19/03/2020

Joia de acțiune (nr. 14): Inspirație pentru a valorifica timpul petrecut în izolare/ distanțare socială

By mamiefericita

Pentru mine, în urmă cu vreo 10 ani, joia era joia de folk (în Cluj se organizau concerte de muzică folk în Autograf, iar mai apoi în Irish Music and Pub). Apoi o bună perioadă a fost doar o simplă zi. Joia de acțiune este o zi pe săptămână în care îmi doresc să fac ceva ce mi-am propus mai de mult timp, dar nu am apucat sau am uitat, o zi în care să mulțumesc cuiva, să citesc ceva interesant, să încep să fac lucrurile altfel. Dar joia de acțiune, mi-ar plăcea nu să fie doar despre mine. Mi-ar plăcea să inspir la acțiune și alte persoane care vor poposi pe acest blog, să promovez ideile/ blogurile care-mi plac și să pot să regăsesc aici anumite idei atunci când rămân fără inspirație.

***

Ultimul articol de acest gen l-am scris la începutul anului trecut. Era despre vision board. Între timp, m-am luat cu altele și am ajuns mămică a doua oară, iar pe blog n-am mai scris până la începutul acestei luni. Pentru mine venirea pe lume a Ștefanei, cel de-al doilea copil, înseamnă reinventare/ redescoperiere, mai mult decât am făcut-o cu Mihail. În plus, de ceva vreme trăim vremuri grele, provocatoare, care pot să scoată fie ce-i mai bun din noi, fie să ne demoralizeze și să ajungem să cădem din căruță.

Astfel, în aceste zile de izolare socială, de distanțare socială, care pentru noi cu doi copii mici înseamnă că totul gravitează înevitabil în jurul lor, am început să mă întreb cum pot să valorific și eu acest timp pentru mine ca om, nu doar ca mamă și soție. Astfel, am ajuns la concluzia că îmi doresc:

  • să continui să scriu pe blog cu consecvență;
  • să citesc printre picături, dar să citesc câteva pagini zilnic;
  • să citesc articole și să ascult video-uri care să mă inspire;
  • să ascult cât mai rar spre deloc TV-ul;
  • să vorbesc mai des la telefon cu oamenii dragi.

Astăzi, în cadrul acestei rubrici, vă îndemn să vă faceți o introspecție serioasă, să aruncați o privire în interiorul vostru, pentru că ne așteaptă o nouă criză mondială, iar comportamentul nostru nu mai poate fi la fel ca până acum. Cred că trebuie să ne reinventăm, să devenim mai rezilienți (dârji) și să ne dezvoltăm noi abilități și o nouă atitudine față de viață și față de noi înșine. Iar aceste noi abilități sau nouă atitudine nu se dezvoltă plângându-ne de milă, făcând bășcălie pe internet, citind newsfeed-ul de Facebook din 5 în 5 minute sau privind seriale cu orele la TV.

Stați în casă,  dar nu vă bateți joc de timpul vostru! Citiți ceva deștept, uitați-vă la ceva care să vă umple sufletul sau să vă dezvolte intelectul, căutați să învățați lucruri noi și să finalizați/ începeți proiectele pentru care nu v-ați făcut niciodată timp.

Am 3 recomandări, 2 articole și 1 video/ audio care să vă inspire să acționați cu viziune și cu perspectivă în aceste zile de panică și de shopping cu nemiluita, adică hârciogăreală cu gândul doar la trup.

  1. Arta de a trăi în vremuri de criză – Mircea Miclea
  2. Ce am învățat despre adaptarea mentală când am stat câteva săptămâni în casă – Cristina Băzăvan
  3. The strangest secret – Earl Nightingale – să nu vă gândiți că are legătură cu Secretul, legea atracției și alte cele. Eu am găsit video ca fiind foarte inspirațional și plin de logică. Momentan, pe mine m-a făcut acest video să-mi stabilesc ca obiectiv să scriu pe blog 20 de acticole în 30 de zile. Acesta este cel de-al 14-lea în 19 zile. Dar vă las pe voi să vedeți dacă rezonați sau nu cu el.

 

Între timp, dați share la articol sau scrieți-mi în comentarii ce vă inspiră zile acestea.