Sunt mamă și asta-mi ocupă aproape tot timpul

În ciuda titlului, acesta nu este un articol în care să mă plâng. Sunt mamă și asta-mi ocupă tot timpul. Îmi asum acest rol și-l etalez cu mândrie. Evident, fiecare înțelege ce vrea din treaba asta cu „sunt mamă și asta-mi ocupă aproape tot timpul”. Situația mea stă în felul următor:

De vreo 2 luni m-am întors la birou, deși Stefana avea doar 10 luni. Cum se lucrează de acasă, iar domnul soț a zis că vrea el concediu de creștere copil, am zis că ne descurcăm noi cumva. Dar am auzit voci cârcotașe cum că nu mă voi descurca să-mi îndeplinesc taskurile de la serviciu. M-am consumat destul de tare atunci, dar într-o zi practicând mindfulness-ul cotidian, adică puneam rufe la spălat în timpul programului de lucru (însemnând 10 minute fără copii), mi-am dat seama că, de fapt, este în regulă să nu fiu mereu disponibilă. Că doar am doi copii mici. Că sunt mamă. Și că urgențele rareori sunt așa de urgente. Și că lucrurile importante se pot rezolva și după ce le-am dat o gustare copiilor sau după ce i-am pus la somn. Că nu orele de muncă ar trebui să conteze, ci rezultatele (dacă lucrezi într-o multinațională, atunci contează și orele, e adevărat…).

Așadar, s-ar putea să mă sune șeful, iar eu să-i spun: „Nu acum. În juma` de oră, acum culc copiii”. Îmi asum. Bine, asta pot să spun eu, cu tipul de job pe care-l am. Nu toată lumea își permite luxul acesta.

Cred că mamelor care lucrează în situația asta de pandemie ar trebui să li se facă câte o statuie. Îmi și imaginez în fața fiecărei case câte o statuie! Sau la câte un bloc, înghesuite vreo 10-15 statui… 🙂 Mamele astea sunt eroine! Ele fac timpul să se dilate. Lucrează full time pentru birou, fac homeschooling, gătesc, fac ordine, culcă copiii mici de amiază, pun masa, curăță masa, se joacă cu trenuri, păpuși și lego… Iar toate acestea în cele 24 de ore pe care le avem cu toții la dispoziție. Și cică mai și dorm câte 8 ore pe noapte! Poate dacă ar fi noapte polară ar ajunge la 8 ore! :))

Așadar, dacă înainte doream cumva ca munca mea să fie ireproșabilă și să nici nu pomenesc de copii, să mă dau peste cap să le fac pe toate, după ce am ajuns să conștientizez care este rolul cel mai important pe care-l joc în primii ani de viață ai copiilor mei, am spus „Stop”. Evident, mă străduiesc să-mi fac munca foarte bine, dar acum nu mai pretind că pot avea aceeași disponibilitate ca o persoană care n-are copii.

Nu vreau ca peste ani copiii mei să-și amintească de mine ca de o mamă care nu avea niciodată timp de ei, care era mereu ocupată cu serviciul și cu treburile casnice. Pe de altă parte, mi-ar plăcea ca ei să poată spune despre mine că sunt un model, că i-am inspirat să-și facă teaba cât pot de bine, că am reușit să găsesc balanța dintre muncă și familie, că am avut înțelepciunea de a pune familia pe primul loc, dar fără a deveni o persoană prea casnică ori fără direcție profesională…

Dacă ar fi să vă las un mesaj la care să vă gândiți azi sau cu care să plecați mai departe, acesta ar fi:

Dragă mamă, ce-ai vrea să spună copiii tăi despre tine peste 10-15-20 de ani? Câtă iubire le-ai arătat? Câte vorbe bune și frumoase le-ai spus? Câtă lumină ai creat în casa ta? Cât ai râs împreună cu ei? Câte prăjituri ați făcut împreună? Câte povești ați citit împreună?

Sau ai vrea cumva să vorbească despre câte cine ai ratat pentru că ai lucrat până târziu? Sau că mereu erai ocupată cu câteceva și nu aveai timp pentru ei? Sau că mama era mereu încruntată și pe fugă cu toate…

Te invit să te gândești, așadar, la care-ți sunt prioritățile și care-și sunt valorile când vine vorba de familia ta.

Sursa foto: canva.com