Botezul Ștefanei
Mâine se fac 5 luni de când a apărut în viața noastră. 5 luni care parcă au zburat, așa de repede și lin au trecut. Am început în urmă cu o lună să scriu un articol despre Ștefana, dar nu găsesc cuvintele potrivite… Este o nouă minune și binecuvântare venită în viața noastră! Este un suflet cald, blând, vesel. Este atât de liniștită, încât dacă aș ști că toți copii sunt la fel, aș sfătui pe toată lumea să mai facă un copil.
Doarme destul de bine noaptea – se trezește de 2-3 ori – față de frate-su care se trezea din oră în oră. N-a avut colici, deci nu a făcut crize de plâns. Aș putea spune că ea nu este plângăcioasă de loc, chiar și când se trezește din vreun somn și nu suntem lângă ea – ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori – o găsim gângurind și zâmbind.
Mă bucur tare mult că Dumnezeu ne-a trimis-o și că este fetiță. La început, mi-aș fi dorit să fiu mamă de băieți, poate și pentru că deja știam cum se îngrijește un băiat, avându-l pe Mihail. Apoi, pe parcursul sarcinii m-am întrebat dacă o voi putea iubi ca pe Mihail, care mi se părea că este soarele nostru. Ei bine, acum avem 2 sori. N-aș putea spune pe cine iubesc mai mult… Pe amândoi, în frunte cu tatăl lor, îi iubesc cel mai mult!
Înainte să vină pandemia aceasta ar fi trebuit să avem botezul, dar nu s-a putut. Însă, cu prima ocazie am hotărât să facem repede botezul Ștefanei. Nașii noștri de cununie, care sunt și nașii de botez ai lui Mihail, au fost și ei de acord. De data aceasta am făcut botezul la Biserica din zona unde locuim. Am avut un alt preot blând și cald, așa cum a fost și preotul care l-a botezat pe Mihail. Dacă botezul băiatului a fost cu invitați și masă de după, botezul Ștefanei a fost mai de carantină, adică am fost doar noi și nașii. Dar, cum să vă spun, totul a fost mai firesc așa, mai simplu, mai înălțător. Momentul culminant a fost într-adevăr botezul și nu petrecerea de după. Mi-ar fi plăcut să fie și bunicii prezenți, adică părinții noștri, fratele meu, surorile mele, străbunica copiilor noștri, finii, dar nu s-a putut. Mi-e dor să-i iau în brațe pe cei dragi, nu doar să vorbim pe video. Dar, pe de altă parte, în felul acesta, botezul Ștefanei a fost mai intim, mai firesc, cu o încărcătură spirituală mai mare.
Preotul care a botezat-o a fost blând cu ea și răbdator cu noi. Mi-aș dori ca fiecare familie să aibă o asemenea experiență!
Ștefana, dincolo de tradiție, eu mă bucur că ai devenit creștină și că sper ca noi, părinții tăi, împreună cu nașii să te putem ghida și îndruma în a-L iubi pe Dumnezeu și a face cât de mult bine poți în jurul tău!
Aș fi pus poză de la Biserică, dar cum toți purtam măști nu prea știai dacă suntem noi sau poza era „furată” de pe net. 🙂