Mămiceală Redescoperire

Crize de furie – sunt un părinte suficient de bun?

Copilul meu are 2 ani și jumătate, iar zilele acestea cât suntem izolați în apartamentul nostru de 50 mp, stăm foarte mult în casă, foarte puțin pe balcon la aer. Astfel că, uneori pe parcursul zilei se crează tensiuni: Mihail trage de mine, iar eu trebuie să mă ocup și de Ștefana, fetița noastră de 3 luni. Soțul lucrează de acasă și el, având nevoie de liniște pentru a se putea concentra.

De cele mai multe ori reușesc să manageriez situațiile cu Mihail într-un mod ok. În 100 % dintre cazurile când o criză a fost aplanată ușor, am remarcat faptul că i-am vorbit pe un tot plăcut, iubitor, calm. Dacă, însă, mă tensionam și eu, atunci, sigur, criza dura mai mult și-mi era mult mai greu să revin la o stare de calm.

Mi-am dat seama că atunci când Mihail apasă niște butoane, iar eu nu sunt în controlul situației, aceasta poate degenera foarte urât. Nu suntem adepții datului la fund sau una peste mânuță. Deși ni s-a întâmplat și nouă, după care ne-am simțit super vinovați – în consecință, ne controlăm dublu în situațiile în care ne-ar veni mai natural să tragem o „mamă de bătaie” decât să-i vorbim cu calm.

Am mai remarcat încă ceva: că situațiile tensionante vin în cascadă o dată ce nu le-ai manageriat corect.

Zilele acestea m-am pomenit tot mai des spunând cuvinte, pe care nu neaparat le-am auzit de la mama mea, ci le-am auzit în jurul meu când eram mică:

  • Gata, încetează!
  • Trebuie să asculți ce-ți spun eu!
  • Mă auzi? Cu tine vorbesc!
  • Așa-mi vine acum să-ți trag una, ca să ai motiv să plângi.

La fel, și soțul meu spune unele dintre lucrurile de mai sus. Evident, cât de greșit! Plânsul – criza de plâns – reprezintă un mecanism de comunicare și de reglare emoțională la copilul mic. Nu putem ști care sunt motivele pentru care plânge un copil mic, de 2-3 ani, decât dacă ne spune el, presupunând că ar ști motivul adevărat pentru care plânge. Uneori, pare că nimic nu-i convine, că plânge din orice. Ceea ce încerc să fac eu în momentele de criză este, în primul rând, să fiu stăpână pe mine, pe propriile mele emoții și gânduri. Copilul care plânge nu este responsabil de faptul că părintele se înfurie. De cele mai multe ori, îl las să plângă, să se descarce, eu stând în preajma lui. Uneori, îl las să obțină ceea ce dorea de la mine, spunându-i „Uite, hai că te las….”. Înțeleg că vrea și el să fie în control, să mai fie și cum vrea el. Alteori, nu cedez, mai ales când e vorba că am stabilit o limită pe care el vrea s-o încalc (mai mult TV, încă o bomboană etc.) sau în situații când pur și simplu vrea ca el. De exemplu, de ceva timp am observat că el trage de mine când mănânc, nelăsându-mă, practic, să mănânc. La început, mă opream din mâncat și mergeam după el, doar ca să evit criza de plâns. Acum, nu mai renunț. Îi explic că dacă el a terminat de mâncat se poate juca singur, dar trebuie să accepte/ respecte faptul că și eu trebuie să mănânc. Încet, încet, acceptă acest lucru. Cred, însă, că mai trebuie consecvență în partea mea.

Este adevărat că suntem oameni și greșim. Însă, nu avem scuze, dacă perseverăm.

Ceea ce mă ajută pe mine să manageriez situațiile tensionante cu băiețelul nostru sunt următoarele:

  • de cele mai multe ori, discut situația cu soțul meu și ne gândim împreună la o rezolvare, la o altă abordare
  • când am timp liber sau seara la culcare caut pe YouTube video-uri despre temele care mă interesează, de genul: how to set limits for toddlers, how to solve a tantrum, how to avoid your toddler having a tantrum etc.
  • mă întreb dacă plânge copilul pentru că îi este foame sau somn, încercând cât mai repede să-i dau mâncare ori să-l duc la somn (oricum, noi avem o rutină în direcția asta, dar uneori se întâmplă să scăpâm lucrurile de sub control)
  • încerc să evit criza de plâns, având eu mai multă răbdare și disponibilitate cu „toanele” copilului – îi fac pe plac, intru în jocul lui, eventual, încerc să-l detensionez, gâdilându-l, îmbrățișându-l
  • încerc să am grijă și de mine, pentru că am observat că dacă sunt obosită sau nemâncată, în principal, atunci s-ar putea să reacționez mult mai rapid și mai necugetat, decât atunci când mă simt bine în pielea mea
  • sunt atentă de câte ori se întâmplă să aibă crize într-o zi sau dacă se repetă anumite comportamente din partea lui ori reacții nepotrivite din partea mea

Otilia Mantelers, într-un video pe YouTube, spunea că dacă am tăia sonorul de la criza de plâns a copilului și i-am privi doar fața, am simți milă pentru că avem în fața noastră un copil neputincios. Eu aș adăuga și faptul că trebuie să tratăm cu respect copilul. Multe dintre reacțiile noastre la asta se rezumă. Dacă l-am respecta, nu l-am lovi, n-am țipa la el, n-am trage de el, nu l-am lua pe sus. Pe de altă parte, copilul este emoțional, n-are creierul suficient de dezvoltat încât să fie rațional, să gândească corect pentru sine. Așa că ține de noi, ca părinți să-l învățăm să gândească rațional. Ce facem, însă, când pur și simplu nu avem cu cine ne-nțelege? Cred că aici intervin limitele stabilite cu blândețe și fermitate. Pur și simplu, sunt situații în care copilul n-are voie să facă ceva. Rămâi lângă el, iar când se calmează îl îmbrățișezi și tot echilibrul din paradis se restabilește. 🙂

Nu sunt perfectă, nici nu voi putea fi vreodată. Dar mă străduiesc, la fel ca voi, în fiecare zi să fiu un părinte bun.

La final aș adăuga:

Mamico, ești suficient de bună pentru copilul tău. Altă mamă care să-l iubească atât de mult, nu are cum să găsească. Fii blândă și cu tine!

Voi cum gestionați astfel de situații? Aveți ceva „trucuri”?

 

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. David spune:

    Citeste aici https://www.rie.org/educaring/ries-basic-principles/
    Este o metoda de relationare cu copii mici care functioneaza de minune. DIn ce citesc in postarea ta, tu faci intuitiv deja niste lucruri corecte (conform RIE)… e doar o chestie de punere intr-un context mai larg si actionat uniform.

    Dupa ce citesti un pic, daca ai chef de ascultat, cauta podcastul Unruffled, de Janet Lansbury – are episoade de 10-15-20 de minute despre chestii foarte punctuale si de ajutor.

    1. mamiefericita spune:

      Îți mulțumesc frumos pentru recomandarea de podcast!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *