Povestea somnului cel de toate zilele

Se ia un băiețel de 2 ani și jumătate și o fetiță de aproape 4 luni, un tătic ce lucrează de acasă, direct din sufragerie și o mămică titirez care toată ziua a fost ba cu țâța în gura celei mici, ba în spate călare cu cel mare, ba pun-te masă, ba ia-te masă, ba căpcăun după ce trebuia să strângă mizeria făcută de chef bucătarul năstrușnic, adică Mihail, băiat cu stil.

Ei, copiii moșului, după o primă parte a zilei plină de joacă și ghidușii vine vremea somnului. Cât mănâncă băiatul cel mare și voinic cu taică-su, cea mică suge de la maică-sa niște lapte binecuvântat care-i dă sănătate și putere, nu doar de mâncare. Doarme fata și se duce mama să culce și băiatul. Băiatul dă și el semne de somn, mă-sa bucuroasă, cu speranțe că adoarme în juma` de oră.

Zis și făcut. Mama ia copilul în dormitor cu păturică, cu 2 sticle de apă, cu oliță, cu ir de buze, cu clopoțel. Adicătelea, de toate cele necesare unui copil ca să aibă somnul mai plăcut. Și fără de care nu poate dormi. Așa doarme el. Sunt alți copii care nu pot dormi fără o întreagă grădină zoologică de pluș sau fără o duzină de prințese cu părul lung, în toate culorile. Sau alții, nu pot să adoarmă fără întreg parcul auto din casă. În fine, fiecare cu plăcerile lui.

Duce mama pruncul în patul lui. „Caca”, spune acesta. „Vrei caca?”, zice mama. „Da”, zice puiul de înger. „Sigur?”, întreabă mama pățită altădată, că deh, a început vremea păcălelilor… Afirmativ răspunde băiatul și se ține de promisiune. Bun, mama cheamă tata ca să spele olița, pentru ca ea să se ocupe în continuare de prunc. Apoi pruncul spune „Pepe”, ceea ce înseamnă jocul lui preferat înainte de somn, „Vine pepe pe aici, și te papă de aici, aici, aici”. Se tot joacă ei frumos, până când mama, văzând că pruncului pare a-i trece somnul, spune „Hai să citim” și iau la rând cărțile de pe noptieră. Niciuna nu părând a-l adormi mai mult de 5 secunde cât dura să se întoarcă pe-o parte și să stea cu ochii închiși. Pe urmă, se ridica. Ei, așa, de două, de trei ori, de cinșpe ori… Mama fumega sau pe-aproape. Dar nu avea motive. Că doar pruncul cel afectuos împărțea pupici peretelui, tabloașului pictat de nașă-sa de la capul patului, pernei lui dragi, veiozei la care s-au citit multe povești din cărți colorate. Dar cu perdeaua avea ceva… O tot trăgea să vină lumina de afară. Lui mamă-sa deja nu-i mai convenea. De 25 de ori i-a luat mâna de pe perdea. Pe numărate!

Ce să-i mai facă, se întreba maică-sa. Puncul avea, totuși, toate semnele că i-ar prinde bine un somn: se freca la ochi, căsca, avea mișcări mai nesigure, râdea zgomotos și agitat. Apoi, maică-sa îi spuse: „Gata, dormi, că nu mai pot”, pe un ton mai grav și ascuțit. Copilașul râdea, n-avea treabă. Ai zice că puiul de înger s-a transformat și-i plăcea s-o calce pe coadă pe mumă-sa.

Mama culca pruncul pe pernă, pruncul iar se ridica. Și tot așa, până când obosi de-adevăratelea. Și adormi adânc pentru o oră și 15 minute. Iar toată lupta de putere dintre el și mă-sa dură o oră și jumătate.

Vă spun drept, copiii moșului, cred că maică-sa a fost în tinerețile ei una dintre acei copii căruia părinții i-au urat să aibă un copil ca ea.

Iar dacă vreți să știți ce s-a întâmplat cu fata cea mică pe care a lăsat-o mama aceasta dormind… Ei, bine, fata s-a trezit, iar tac-su a plimbat-o s-o adoarmă 40 de minute. Apoi a adormit vreo 43 de minute, zice acesta. Când sosi mama-căpcăuna în cameră fata era trează, deci. 🙂

P.S. Povestea e adevărată. Și cred că se repetă în multe case la fel sau pe-aproape. 🙂

Sursa foto: canva.com