Mămiceală Redescoperire

Regula de viață a unei mame – o altfel de recenzie de carte

Am citit această carte în autobus în drum spre serviciu și în decurs de vreo 2 săptămâni. Ea se poate citi și mai repede, bineînțeles, dar pe de-o parte, am dorit să pot reflecta la ceea ce citesc, iar pe de altă parte, aveam doar 20-30 de minute zilnic să citesc, mai puțin weekendurile. Iar, uneori, când mergeam la serviciu sau mă întorceam acasă, mă mai întrerupeam să vorbesc la telefon.

Am cumpărat această carte pentru că Teodora Fernea, în acest articol a lăudat mult cartea, iar eu mi-am zis că este un must have. Am așteptat mai bine de 6 luni după carte. După ce am cumpărat-o, n-am început s-o citesc imediat. Am ezitat puțin. Mi-am spus „Și dacă nu este așa de grozavă cum mi s-a prezentat?”. Ar fi reprezentat o mare dezamăgire, pentru că ar fi însemnat că nu există o cale de ieșire, că nu poate fi ordine și liniște într-o casă cu copii.

Totuși, am început să citesc cartea într-una dintre zilele în care nimic nu mergea bine: acasă totul era un haos (prea multă treabă de făcut, prea puțin timp), iar la serviciu aveam sentimentul că muncesc prea mult și că mi se cer lucruri care nu intră în atribuțiile mele (în continuare simt așa, dar asta este o altă discuție).

Dacă ar fi să încep cu sfârșitul, aș spune că această carte a adus niște claritate în viața mea și m-a făcut să înțeleg că nu ordinea reprezintă problema mea cea mare, ci faptul că nu îl am prezent pe Dumnezeu în viața mea. Că nu îl invit în viața mea, zi de zi, clipă de clipă. El este prezent și are grijă de mine, bineînțeles, doar că eu, prevalându-mă de multele mele îndatoriri îmi justific lenea și indiferența față de rugăciunea zilnică (prin care pot să-l invit pe Dumnezeu în viața mea și a familiei mele).

Am traversat o perioadă în care am simțit nevoia de a-mi stabili valorile și prioritățile. Încă am dificultăți în a-mi stabili prioritățile: mă simt ruptă între a alege familia sau jobul sau între a alege să fac ceva pentru familie, în speță copii sau a face ceva pentru mine. Există și au fost multe momente în care m-am simțit copleșită, în care nu am văzut cale de ieșire. După ce am citit cartea aceasta, îmi dau seama că m-am risipit în prea multe activități și ambiții, că mi-am luat prea multe roluri (sub justificarea că am multe idei ce trebuie puse în practică). Totuși, există o diferență între viața mea și viața lui Holly Pierlot – în afară de numărul de copii (ea are 5, eu 2) – eu trebuie să muncesc activ, să am un job, pentru a contribui la bugetul familiei, altfel nu ne-am putea descurca doar cu un singur salariu.

Cartea m-a făcut să-mi dau seama că trebuie să dedic mai mult timp pentru a-mi stabili prioritățile și a-mi crea propria regulă de viață. Să dedic mai mult timp și să-mi dau timp (autoarea spune că poate dura până la 1 an de zile pentru a face ordine în viața de familie și a-ți crea propria regulă de viață).

Revenind la carte, conform autoarei, regula de viață a unei mame este compusă din 5 priorități:

  1. Rugăciunea – mi se pare incredibil cât de mult timp alocă lui Dumnezeu autoarea
  2. Propria persoană
  3. Soțul
  4. Maternitatea – copiii, adică
  5. Susținerea familiei – atât treburi casnice, cât și cariera pot intra aici

Eu vă invit să citiți cartea și să reflectați la tot ce vi se potrivește de acolo. Mai jos se regăsesc câteva idei pe care vreau să le împărtășesc cu voi:

„Dar dacă sunt responsabilă pentru ceea ce trebuie să devin, nu contează dacă pe lumea aceasta există cineva care face sau nu face ceea ce eu consider că trebuie făcut. Sunt responsabilă în fața lui Dumnezeu pentru ceea ce eu fac.”

„Nu uitați că uneori familia voastră trebuie să se sacrifice puțin pentru voi când este vorba de sănătatea voastră completă, pentru că așa cum am mai discutat, când voi sunteți în ordine, puteți să-i serviți cu mai multă iubire și eficiență.”

„Educația catolică. Această misiune însemna că eram chemată să-mi cresc copii în mod activ, nu doar să-i „supraveghez” ca o dădacă. Cine altcineva avea să-i învețe tot ceea ce aveau nevoie să știe în viață? Cine avea să-i îndrume spre Dumnezeu, dacă noi, părinții, nu o facem?” (Sunt ortodoxă, dar mi-aș dori să citesc astfel de cărți și în religia mea).

„De prea multe ori m-am surprins vorbind cu mai mult respect cu niște străini decât cu proprii mei copii. Dar a ne iubi copiii înseamnă să-i tratăm cu aceeași măsură de respect, curtoazie și politețe cu care ne dorim să fim tratați sau cum am fi tratat orice adult, pe Sfântul Părinte, Maica Tereza sau pe Domnul Însuși.”

„Așadar, dacă nu voiam să fac ceva era una, dar dacă acționam mânată de acest sentiment, atunci devenea păcat. Dacă aveam obiceiul de a nu mă deranja să spăl vasele după prânz sau de a nu-mi face patul dimineața sau de a nu-mi disciplina copiii pentru comportamentul lor necuviincios, în momentul în care lucrurile se aglomerau, nu făceam decât să văd rezultatele lenii mele.”

„Astfel, în loc să mergem prin casă șă să spunem: „Chiar nu pot să fac toate astea”, pot decide să fac ceva ce este în puterea mea. Pot să decid să nu mai mănânc și a doua bucată de prăjitură. (…) Începeți cu aceste lucruri mici. ”

Cartea se poate achiziționa de la Galaxia Gutenberg.

Sursa foto: arhiva Teodora Fernea

 

 

 

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *