În cadrul acestei secțiuni îmi doresc să public o serie de mini-interviuri cu mame pe blog, care să contribuie la sentimentul altor mame că nu sunt singure în această călătorie. Promovăm pe toate rețelele sociale ce vieți perfecte de familie avem și ce mame fericite suntem, ceea ce poate fi foarte debusolant pentru alte mame care trec prin momente dificile, făcându-le să se îndoiască și să se întrebe unde greșesc atât cu bebele, cu soțul, cât, mai ales, cu ele însele.
Aș dori ca prin aceste interviuri/ discuții virtuale să pot surprinde zbuciumul mamelor în a crește copiii altfel decât am fost noi crecuți, precum și drumul către regăsirea de sine.
***
Am cunoscut-o pe Alex în urmă cu vreo 2 ani, când ne-am împrietenit doar virtual ca urmare a faptului că amândouă facem parte dintr-un grup de părinți bloggeri, Digital Parents Talk. Alex scrie pe blogul personal, meritopoveste.ro.
Sunt unele aspecte în care nu sunt de acord cu Alex, dar, pe de altă parte, există și câteva lucruri pe care ea le spune deschis, fără ocolișuri, aspecte pe care uneori avem tendința să le romanțăm sau să le înfrumusețăm.
***
1. Descrie-te în câteva cuvinte. Cine ești tu? De când ești mamă? Mamă de fetiță sau băiat?
Mereu am aşa, un fel de emoţii, când trebuie să mă prezint. Pentru că în fiecare situaţie, contează altceva. 😊 Şi vreau să spun multe, multe de tot, dar trebuie să fac o selecţie, lucru care nu mi se pare chiar uşor. Sunt Alexandra Petrescu, Alexandra pentru cei care îmi vorbesc pe un ton serios, Alex pentru prieteni, Alex Baran Petrescu pentru cei care mă cunosc de pe Facebook şi Alex Băran pentru cei care mă ştiu din anii de liceu. Sunt marketing specialist ca job principal şi mamă de 3 ani ca job secundar. Mamă de băiat.
2. Cum ți se pare rolul de mamă?
Mi-am dorit foarte mult să fiu mamă şi am presupus că nu va fi uşor. Ce nu mi-am închipuit niciodatată a fost că rolul meu de mamă se poate transforma într-unul preponderent negativ: nu îmbrac copilul destul de gros; nu trebuie să exagerez când nu permit să fie pupat non-stop sau când încerc să îl feresc de mediile cu alergeni. Şi aşa mai departe. Dar lucrurile se întâmplă cum vreau eu, pentru că eu sunt mama lui şi un copil sănătos depinde de o mamă sănătoasă, lucru valabil şi pentru un soţ fericit 😀
Eu mă văd ca o mamă 97% împlinită, care ştie să îşi ceară şi drepturile de femeie, nu doar de mamă. Rolul de mamă este minunat, deşi reprezintă o provocare constantă, mai ales dacă mama trebuie să ia 97% din decizii în legătură cu copilul; nu neapărat pentru că vreau să fie aşa, ci pentru că cei din jur fie nu sunt atenţi la detalii, fie nu îşi asumă responsabilitatea.
3. Care a fost cea mai grea perioadă de până acum?
Nu pot decide între primele 2-3 zile după ce am ieşit din maternitate sau primele 7 luni după ce l-am dat pe Luca la creşă şi eu m-am întors la serviciu.
În prima zi când am ajuns toţi 3 acasă am avut febra laptelui, următoarele zile mi s-au părut crunte. Îmi era teamă să nu pierd laptele (ce exprimare de babă mi se pare că am acum!).
În cele 7 luni de care vorbesc am aflat toate sensibilităţile lui Luca, asta însemnând mulţi muci, bronşiolite, laringite, alergii, spitalizări, tratamente, meniuri alimentare, pediatrii schimbaţi, vizite la medici cu diferite specializări etc. Apoi, când ne-am cunoscut vulnerabilităţile, totul a devenit mai uşor.
4. Ce mici „trucuri” folosești ca să treci peste o criză emoțională de-a copilului sau cum faci să-l/ să o „constrângi” să acționeze așa cum vrei tu?
Aici m-ai prins. Fac ceea ce nu ar trebui: ca să acţioneze cum vreau eu, ofer recompense sau ameninţ că îşi pierde o jucărie. Sigur că întâi îi zic cu frumosul, dar copiii testează mereu limitele. Şi când ajungem la limită şi refuză să facă ce trebuie, atunci încerc diverse tertipuri (nu ce vreau eu să facă, atenţie! Ce trebuie să facă. De exemplu, eu aş vrea să facă nani singur ca să pot munci, dar ghici ce – nu se poate. Aşa că mă mulţumesc cu trebuie să facem nani împreună, doar hai să ne culcăm odată). Este greu să convingi copiii fără să ţipi sau fără să îi loveşti, deci nu îmi rămân prea multe resurse. De exemplu:
- Luca, dacă nu faci [o chestie] mă supăr rău de tot. [el tot nimic] Luca, îţi dau ursuleţul la alt copil care face [nu-ştiu-chestie].
- Luca, dacă faci [o chestie], apoi o sunăm pe bunica.
- Luca, nu putem să ieşim acum afară pentru că acum mami şi tati lucrează. [el insistă] Luca afară vine ploaia, nu putem să ieşim afară. [deşi este soare afară].
- Luca, ne spălăm pe dinţi la baie pentru că şi X copil face la fel. Şi Y.
- Luca, hai să mergem la WC, că este ruşine să faci pe tine. [Luca refuză]. Luca, hai că îţi dau voie să te uiţi la un desen dacă vii la WC. [primeşte două pentru că nu se mulţumeşte cu unul].
Sigur, nu apelez la acelaşi lucruri, alternez trucurile, ştii cum se spune… Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Şi nici nu vreau să creez obiceiuri.
5. Ce fel de adult ai vrea să crești?
OMG, asta este întrebarea care mă macină de când am rămas gravidă. Vreau să cresc un adult responsabil. Care să ştie să comunice, să îşi facă prieteni, să identifice persoanele care nu îi sunt prietene, să fie independent, dar şi drăgăstos, să lupte pentru principiile lui, dar nu până în pânzele albe, să fie flexibil, să lucreze ce îi place, să nu uite ce pasiuni are de-a lungul anilor, să trăiască în România şi să lupte pentru o ţară mai bună. Să îi pese de bunăstarea lui, să lupte să obţină mai multe fără să pună familia pe planul doi. Nu vreau să fie băiatul mamei, dar vreau să mă respecte. Şi să mă iubească inclusiv când o avea… 50 de ani 😀
6. Cum a fost cu alăptarea?
După ce am trecut de febra laptelui? Grozăvie maximă. Practic, oriunde mergeam, oricând, mâncarea copilului era la pachet. Mi-a plăcut şi m-am bucurat că a durat fix cât trebuia. Înţărcarea s-a produs natural.
7. Cu suzetă sau fără?
Eu? La valoarea mea iniţiala de mamă perfecţionistă? Evident că fără suzetă.
După o săptămână de colici, nopţi nedormite, suzeta făcută cadou de mama a devenit cea mai bună prietenă a mea. La botez a căzut pe jos, m-am făcut că plouă, am suflat şi i-am luat piuitul. Când a venit vremea să renunţăm la ea, cu ajutorul creşei, am scăpat relativ uşor, cu negocieri şi trucuri, desigur. Lent, pe îndelete. Suzeta este folositoare la casa omului, cât timp nu faci abuz.
8. Cum a fost cu diversificarea?
Nu mi-am dorit un copil mofturos. Nu sunt genul pe care copilul să îl joace pe degete. Am început cu fructele, apoi supa. Dacă nu păpa fructul, primea ţâţă peste minim o oră. Şi am continuat aşa până în ziua de astăzi: nu îţi place? Aşteaptă următorul fel, când va veni. Poate mai fac o încercare pasând mâncarea, dacă nu îi place textura bucăţelelor.
9. Aveți ajutor în creșterea copilului?
Înainte de pandemie venea tata seara, după serviciu, timp în care eu mergeam la sală sau la cumpărături sau făceam treabă în casă. Mama venea miercurea. De când cu pandemia, mama stă cu Luca pe video call când vreau să lucrez sau am şedinţe sau când mănâncă singur. Pe scurt, când am nevoie să mă concentrez la altceva, nu la Luca. Înainte, duminica seara îl lăsam la ei mei şi ieşeam cu soţul în oraş: doar noi doi. Ce vremuri!
10. Ați călătorit cu copilul în țară sau în străinătate? Cum a fost?
Am călătorit doar în ţară. Este grozav, dacă omiţi faptul că pleci cu aspirator, aparat de aerosoli după tine. Restul – strictul necesar. Acum facem excursii de o zi, La fel de grozav a rămas. Ştii cum se spune că îşi face gravida bagajul pentru naştere şi îl ţine la îndemână? Aşa avem noi mereu bagajul de rezervă în portbagaj: spray cu apă de mare, biscuiţi, haine de schimb, încălţări de schimb, umbrelă, saci de gunoi, şerveţele umede şi uscate, gel de mâini şi minge :).
11. Cum vezi rolul tatălui în viața copilului și a mamei?
Suntem egali. Nu s-a întâlnit hoţul cu prostul. Amândoi mergem la doctor (facem cu rândul), amândoi culcăm copilul, amândoi facem teme cu el, amândoi ieşim afară, amândoi avem dreptul la pauză, amândoi avem dreptul să ne trezim târziu, înţelegi unde bat. Ne implicăm în mod egal, altfel fac urât.
12. Cum s-a schimbat relația cu soțul tău? Cum v-ați reechilibrant după nașterea copilului?
Stai. Ce? Trebuia să fac echilibrez ceva? 😀
Este copilul lui, bucăţică leită şi mă doare în cot că sunt mult mai afectuoasă cu copilul decât cu soţul. Amândoi clădim un caracter aici. În vremuri cu „ruşine că ai făcut x lucru” sau „nu face asta, fii cuminte” sau „mă superi rău de tot, vrei să mă supăr”, da, este nevoie să dau dovadă de multă afecţiune. Şi nu îmi place să fac asta de faţă cu alţii, sunt momentele mele cu ai mei.
Căsnicia este ca un… dans. Ca braşoveanca, ştii dansul? 😀 Jucăm amâdoi, ne ţinem de umeri, ne coordonăm, amândoi trebuie să facem să fie bine. Nu sunt cea mai bună soţie din lume, am obosit câţiva ani să fiu. Relaţia nu este cu mult diferită faţă de ce era înainte de copil.
13. Cum reușești să-ți faci timp și pentru tine? Ce pasiuni ai?
Îl cer, îl merit, am nevoie de asta – timp pentru mine. Minim o oră pe zi.
Pasiuni? Oau, de când cu pandemia nu prea m-am mai gândit la ele.
Îmi plăcea să merg la sală, să ies în oraş, să călătoresc. Am micşorat lista la îmi place să scriu cum vreau eu, despre ce vreau (dacă nu cumva am alte specificicaţii clare pentru vreun advertorial), să citesc şi să mă uit la filme. Îmi plăcea şi să fac o baie cu spumă, cu un pahar de vin şi o carte bună, dar am renunţat la asta. Să zicem că am alte lucruri de făcut, mai importante, care contează mai mult. Adică îmi aduc mai multă mulţumire de sine.
14. Cum te descurci zilele acestea? Ce fel de activități faceți cu copilul?
Facem temele de la creşă, mă ajută cu treburi casnice (aşa crede el, eu o numesc monitorizare voluntară şi zic bogdaproste), în prima parte a zilei lucrez la treburi de la serviciu care necesită o concentrare mai mică, atunci când face nani bag repede şedinţe online şi rezolv sarcini care cer o concetrare mai mare, gătesc seara, îmi mai iau câte o zi de concediu în mijlocul săptămânii în care încerc să fiu mama perfectă, chestii de-astea, de mamă cuminte. Seara ieşim pe afară sau facem sport şi treburi casnice. Mamă ce dor mi-e dor de mersul la birou când povestesc asta.
15. Care crezi că este cea mai mare greșeală a mamelor în relație cu sine sau cu ceilalți?
Nu există greşeli. Există „capeţi experienţă”. Oricât ai încerca să iasă totul perfect, nu iese. Cu cât m-am chinuit mai mult, cu atât mai stresată am fost. Şi rezultatul nu a ieşit pe măsura efortului depus. Când am făcut pace cu mine că nu pot fi perfectă, totul a devenit minunat. Nu am cum să îi mulţumesc pe toţi, aşa că mă concentrez pe mine şi pe copil. Sigur, contează şi ce vrea soţul. Îl aud vorbid. Se aude o voce din când în când. Lăsând gluma la o parte, este important să analizăm totul din când în când, având experienţe noi săptămânale cu copiii, ţinând cont şi de mediul în care trăim, să ne punem ordine în gânduri şi să fim flexibili în stabilirea lucrurilor care contează mai mult.
16. Ce sfat ai avea pentru alte mămici sau proaspete mămici?
Să fie flexibile, să aibă încredere în ele, să nu asculte toate opiniile din lume, să întrebe doctorii despre ce citesc pe internet fără să acţioneze după capul lor, să se respecte ca femei şi să ia o pauză de minim o oră, doar pentru ele.
***
Dacă doriți chiar voi să participați la acest tip de interviu, puteți să-mi scrieți răspunsurile voastre pe adresa anamaria.coatu@gmail.com.
***
Sursa foto: pexels.com