Când unii oameni nu încap de mine și de copilul meu

Trăim într-o lume unde homo homini lupus e din ce în ce mai actual. Însă, nu credeam că poate exista răutate și între mame, având în vedere că fiecare mamă știe cât de greu se crește un copil și cât e de important să rămâi activă, să ai și tu o viață a ta după ce vine copilul…

Am început de luna aceasta un curs de croitorie care durează 6 luni, 2 zile pe săptămână și 1-2 sâmbete pe lună. Deci nu puțin. Mihail împlinește la finele lui aprilie 8 luni, deci este încă mic pentru a ste departe de mine câte 2 ore și jumătate în timpul săptămânii, plus drumul dus-întors acasă, drum ce poate însuma chiar și alte 2 ore și jumătate dacă este aglomerație în oraș. În plus, Mihail este alăptat la cerere. Evident, nu pot să lucrez la mașina de cusut cu Mihail la picioarele mele, pentru că el este un copil super-activ și nu stă o clipă locului. Mereu explorează. Dar vine Cosmin cu noi și stă cu el. Cosmin face efortul de a merge pe 7 la birou ca să iasă la 4.

Iar în aceste condiții, se găsește o altă mamă să spună „Și eu am copil mic, dar asta nu înseamnă că-l iau cu mine peste tot”. Are copil de 2 ani și jumătate. E o diferență față de 8 luni). Așa încât, m-a reclamat organizatorul cursului, iar acesta m-a sunat spunându-mi că „s-au plâns colegele și profesoara”… Am tras aer în piept, mi-am stăpânit plânsul și l-am strâns pe Mihail tare la piept, căci eram deja în drum spre curs.

Organizatorul mi-a spus că acolo nu sunt condiții de mers cu copil mic pentru că se lucrează cu ace și curent. Ceea ce este adevărat. I-am dat dreptate în sinea mea. Am întrebat dacă, totuși, poate veni, dar să stea pe afară. Mi-a răspuns că poate veni copilul cu tatăl lui și să stea oriunde, dar nu la curs. M-am gândit inițial că e corect așa. Dar mi-am pus, apoi, întrebarea: dacă plouă? Sau unde îi dau să sugă? Sau unde îi schimb un scutec?

Oare eu merg cu Mihail după mine că vreau să-l plimb sau că nu am alternativă?! N-am ascuns că am copil și că merg cu el la cursul de croitorie, dar mi-a ieșit din mine să anunț oficial și să „cer voie” pentru că la cursul de antreprenoriat despre care am vorbit aici și aici am fost bine primiți toți trei. Oamenii spuneau chiar că ne admiră și ne apreciază. Iar după primele 3 întâlniri am văzut că lumea ne primește bine și aici, la cursul de croitorie. Dar, de fapt, era doar o impresie.

Și, totuși, parcă nu-mi vine să cred că o altă mamă s-a plâns că iau copilul după mine! Mai ales că Mihail e un copil cuminte, nu e plângăcios decât dacă îi e foame sau somn. În rest, e vesel, merge la oricine în brațe, zâmbește tuturor…

Aș fi vrut să aibă curajul să-mi spună în față… Și aș fi semnat vreo hârtie cu „pe propria răspundere iau copilul după mine” dacă organizatorul mi-ar fi cerut. Dar nu a pus problema așa…