05/03/2020

Cum am redus expunerea la ecrane a lui Mihail, adică timpul petrecut cu desenele animate

By mamiefericita

Se dă un copil de vreo câteva luni, să zicem 5-7 luni. După ce ai epuizat toate ideile posibile despre cum poți amuza un copil care nu face mare lucru prin casă și vezi că ziua e prea lungă până vine tati de la serviciu, te gândești să-i pui ceva cântecele pe telefon sau la TV. Că doar e drăguț să cânți „Rățuștele mele” ori „Elefantul Cici”. Pe urmă YouTube îți recomandă alte desene și cântecele. Și ajungi la Cocomelon sau Baby Riki și-ți spui: „Uite, măi, sunt educative. Îi învață să se spele pe mâni, să facă la oliță, să se prezinte…” Sau, mă rog, le cântă despre asta…

Și uite așa, de la o zi la alta, bebe e mai atent și mai curios la desene, iar tu sesizezi că acum ai mai mult timp să pregătești ceva de mâncare, ori să speli vasele din chiuveta plină, ori să aduni lucrurile lăsate alandala prin casă. Te bucuri că desenele îl țin ocupat. Chiar așa: îl țin ocupat. Ce dacă se spune că expunerea prelungită la ecrane (TV, telefon sau tabletă – cei 3T de importanță maximală în viața noastră) face rău, că doar copilul tău nu stă așa de mult. Ok, nu e chiar juma de oră, dar nici 5. Poate așa vreo 2 ore, îți spui. Și în plus, stă mult și pe afară, te poartă prin toate locurile din parc sau de pe lâng bloc, mă rog, de-abia îl poți băga în casă la prânz ori seara. Așa că se compensează, îți spui.

În plus, în felul acesta, când el stă la desene, ai timp și tu să bei cafeaua cât e caldă sau să faci niște ordine aparentă prin casă. Și așa la tine sigur este e cel mai murdar și mereu se găsesc musafirii să vină fix când e dezastru.

Dar, în timp, apar niște stări ciudate din partea copilului… Începi să nu te mai înțelegi cu el, face crize când îl iei de lângă desene, parcă numai așa îl poți convinge să mânânce sau să se îmbrace sau să stea și el locului 5 minute. Dar e ok, îți spui, e vârsta, the terrible twos, are tantrumuri. Și alți copi fac așa, se dau de pământ, plâng… Asta e.

Apoi se întâmplă ceva, debandadă totală. Ai ajuns să-i dai telefonul tot timpul numai să nu-i mai auzi plânsul și ca să mai coopereze și el puțin. Dar tot nu e tragedie, îți spui. Doar toți părinții fac așa. E vârsta, ce să-i faci! Oricum, tu nu ești ca alți părinți, normal. Tu îi mai citești, i-ai oferit jucării potrivite vârstei, te-ai străduit să „montessorizezi” casa pentru copil, te joci cu el, î-l scoți afară zilnic… În fine, asta e. Va trece. Crește el.

Totuși, dacă ai noroc, se întâmplă ceva cu tine și te trezește cineva. Cineva, nu un articol de pe net sau un articol științific. Că articolele sunt cam impersonale.

Pe noi ne-a trezit doamna doctor, Ana Ștefănescu, doctorița de copii. Iar povestea de mai sus, e povestea noastră cu Mihail.

Prin septembrie anul trecut am mers la un control de rutină. Totul bine și frumos. I-am spus doamnei doctor că am fost la logoped pentru că Mihail, deși are 2 ani spune foarte puține cuvinte: mama, tata și atât. Dar că logopedul a spus că e foarte bine dezvoltat cognitiv pentru vârsta lui, că limbajul nu înseamnă doar vorbire, că el recunoaște obiecte, face diferența mic-mare, răspunde la „comenzi” (face ce-i spui), în fine, glumesc eu: „Am dat 80 de lei ca să-mi spună cineva străin ce bine ne creștem copilul”. Practic, făceam cu el tot ce puteam să facem ca niște părinți responsabili. „Poate, doar, să mai reducem timpul petrecut la TV, la desene.”, am zis eu.

Ah! Atât i-a trebuit doameni doctor să audă… „Și cam cât timp petrece pe zi, Mihail, la desene, mă rog?”. „Păi, cam 2 ore…” „Vai, dar e foarte mult, știți, nu? Există studii… Am la mine pe Facebook o postare în sensul acesta, să o căutați”…

N-am mai zis mimic, ce să mai spun. „Da, știu că mai mult de jumătate de oră n-ar trebui să stea. Dar jumătatea aia de oră „se consumă” numai dimineață cât îi pregătesc micul dejun și cât mănâncă în fața TV-ului, că altfel nu mănâncă. Ce mă fac?! Ok, o să încerc să reduc.” Asta mi-am spus în gând. Și pentru vreo 1, 2, 3, 4 luni tot încercam, dar nu ne ieșea pe deplin. Reușeam 1-2 zile să ținem în frâu redusul desenelor sau video-urilor, iar în restul zilelor nu reușeam. Că mereu apărea o urgență și ne spuneam: „Doar azi, doar acum, de mâine îl lăsăm mai puțin”. Până când, luna trecută, enervați că tot la 5 dimineața se trezește Mihail, uneori chiar la 5 fără ceva și că mereu este morocănos și somnoros, eu am zis „ Gata. Fără desene, până în jurul timpului de îmbrăcat pentru grădi” (adică doar vreo 5-10 minute, înainte de a ieși pe ușă) Așa, din senin am stabilit regula asta. Soțul meu, puțin cârcotaș: „Bine, Ana-Maria, dar în restul zilei tot se uită mult”. „Lasă, începem așa. Măcar de timpul ăsta să ne ținem”, i-am răspuns.

Ce să vă spun… Teroare au fost următoarele zile… Cu tăvălit pe jos, cu scandal, nu mânca micul dejun, tot scâncea și mârâia. Și tot la 5 se trezea… Dar am continuat să-i explic: „Mihail, tu ești obosit. Ar trebui să mai dormi. Eu cred că te trezești doar pentru desene, nu că ți-e foame așa de dimineață. Desenele te irită și te agită.” Eram ca o moară stricată, mereu repetam vorbele acestea.

După vreo săptămână, deși n-am observat îmbunătățiri în ora de trezire, am zis să continui, că altfel nu mai știe copilul ăsta ce să înțeleagă. Adică, nu… el înțelege că dacă plânge mai mult și se tăvălește pe jos poate obține orice de la părinții lui.

Pe termen lung, n-am cedat și bine am făcut! Acum, la o lună deja de când avem regula aceasta, am reușit să reducem per total orele/ minutele petrecute în fața ecranelor. Nu mai știu cum arată Masha. Ce e aia „Garda felină”?! Sau Thomas? Pentru noi, Thomas e o locomotivă cu care se joacă prin casă și citește într-o carte despre poznele lui împreună cu Gordon sau Percy.

Iar acum tragem de Mihail să se trezească la 6.30…

De asemenea, acum Mihail este mai liniștit, mai cooperant, mai atent. Am zis că-i mai liniștit? 🙂 Nu cuminte, ci liniștit. Nu se mai tăvălește pe jos dacă nu-i convine ceva, ci are răbdare să ne asculte argumentele. Acum citim mai mult împreună (ne-am refăcut stocul de cărți cu unele foarte frumoase de la Editura Univers – mulțumim bunicilor pentru „investiție”), ne alergăm prin casă mai mult, se joacă singur mai mult. Și, desigur, dormim cu toții mai mult.

Cum, necum, acum reușeșc să beau cafeaua caldă. Iar ordinea… ordinea se face după ce adorm copiii 🙂

Ah, veți zice, voi, necredincioși: „Dar în weekend cum faceți? Că în timpul săptămânii e simplu, fiindcă merge la grădiniță”. Ei, e adevărat că e mai provocator, mai challenging în weekend, însă Mihail, știe că n-are voie la TV până în jur de 7 fără ceva (avem un ceas mare pe care îi tot arătăm când are voie). Iar mai apoi, ori de câte ori cere desene, îl amânăm și-i oferim alternativă: hai să ne jucăm cu locomotivele, hai să construim șine de tren, hai să citim, hai să te plimb cu căruciorul de păpuși prin casă, hai să sărim pe pat, hai să facem clătite. Nu e ușor în felul acesta… Dar ne conectăm mai bine și zâmbim mai mult. Și abia așteptăm să vină ora 8.00 să-l ducem la somn 🙂