Jurnal în vremea covidului

Jurnal în vremea covidului – Episodul 5 (Liliana Ianculescu)

Nu știu alții cum sunt, dar se pare că pe mine această perioadă în izolare cu 2 copii sub 3 ani mă inspiră. Așa că m-am întrebat cum ar fi îți prezint sub formă de jurnal câteva povești ale unor femei obișnuite, ca mine și ca tine. Mai jos se regăsește ce a ieșit. Primul episod.

Sper să vă inspire a normalitate această rubrică. Și poate chiar să vă dea idei faine pe care să vreți să le încercați.

***

 

Job: Employer Brand Program Manager

Vârsta: 34

Pasiuni: lectura, croșetat, tricotat, gătit, stresat pisica

Lucrezi de acasă în această perioadă: Da

 

Joi, 23 aprilie 2020

Alarma a sunat la ora 7 și 10, ca de obicei. Dar am mai moțăit până pe la 8, pentru a simți că sunt odihnită. Ca de obicei ne-am băut cafeaua împreună: el, pe balcon la țigară, eu pe canapea, cu o carte. Zilele acestea navighez între o carte indiană, recomandată de colega din India, și Predictably Irrational, de Dan Ariely. Sunt la a doua citire a acesteia din urmă, și tot descopăr lucruri care mi-au scăpat la prima citire.

De când ne-am izolat acasă am început să marcăm cu un X mare zilele în calendar. Fiecare zi care trece, o marcăm așa cum fermierii își marchează oile, proprietatea lor. Și zilele sunt ale noastre, dar parcă nu le simt a fi ale noastre. 

Dușul de dimineață e pansamentul care înlătură, pe moment, senzația de cușcă. Deși în continuare țin la rutina matinală: duș, cremă de față, deodorant, tricou curat, am renunțat la a-mi ține părul desfăcut prin casă. Așa că toată ziua simt de parcă am un cuib de rândunici în vârful capului.

Azi până și pisica a decis că nu-i mai pasă. De obicei e prima care mă întâmpină de îndată ce ridic de pe pernă capul, miorlăindu-mi tot drumul până la bucătărie. Dar azi n-a vrut să părăsească dormitorul nici după ora prânzului.

Ieri, când am fost la magazin după pâine și câteva legume, am găsit drojdie proaspătă. M-am bucurat ca atunci când primeam 1 leu de la bunica, să ne cumpărăm înghețată de la buticul satului. Așa că azi, între 2 ședințe, am făcut gogoși, după o rețetă de pe blogul lui Adi Hădean. Înainte de prima ședință am frământat aluatul (20 de minute, cu tot cu spălatul vaselor), iar după cea de-a 3-a ședință am prăjit gogoșile. Doamne, ce dor mi-era de gustul ăsta! Și cât de tare mă bucur că am cumpărat 2 cuburi de drojdie și un kg extra de făină. Pentru că sigur voi mai găti gogoși până se termină nebunia aceasta.

 

Vineri, 24 aprilie 2020

„Ce bine că e vineri!”, aș fi exclamat bucuroasă în zilele când lucram câte 10-12 ore pe zi. Dar acum mi se pare doar că e o altă zi a săptămânii. După o trezire târzie, pe la 8 și un pic, am băut cafeaua de dimineață în compania lui Munshi Premchand. Zilele acestea citesc pe kindle cartea Gaban recomandată de colega din India. Nu-mi dau seama dacă traducerea e corectă sau nu (citesc în engleză, cartea a fost scrisă în hindi), dar se simt pildele moralizatoare. Cartea, atât cât am reușit să-mi dau seama din câteva capitole, e despre impostură și fals. Despre dorința de a face parte dintr-o societate pe care nu și-o permite o familie de indieni. Îmi place simplitatea personajelor, deși știu că pășesc pe o cale greșită, care poate avea consecințe grave, continuă să ia decizii bazate pe ego pentru că gândul de a nu avea un statut important în mica loc societate e dezastruos pentru ei. 

Fiind scrisă în anii 30, cred că multe s-au schimbat de atunci, atât în societatea indiană, dar mai ales în a noastră. Pentru că același timp de mentalitate era predominant și la noi (discutabil în ce proporție a și rămas).

Speram că astăzi voi închide laptopul mai devreme de ora 8, dar uite că se face ora 9 și încă butonez. Gata, renunț cât încă mai pot. Am primit notificare că a apărut sezonul 2 din After Life pe Netflix. Weekendul acesta ne răsfățăm!

 

Sâmbătă 25 aprilie 2020

Cum se face că tocmai sâmbăta, când nu trebuie să mă grăbesc să pornesc laptopul pentru a termina vreun proiect, mă trezesc singură la ora 7?! Fără alarmă, fără zgomote. Mă rog, vorba vine fără zgomote. Pentru că de 2 zile pisica iar se simte rău și uneori, dimineața devreme, tușește și respiră mai greu. Încă nu se aud plămânii hârâind, dar e doar o chestiune de timp. Săptămâna viitoare sper să ajungem la veterinar. 

Dacă tot n-avem program de muncă și nici program de ieșit, azi lenevim prin casă. Eu, tricotându-mi un top de vară, el cu maneta Xbox în mână. Iar pisica, ei bine, ea face ceea ce știe mai bine: doarme. 

De dimineață am udat florile și-am legat roșiile în ghiveci. S-au făcut uriașe. Sper să și facă fructe, având în vedere că sunt cam multe îngrămădite într-un ghiveci mare. În pauzele de tricotat am povestit prin WhatsApp și Messenger cu prieteni și-am ajuns la concluzia că weekendul acesta toți 3 suntem pisici de apartament. Diferența dintre noi și ea, pisica, e că noi avem emoții ușor mai complexe. În rest, azi ne-am comportat aproape la fel: ne-am trezit din culcuș (patul din dormitor), am ronțăit câte ceva (saleuri și chipsuri), ne-am spălat (duș pentru noi) și apoi ne-am tolănit pe canapea toți 3. 

Weekendul acesta ascultăm împreună (toți 3, desigur) The Chimp Paradox de dr. Steve Peters. Pentru mine e a doua sau a treia audiție. După capitolul introductiv despre cele 3 creiere care există în noi (the chimp, the human & the computer), am tras concluzia că pisicile au doar 2: the chimp și the computer. 

 

Duminică 26 aprilie 2020

Azi se împlinesc 34 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Drept urmare l-am luat la întrebări pe asistentul Google. De 3 ori am formulat diferit întrebarea: „Ce s-a întâmplat în 26 aprilie acum 34 de ani?”, dar n-a știut să răspundă. Probabil nu e programat pentru a răspunde în funcție de distanța dintre evenimente (cel curent și cel istoric), ci răspunde doar la noțiuni exacte. Sau poate n-am știut eu cum să formulez întrebarea.

Mă fascinează automatizarea, în măsura în care o înțeleg. Poate n-ar strica să caut un curs de introducere în automatizare, atât cât să mă familiarizez cu niște concepte de bază. În definitiv, automatizarea nu va dispărea în curând, ci va cuprinde aproape toate sectoarele de bază.

Sunt 34 de ani de când o eroare umană a dus la un dezastru ecologic, social și economic. Deși, dacă-mi amintesc bine din cartea Quiet de Susan Cain, în eroarea umană un rol important l-a avut teama unor introvertiți în fața agresivității manifestată de extrovertiți în poziții de conducere. Frica de a-i spune șefului că se va întâmpla un dezastru dacă va continua și agresivitatea șefului de a-și impune voința cu orice preț.

Azi am ieșit din casă până la Carrefour. Ne-am aprovizionat cu mâncare pentru următoarea săptămână. Ajunși acasă am gătit pentru 2 zile: pulpe la cuptor, supă de pui, salată de beuf, care e, de fapt, salată de pui. Mâine începe o nouă săptămână de muncă și, deși-mi place să pregătesc masa în pauzele de muncă, ceva-mi spune că voi avea multe proiecte de cizelat. 

Toată ziua am ascultat împreună „Where Evil Lies”, o carte scrisă de un autor norvegian. Ne-a prins atât de tare pe amândoi, că la un moment dat am pus pe pauză pentru a ne consulta în privința criminalului. 

Ce bun e sezonul doi din After Life. Ricky Gervais e genial, cu un umor senzațional. Mă surprinde că, în era „cancel culture” serialul are succes. 

 

Luni 27 aprilie 2020

Uf, grea a fost trezirea azi. Extrem de grea. Abia dacă am reușit să-mi revin pe la ora 9. Parcă m-a lovit un tren și m-a lăsat ca amețita-n gară, buimacă și obosită. Cel mai bun leac în astfel de cazuri e un duș călduț. Nu fierbinte, nu rece, ci între. De obicei îmi curăț tenul zilnic, dimineața și seara, cu un tonic cu vitamina C, apoi aplic un serum cu vitamina B. Dar azi mi-am dat seama că n-am mai folosit crema de față de câteva zile. Așa că, pentru a intra complet în rutina matinală de îngrijre, mi-am curățat tenul cu o spumă anti-acneică, apoi am aplicat crema de față cu Vitamina C de la Balance Me. Acum vreun an am descoperit tipul acesta de cremă și sunt tare încântată de efectele sale. Tenul e ferm, matifiat. Și nu-mi irită ochii, pentru că parfumul e subtil și dispare rapid.

În timp ce făceam duș, robotul a aspirat toată casa. Apoi, când am ieșit de la duș și-am simțit cât de curat e pe jos, m-a lovit un sentiment de vinovăție. Dacă robotul a aspirat, e corect ca eu să nu fac nimic? Așa că am pus mâna și-am spălat cu mopul podeaua. Să-mi aduc contribuția cumva. Trebuie să învăț să stau. Atât, doar să stau. 

Gata, m-am apucat de muncă. E ora 10 și deja am peste 20 de mailuri la care trebuie să răspund, plus alte 2 persoane pe care trebuie să le contactez. Mi-am făcut planul de bătaie pe săptămâna aceasta în agenda de lucru. Am realizat că sunt mai productivă dacă-mi fac un plan de „bătaie” la început de săptămână. O listă de acțiuni și proiecte care trebuie îndeplinite. E ceva satisfăcător în a bifa ca „îndeplinit” un proiect de pe listă. 

Azi am avut 3 ședințe și fiecare m-a stors, puțin câte puțin, de energie. Și cu toate astea, îmi place ceea ce fac. 

Iar e ora 9 și încă sunt la calculator. Dar săptămâna aceasta lucrez mai mult pentru că știu că mă așteaptă un weekend lung. În care … stăm acasă. Dar măcar îmi voi primi firele de tricotat comandate și poate voi termina cardiganul pe care l-am început anul trecut. 

 

Marți 28 aprilie 2020

Nici nu mai știu de când nu m-am trezit singură la ora 5 jumate. Am bâjbâit prin semi-întuneric până-n sufragerie. Am băut un pahar cu apă și-am încercat să adorm la loc pe canapea. După 10 minute de fâțâit pe-o parte și pe cealaltă, am realizat că, de fapt, nu pot dormi pentru că mi-e foame. Așa că am molfăit câteva saleuri și-am adormit la loc. Ah, cât e de dulce somnul de dimineață!

Ritualul cafelei matinale e așa de liniștitor. Am mai citit câteva pagini din Gaban. Am ajuns la capitolele când tânărul Rama se afundă tot mai mult în datorii pentru că nu vrea să recunoască faptul că n-are bani pentru bijiteriile soției. Și desi, pe lângă salariu, primește mită, nu reușește să plătească datoriile nici măcar eșalonat. Pentru că risipește banii pe ieșiri cu prietenii, pe accesorii și haine de care nu are nevoie, dar care-i confirmă statutul.

Azi am participat la un webinar unde se discuta, printre altele, despre munca de acasă și cum pandemia ne-a forțat să ne adaptăm într-un timp foarte scurt. Cineva a întrebat despre gestionarea angajaților care consideră că sunt în concediu în această perioadă, desi lucrează de acasă. Am zîmbit amar când am auzit întrebarea, pentru că de când a început starea de urgență, eu nu m-am simțit vreo clipă în vacanță. Nici măcar în weekend. Cred că până nu vom trece pe metoda măsurării productivității în taskuri și proiecte îndeplinite, în defavoarea orelor pontate, munca de acasă va fi problematică. 8 ore la un birou se pot petrece și fără a avea rezultate sau proiecte îndeplinite. Probabil va trebui să renunțăm, cândva, la mentalitatea din perioada industriei glorioase: „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. 

 

Miercuri 29 aprilie 2020

Azi n-a fost o zi prea grozavă. Da, am reușit să termin câteva taskuri urgente, am ajutat 2 colege cu alte proiecte. Dar apoi m-am blocat ușor într-un proiect despre care nu am prea multe informații. Dar în care am fost cooptată pentru că „știi să scrii”. N-am apucat să citesc nici măcar 3 rânduri din vreo carte azi dimineață, mi-am ocupat prima oră a zilei îngrijind roșiile și ardeii iuți din ghiveci, apoi am petrecut 10 minute în care am stat pur și simplu. Pisica se alinta lângă mine, iar eu am stat fără a face nimic. Au trecut greu cele 10 minute, dar le-am dobândit. Apoi am citit un articol despre îngrijirea roșiilor și, având în vedere cât sunt de înflorite, abia aștept să rodească.

Marele succes al zilei a fost, însă, prima tură de plăcinte ardelenești pe care le-am făcut. Când am ajuns în Oradea, acum 14 ani, nu înțelegeam de ce orădenii sunt atât de înnebuniți după plăcintele cu cartofi. Sau cu varză murată. Mereu asociam plăcintele cu gustul dulce al dulceții de prune ori de mere. Dar am descoperit rapid cât sunt de gustoase și, pentru că-n Oradea plăcintăriile sunt la orice colț de stradă, nu m-am strofocat prea mult să învăț le și gătesc. Până acum, când le duc dorul pentru că-n Timișoara nu există plăcintării ca-n Oradea. 

Am găsit o rețetă simplă de aluat (jumătate de kg. de făină, 25 gr. de drojdie proaspătă, 330 ml apă, 1 lingură ulei, un pic de sare și zahăr). Mi-au ieșit vreo 10 plăcinte cu cartofi și varză murată.

Acum când mă gândesc mai bine, a fost totuși o zi bună în care am făcut atât de multe. Un motiv bun să încep să păstrez un jurnal zilnic, doar pentru mine, cu însemnări. Oricât de grea sau de nereușită ar părea o zi, când aștern pe hârtie toate lucrurile pe care le-am făcut, realizez că n-a fost chiar așa de rea situația. Și că emoțiile și senzațiile, care păcălesc creierul că nu s-a ridicat la unele standarde, sunt doar atât: emoții și senzații. 

 

 Joi 30 aprilie 2020

Ultima zi de muncă a săptămânii și cea mai încărcată. Urmează un weekend lung, de 3 zile, în care iarăși vom sta în casă. Vom face o plimbare din dormitor până-n sufragerie, apoi un sejur de 20 minute pe balcon. 

De dimineață m-am „antrenat” în balcon, la soare, pentru weekend. Vorba vine antrenat, mai degrabă am făcut câteva sute de mișcări cu brațele și cu picioarele. Acum mulți ani, când am făcut kinetoterapie, am reținut câteva mișcări pe care le pot face acasă pentru a antrena mușchii spatelui și brațele. Stând la calculator ore-n șir, uneori simt cum se formează furnicături în vârful coloanei vertebrale, unde se întâlnește cu mușchii gâtului. Mișcările brațelor, întinderea torsoului, mă ajută să scap de furnicături și de presiunea care se formează pe umeri.

Azi, după antrenamentul din balcon, am citit câteva pagini din Predictibly Irrational de Dan Ariely. Am ajuns la capitolul în care discută de ce tindem să punem un preț mult mai mare pe un obiect de care ne-am atașat, comparat cu prețul pe care alții sunt dispuși a-l plăti pentru același lucru. Ideea e că, fără a ne da seama, ne atașăm de lucruri și ne e greu să ne detașăm de ele. De aceea cerem un preț mai mare. În prețul cerut adăugăm, fără să vrem uneori, și amintirile ori sentimentele pe care obiectul ni le evocă. Dar cumpărătorul, nefiind la fel de atașat, vede același obiect doar în context financiar, fără a fi legat de vreun sentiment. 

Azi a ajuns coletul de la Ikea, cu perdelele și draperiile comandate. Abia aștept să le montăm în weekend, să schimbăm puțin încăperile, măcar din punct de vedere vizual.

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *