Oare toți am învățat cifrele de la 2 ani când eram mici?

Nu știu cum sunteți voi zilele acestea, dar noi suntem foarte ok. Ne-am intrat într-un fel de rutină, într-un fel de obisnuință. Deși petrecem mult timp împreună, suntem calmi și glumeți (cele mai bune glume sunt alea cu „Tati trebuie să meargă acum la serviciu, nu se mai poate juca cu tine”, dar tati lucrează din sufragerie, iar din când în când face câte-o pauză de gâdilat). Deși nu ieșim din casă, mai ieșim pe balcon (ce bine că avem balcon deschis) unde lui Mihail i-a făcut soțul o ladă cu nisip.

E adevărat că nu prea am timp să-mi aud gândurile, pentru că dacă doarme unul, e treaz celălalt, pentru că Mihail vrea să-l alerg prin casă, vrea să sar pe pat cu el, vrea să mă joc de-a magazinul, de-a calul, vrea să-l gâdil, vrea să-mi facă freza, vrea să stea la apă (la baie sau chiuvetă), vrea să-i fac clopot din plastilină, vrea să-i mai dau plastilină, vrea să-i citesc, vrea să-l duc la oliță sau wc, vrea să-i pun desene, vrea să nu-l duc la somn la prânz și iar, de la început: vrea să-l alerg prin casă, vrea să sar pe pat cu el, vrea să mă joc de-a magazinul, de-a calul, vrea să-l gâdil, vrea să-mi facă freza, vrea să stea la apă (la baie sau chiuvetă), vrea să-i fac clopot din plastilină, vrea să-i mai dau plastilină, vrea să-i citesc, vrea să-l duc la oliță sau wc, vrea să-i pun desene, vrea să nu-l duc la somn la prânz.

Printre toate acestea, trebuie să mai fac mâncare, să o alăptez pe Ștefana ori de câte ori vrea (noroc că ea nu suge des, dar suge mult), să pun masa, să strâng masa, să strâng jucăriile în urma lui Mihail (după ce l-am rugat în prealabil „Hai să strâgem jucăriile”, dar fie se uită la mine cu ochi de mielușel poznaș, fie strânge o jucărie, iar apoi scoate alte 2 de pe te miri unde), strâng mizeria care se face atunci când avem unele activități de lucru manual/ de creație, ori de gătit. Spre exemplu, alaltăieri i-am făcut nisip kinetic (făină și ulei de bebe) și s-a jucat pe o față de masă de mușama. Până la un punct. Apoi, se plimba prin casă să ne dea și nouă de mâncare din ce gătise el! 🙂 Dar a stat vreo oră jucându-se astfel. Apoi, l-a dus soțul la baie, iar eu am rămas să dau cu aspiratorul. După baie a mâncat, iar mai apoi a dormit de prânz vreo 2 ore și jumătate.

Bun și ce legătură au acestea cu titlul, veți spune. Păi, ni-s zilele așa de pline, că numai să-l învăț cifrele n-am timp (bine, și nici el nu stă într-un loc mai mult de 3-5 minute). Eu nu țin minte ca mama mea să mă fi învățat cifrele. Dar țin minte că se juca cu noi, că ne pupa, că ne alerga prin casă, că ne gâdila, că ne băteam cu toții cu pernele, că dormea cu toți patru în același pat. N-am avut jucării sofisticate pentru că aveam tobe din oalele din casă, că făceam mâncare din frunze de copaci, că săream elasticul și ne uitam la Tom și Jerry. Astăzi, am sentimentul, că ne luăm la întrecere să-i învățăm cât mai multe pe copii, cât mai devreme, uitând că ei învață oricum. Prind totul din zbor.

Aveți grijă, mai degrabă, ce emoții trăiesc, ce comportamente văd, ce vorbe aud (în loc de țipete), ce mângâieri simt (în loc de palme la fund).

Totuși, dincolo de joc și joacă, de a lăsa copilul să conducă jocul cum se recomandă în filosofia montessori, e bine să le antrenăm și antenția/ concentrarea copiilor. Să-i expunem la tot felul de lucruri (cifre, litere, culori, forme etc.), să le antrenăm simțurile, să-i lăsăm să se implice în treburile casnice, însă fără a aștepta un rezultat imediat. Acesta se va vedea în timp. Totuși, ce am observat la copilul nostru de 2 ani și jumătate, cu cât petrec mai mult timp cu el și-l implic în ceea ce trebuie să fac, cu atât mai bine mă înțeleg cu el și cu atât mai puține crize de furie face.

Părinți, vă doresc zilele acestea să vă conectați cu copiii voștri, nu doar să fiți prezenți în casă cu ei.