Mămiceală Redescoperire Viaţa cu Mihail

Uneori când oamenii se iau de tine, nu este despre tine, ci despre ei

Aceasta a fost lecția mea și a soțului meu în dimineața aceasta. Soțul a plecat cu băiețelul nostru la grădiniță, eu am mers la serviciu, iar fetița noastră a rămas acasă cu bunicii veniți în vizită. O zi de vineri răcoroasă și liniștită. Liniștea s-a rupt în momentul când soțul meu a ajuns la grădiniță cu Mihail iar asistenta medicală a început să strige la el. De față cu băiețelul. Apoi a început să-i vorbească în gura mare și următorului părinte despre situația noastră.

Ce a îndemnat-o să aibă reacția aceasta nu știu, dar să vă dau puțin context:

 

În urmă cu 2 săptămâni, Mihail și-a spart nasul la grădiniță, împiedicându-se de un fier care împrejmuia un tobogan. A necesitat să fie cusut cu anestezie generală în ziua următoare. Mulțumim lui Dumnezeu că n-a fost mai rău! Considerăm că a fost un accident care se putea întâmpla cu noi acasă, așa că nu avem resentimente față de doamnele de acolo.

 

Însă, lucrul la care trebuia să fim atenți era ca lui Mihail să i se administreze antibiotic cât mai repede pentru că el are un defect septal ventricular (DSV), adică să i se facă profilaxia endocarditei infecțioase. DSV-ul reprezintă o anomalie congenitală destul de comună și care consta în lipsa unei porțiuni a septului care separă cele două cavități ventriculare. În momentul când am fost anunțați de către una dintre educatoarele lui Mihail am atenționat de acest lucru pentru a le fi comunicată informația celor de la ambulanță. Soțul a ajuns și el repede și a fost cu Mihail pe tot parcursul zilei respective: în ambulanță, la spital și evident, acasă.

 

Azi, după ce i s-au scos firele de câteva zile deja, am zis să-l ducem la grădiniță. Însă doamna asistentă l-a întâmpinat pe soțul meu certându-l și strigând la el că nu-l primește pe copil fără hârtia de la medic cu privire la DSV. Corectă solicitare, proastă abordare!

 

Dincolo de observația că n-am înștiințat grădinița de DSV-ul copilului (ceea ce noi ne amintim că am făcut-o la înscriere acum 1 an, dar nu am dus nicio hârtie de la medic, pentru că nu se solicita – dar, admitem că se poate să ne amintim eronat acest lucru…), doamna asistentă a început să strige că dacă se întâmpla ceva cu copilul, ea își putea pierde serviciul. Și că în ambulanță ea trebuia să meargă cu copilul, nu soțul (Nu-mi amintesc să-mi fi zis soțul că s-au certat dumneaei și soțul care să meargă gratis cu ambulanța), că-și putea pierde jobul. Practic, era despre ea…Nu despre copil.

 

Nu știu dacă voi ați pățit să strige la voi un funcționar public, un vânzător, un prestator de servicii, un șef chiar, dar pe mine mă enervează la culme acest tip de manifestare. Nu suntem nici copii și nici comportamentul nu este profesionist. O persoană care are o abordare calmă în situații dificile are mai mult de câștigat și transmite un mesaj de putere și de bunăvoință interlocutorului.

 

Oare, în dimineața aceasta, doamna asistentă nu se putea limita la a spune ceva de genul:

„Bună dimineața, domnule Coatu. Aveți hârtie de la medic cu DSV-ul lui Mihail? Nu? Atunci, cu părere de rău, vă spun că nu-l putem primi până când nu ne aduceți adeverința medicală. Dar mă bucur să văd că Mihail este bine, că este vesel, că nu a fost cazul de fractură de piramidă nazală. Ne vedem săptămâna următoare.”?

 

Oare în ce direcție s-ar fi îndreptat discuția în cazul acesta? Cred că ne-am fi simțit mai prost (dacă asta era intenția) și ne-am fi făcut mea culpa (că doar de obicei victima e vinovată) și am fi avut mai mult respect față de doamna în cauză pe care am fi simțit-o caldă, empatică, dar fermă.

 

Oricum, bine că n-a fost mai rău cu Mihail. Și am înțeles astăzi că atunci când se ia cineva de tine, s-ar putea să fie mai mult despre el sau ea, decât despre tine.

 

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *