Mămiceală

Viața cu 2 copii sub 3 ani

„Cum este?”, mă întreabă mulți dintre cei care mă cunosc. Iar răspunsul meu este: „Ușor. Ușor pentru că Ștefana este foarte liniștită, Mihail este la creșă, iar Cosmin (soțul) mă ajută când este acasă.”. Într-adevăr, totul este mai ușor în viața de familie atunci când și tatăl se implică.

Ștefana are acum 2 luni și jumătate. Doarme mult, doarme bine noaptea, suge bine lapte – practic, față de Mihail, care era mereu cu sânul în gură, Ștefana, suge doar când îi este foame. Nu prea plânge, dar când îi este foame, știe să se facă auzită 🙂

Bun, dar până aici, hai să sumarizez puțin parcursul meu de când am scris ultima dată pe blog, adică acum mai bine de 1 an…

După cum știți, când Mihail avea 1 an m-am întors la job, iar soțul a intrat în paternitate. Și am fost entuziasmată. Apoi, absorbită. Apoi, scursă de energie. Practic, după serviciu, veneam acasă și mă jucam cu Mihail, apoi găteam, mâncam, culcam copilul și se făcea noapte. Zi după zi. Unde mai pui că până la început de aprilie 2019 mi-am scris și finalizat teza de doctorat… Sau că în jur de Paști eram deja însărcinată a 2-a oară și am avut constant stări de greață până pe la 3 luni și ceva… Iar mai apoi intrasem într-un soi de rutină în care eu existam pentru mine doar când citeam pe transportul în comun ori seara când mai citeam 5-6 pagini. În rest, nu aveam timp pentru mine. Nu-mi dedicam timp mie. Singurele mele obiective erau să-mi fac treaba la serviciu și să vin acasă. Era o vreme când voiam mai multe responsabilități, dar pe urmă am renunțat pentru că nu mă mai regăseam pe deplin în acel loc. Așa că a doua sarcină, care a venit pe neașteptate, reprezintă pentru mine o nouă șansă de a mă redefini/ redescoperi. Dar, despre acest lucru, voi scrie o altă postare.

Cu cât mă apropiam de momentul nașterii, mai ales după ce intrasem în concediul prenatal, iar Mihail stătea cu mine, mă întrebam cum mă voi descurca cu 2 copii. Am intrat în concediul prenatal destul de repede, pentru că la 1 septembrie soțul se întorcea la serviciu, fiindcă Mihail împlinise 2 an la final de august. Luna septembrie am beneficiat puțin de ajutorul bunicilor, iar de la 1 octombrie, în luna a 7-a de sarcină, spre a 8-a, eram pe stradă la joacă, alergând după Mihail. Mă amuz când mă gândesc că mă întrebau mamele din bloc: „Doamne, dar mai poți?!” Aveam burta mare și 10 kg în plus, dar alergam, că nu aveam alternativă.

Apoi, într-o zi, Cosmin îmi trimite o frântură de conversație de pe WhatsApp cu o colegă de birou: „Mai au locuri la creșa Teddy Bear”. Vai, era o super veste! Mărturisesc că nu făcusem eforturi să găsesc o creșă pentru Mihail din câteva motive:

  1. la stat nicio șansă să avem loc, având în vedere că în jur de 1.000 de copii rămân pe dinafară anual;
  2. la privat taxa este mare (cât rata la apartament);
  3. unde puteam găsi oare o creșă care să fie în drumul nostru spre serviciu cu transportul în comun, având în vedere că nu avem permis de conducere?!
  4. soțul lucra de la 9 la 6. Care creșă avea program până la 6.30-7?

Așa că atunci când am auzit că la Cresa Teddy Bear taxa este de 700 lei lună + mâncarea, că programul este de la 7.30 la 7 seara și că este în zona Pieței Mihai Viteazu, în drumul soțului, am zis că este de vis. În aceeași zi am mers cu Mihail și Cosmin în vizită. Și am plătit înscrierea, urmând ca de la 1 noiembrie, adică într-o săptămână, Mihail să meargă la creșă.

Prima zi de creșă a decurs foarte ok pentru Mihail, dar eu simțeam că mă sufoc. Dar, la fel, voi scrie un articol dedicat acestui capitolaș din viața noastră, mai ales că adaptarea a decurs foarte bine. Cred că am câteva trucuri de împărtășit aici.

Apoi, a venit luna decembrie. Burta creștea, n-aveam ordine în casă, n-aveam nume pentru fata noastră și nu mai aveam răbdare până s-o ținem în brațe și mă rugam să fiu de Crăciun acasă (având în vedere practicile din țară și că Mihail s-a născut prin cezariană, și al doilea copil urma să se nască la fel, de data aceasta, prin cezariană planificată). Rugăciunile noastre au fost ascultate, iar pe 18 decembrie s-a născut Ștefana. 53 cm și 2.800 gr. O fetiță de nota 10. După 4 zile eram acasă. Incredibil. Mă simțeam mult mai bine cu operația decât după prima sarcină.

Am avut noroc că a avut Cosmin o grămadă de zile libere și a stat acasă de la Crăciun până la final de ianuarie. A fost și mama la noi și ne-a ajutat.

Cum se împacă Mihail cu Ștefana? La început o ignora, acum o mai pupă din când în când, în rest, continuă s-o ignore. Dar s-a acomodat cu micul „parazit” din casă :))

După ce a plecat soțul la job din nou și am rămas acasă singură cu Ștefana, primele zile am dormit mult. Dormeam, făceam ordine sumară și câte puțin de mâncare. În rest dormeam mult împreună cu fetița. Între timp, am ajuns la o rutină mai productivă pentru mine. Mi-am mai făcut ordine în gânduri și am început să-mi planific ce vreau/ trebuie să fac în fiecare zi. Primele săptămâni au însemnat să fac ordine, curățenie, să spăl haine, vase, să fac mâncare, să mă joc cu fetița, să dorm puțin, să citesc câteva pagini, dar doar atât. Simțeam că ar trebui să fac mai mult pentru mine, totuși. Între timp, ne luptam cu Mihail care îl luase pe „Nu” în brațe și refuza orice: să mănânce, să doarmă, să se îmbrace, să se spele pe mâini, să meargă la creșă etc. Practic, se trezea la 5 dimineața, când eu și soțul meu erau încă foarte somnoroși, plângea pentru că era și el somnoros, voia mâncare și desene. Și uite așa ne începeam ziua. Noroc că Ștefana mai dormea și era foarte liniștită.

Acum, însă, lucrurile s-au liniștit. Mihail se trezește la 6 și ceva. E mai calm. Am redus mult timpul de desene. Am devenit mai înțelepți ca părinți. Și mai echilibrați.

Acum e mai ușor. În ianuarie nu era chiar așa. 🙂

_ _ _

Sursa foto: pexels.com

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *