29/05/2020

Top 10 produse care mi-au făcut viața de părinte mai ușoară

By mamiefericita

Că tot sunt la modă topurile, vă propun și eu un top dedicat părinților. Acest articol nu este sponsorizat de nicio firmă menționată. Am simțit nevoia să-l scriu pentru că și eu, la rândul meu caut mereu lucruri care să-mi simplifice viața, care să mă ajute. Așadar, sper că enumerarea de mai jos vă va fi de folos.

1. Covor antiaderent copii – L-am cumpărat de pe pardoselicopii.ro câd Mihail avea în jur de 3 luni. Am scris un întreg articol aici. Nu știu cum aș putea sublinia mai mult cât de folositor ne-a fost acest produs! Dacă sunteți părinți de bebe mic musai să cumpărați așa ceva pentru că acest tip de covor care se îmbină ca un puzzle este antiaderent, izolant termic și foarte ușor de întreținut. Noi avem o combinație de bej cu maro, că nu am vrut ceva foarte colorat, bătător la ochi. Dacă trebuie să faceți un cadou unor persoane care au devenit părinți de puțină vreme, vă recomand, la fel, să le faceți cadou 6-8 plăci de astfel de covor. Mi-este de mare ajutor și acum la Ștefana, dar și la Mihail.

Discutam zilele trecute cu o mamă care își ține copilul în brațe sau în cărucior în casă aproape toată ziua pentru că de pe canapea poate să cadă. Mi-aș fi complicat tare mult viața dacă aș fi procedat în felul acesta! Cu un astfel de covor copilul este în siguranță, nu are cum să cadă. De asemenea, acest tip de covor este mai igienic decât un covor clasic de pe care copilul poate înghiți praf sau puf sau păr, fiindcă se curăță mult mai ușor decât un covor textil. Am mai văzut covoare similare din Pepco sau Jumbo în alte case, dar nu se compară calitatea de pe pardoselicopii.ro cu celelalte chinezării… Merită investiția!

2. Suport cadă pentru baie bebe – Am cumpărat de pe nichidută.ro ceva similar cu acesta de aici, dar o altă culoare. Atenție că pe piață există diferite alte modele, dar acesta este ieftin și bun pentru că este moale, ia forma corpului lui bebe. Noi la Ștefana nici n-am mai folosit cădiță. Ne-a fost util de la prima baie pentru că susține capul copilașului. Le fac reclamă gratuită, dar noi am fost mereu mulțumiți atunci când am cumpărat de la Nichiduță.

3. Păturică grosuță – N-am un model anume să vă recomand, însă vă încurajez să aveți așa ceva pentru nou născutul vostru. Mihail a primit când avea 2 luni și jumătate o astfel de păturică de la sora mea, Diana, și este de nedespărțit și astăzi de ea. L-a ajutat mereu să se liniștească, să doarmă în patul lui singur de pe la 1 an și m-a ajutat pe mine să-l plimb prin casă și să-l pot pune mai apoi în patul lui să adoarmă ca să nu simtă diferența de temperatură dintre cearșaf și corpul lui după ce a stat în brațele mele.

4. Sistem de purtare – Am primit sistemul de purtare ISARA care se poate folosi de la naștere de la nașii lui Mihail la botezul lui. L-am folosit până pe la 1 an și 10 luni cu el (acum Mihail are aproape 2 ani și 9 luni), iar de vreo 2-3 luni îl folosim și cu Ștefana (care are acum aproape 5 luni și jumătate). Pentru noi a fost de foarte mare ajutor când ieșeam la plimbare sau în călătorii. Ne-a fost mega util și iarna (am cumpărat protecție de iarnă cu glugă) pentru că transportam copilul mai ușor decât să cărăm un cărucior după noi și-l îmbrăcam cu un strat mai subțire de haine pentru că protecția era ca o geacă. De asemenea, nu știu cum să subliniez mai tare, dar un sistem de purtare trebuie să fie ergonomic! Așa de rău îmi pare când văd pe stradă copii „atârați” de părinții lor în diferite sisteme de purtare unele mai scumpe, unele mai ieftine, unele de marcă (Cicco, de exemplu), altele nu. Mulți părinți nu știu să facă diferența, adică nu știu că există vreo diferență între ele și cumpără ceea ce li se pare lor bun. Cred că ar trebui să se promoveze mai mult brandurile de sisteme de purtare ca fiind ergonomice și să educe publicul țintă în această direcție.

5. Multicooker – Inițial, ne-am luat un Philips care a costat în jur de 300 de lei. Atenție, însă, ne-am luat multicooker, nu slowcooker. Apoi ne-am luat marca CrockPot, care funcționează și ca o oală sub presiune. Acum pot să fac mancare de fasole cu afumătură într-o oră 🙂 Multicookerul este de foarte mare ajutor mai ales vara când stai mult cu copiii afară, iar când vii în casă, ai mâncarea gata (fie felul II, fie supe sau ciorbe).

6. Cuptor electric – Avem un aragaz clasic, fără temporizator și fără posibilitatea de a selecta gradele. Cuptorul îl avem de când stăteam în cămin (eu și soțul meu ne-am cunoscut pe vremea când eram studenți 🙂 studenți-doctoranzi), dar ne este de mare ajutor și acum. Îl păstrăm fe frigider în cutia lui, așa că nu ocupă spațiu suplimentar pe blatul de la bucătărie și-l scoatem la nevoie doar.

7. Sistem oale cu abur – Raluca, prietena mea care mi-a acordat un interviu pentru secțiunea Mama Cafe, mi-a dăruit când Mihail era la început de diversificare, cred, un sistem de oale emailate cu abur, ca acestea. Cea mai bună treabă! Legumele se gătesc în maximum 15 minute, cu tot cu fiertul apei. În plus, oala de la bază poate fi folosită și pentru a găti alte lucruri. Fiind oale emailate, mie mi-a fost mai ușor să le folosesc în mod curent, spre deosebire de un aparat dedicat.

8. Ceas mare pe perete – Pe mine ceasul acesta mare mă ajută să mă organizez mult mai bine decât atunci când mă uitam doar pe telefon și mă trezeam că uite, iar e târziu și n-am reușit să pun copiii la culcare… Acum am ceasul în raza mea vizuală mai mereu și am câteva puncte de reper: în jur de ora 11.00 cel târziu trebuie să mă apuc de gătit, pe pe ora 12.00 – 12.10 să fie gata mâncarea. Cel târziu la 12.30 mâncăm prânzul, pentru ca până în ora 13.00 să-l ducem pe Mihail la somn (până își sincronizează copii somnul mai am ceva de lucru 🙂 ).

9. Boxă wireless – ideea aceasta mi-a dat-o Călin, soțul Alinei, cea care mi-a acordat un interviu aici. Am publicat la un moment dat povestea noastră despre cum l-am dezvățat pe Mihail de statul prea mult în fața ecranelor, iar Călin mi-a recomandat ca pentru a asculta cântece pot folosi o boxă wireless pentru că în felul acesta copilul nu mai privește un ecran, dar poate asculta, totuși, melodiile care îi plac.

10. Aleza refolosibilă pentru schimbat scutecul – noi am primit mușamaua respectivă, pe care o foloseam la Mihail, iar acum o folosim la Ștefana în combinație cu niște fineturi din Pepco. Acest produs mi se pare super util din 2 motive: 1. este mult mai ieftin decât să cumperi aleze care dacă se pătează pot fi aruncate la gunoi (unde mai pui și că poluezi mediul mult mai mult?!); 2. schimbam scutecul copiiilor oriunde cu ușurință, atât în exterior, cât și în casă. Nu trebuia să-l duc mereu pe Mihail la măsuța de înfășat care era în dormitor.

 

N-aș putea spune care dintre aceste produse ne-a fost de mai mare ajutor, dar dacă ar fi să fac un top 3 fără de care nu se poate trăi, acestea sunt:

  • Sistemul de purtare ISARA;
  • Covorașul de la pardoselicopii.ro;
  • Păturica/ Suportul pentru baie (am trișat – hahaha).