Aș dormi o săptămână întreagă și tot nu m-aș sătura de somn
Aș dormi o săptămână întreagă și tot nu m-aș sătura de somn.
Unele nopți mi se par așa de lungi la câte treziri și plimbări are nevoie Ștefana, încât abia aștept zorile. Tot acele nopți mi se par așa de scurte, că dimineața mă trezesc de parcă nici n-aș fi dormit.
Soțul meu face mișto de mine și spune că eu și dacă aș dormi până la 10 dimineața, tot aș fi obosită. Paranteză: copiii noștri sunt matinali – se trezesc undeva pe la 6, la 7, rar la 8 dimneața. Dar eu spun că aș putea dormi până la 10 dimineața a doua zi și încă vreo 3 la fel. Nici mâncare nu mi-ar trebui.
Treaba asta cu nesomnul la mame niciun bărbat n-o poate înțelege. Că n-are cum. Că el doarme buștean și sforăie în timp ce copilul suge prin somn lapte de la mă-sa. Sau mama îl plimbă în brațe ca să-l liniștească pe copil, în timp ce soțul poate doarme în altă cameră că el trebuie să fie odihnit a doua zi, că doar merge la lucru… (nu judec, dar nu prea-s de acord cu judecata asta…).
De 4 ani nu mai dorm cu trebuie noaptea, adică de dinainte de a-l naște pe Mihail. Să știți că și nopțile ca gravidă nu sunt foarte odihnitoare: ai burtă mare, ai reflux gastric, mergi des la baie, te gândești la bebele tău că nu mai ai răbdare până să-l cunoști, îți mai dă câte un picior în ficat… Și tot așa până dimineața când mergi la birou, chiaună de somn.
Voi, mamelor, cum stați cu somnul? Oare când or avea 18 ani copiii, oi dormi și eu mai liniștită?