Mama Cafe – Interviu cu Ina Lupu
În cadrul acestei secțiuni îmi doresc să public o serie de mini-interviuri cu mame pe blog, care să contribuie la sentimentul altor mame că nu sunt singure în această călătorie. În plus, pe de-o parte, cred că noi, ca popor suntem și curioși la „capra vecinului”, ne interesează ce fac alții, deci. Dar, în felul acesta, poate ne mai și educăm prin exemplul altora.
Pe de altă parte, promovăm pe toate rețelele sociale ce vieți perfecte de familie avem și ce mame fericite suntem, ceea ce poate fi foarte debusolant pentru alte mame care trec prin momente dificile, făcându-le să se îndoiască și să se întrebe unde greșesc atât cu bebele, cu soțul, cât, mai ales, cu ele însele.
Aș dori ca prin aceste interviuri/ discuții virtuale să pot surprinde zbuciumul mamelor în a crește copiii altfel decât am fost noi crecuți, precum și drumul către regăsirea de sine.
***
Pe Ina am cunoscut-o prin 2006, dacă bine îmi amintesc… Era președinta unei asociații de studenți francofoni din Cluj-Napoca. Nu cred că am făcut multe activități împreună, pentru că eu m-am integrat ulterior în alte ONG-uri studențești, însă am apreciat-o pentru ca mi se părea creativă, serioasă, ordonată, dar și veselă. A, să nu uit: și plină de energie.
Nu știu cum, am ajuns să ne împrietenim și pe Facebook, iar apoi i-am urmărit parcursul doar online, deși tare mi-ar plăcea să ne revedem… Pe ea viața și iubirea au dus-o la Mediaș, unde observ că și-a creat o comunitate pe lângă ea de când este mamă și s-a re-orientat profesional.
Vă invit să citiți interviul cu ea și dacă rămâneți fie și numai cu ideea că e bine să vă alocați zilnic timp pentru voi însevă, chiar 10 minute, atunci acest articol și-a împlinit menirea.
Iar dacă sunteți în faza în care nu știți cum să vă alocați acel timp special ori ați uitat ce vă place, Ina vă poate ajuta prin programul ei Timp pentru mine, ediția a 4-a. Eu vreau să particip și am planificat deja banii respectivi (90 lei pentru o lună de program) din bugetul pentru luna mai.
Pe Ina o puteți găsi și pe blogul personal: https://inalupu.ro/blog/
***
Descrie-te în câteva cuvinte. Cine ești tu? De când ești mamă? Mamă de fetiță sau băiat?
Sunt Ina, femeie și mamă de 2 deocamdată, fetiță și băiat. De când am devenit mamă universul meu s-a schimbat radical și din specialist în managementul calității am ajuns educator prenatal Lamaze, doula la naștere și post-partum, consilier în alăptare și cine știe ce specializări în zona asta mai urmează.
Cum ți se pare rolul de mamă?
E un rol full-time, 24 din 24, indiferent dacă ești lângă ei sau nu. Mi se pare foarte împlinitor, dar și foarte provocator. Creșterea copiilor a fost și este încă pentru mine un curs intensiv de dezvoltare, de evoluție. Ți se apasă toate butoanele, ți se activează toate rănile, iese de sub preșul sufletului și minții tot ce nu ai vrut să vezi până atunci. Și asta este ocazia perfectă să le vindeci și să crești.
Care a fost cea mai grea perioadă de până acum?
Cred că cel mai greu mi-a fost după ce am născut-o pe fetița mea. Mi s-a activat foarte puternic rana ”fratelui mai mare” (eu fiind sora mai mare, care a suferit teribil că nu e văzută, auzită și a avut mult timp impresia că nu e suficient de bună și că nu merită iubirea). Și atunci am avut de gestionat propriul meu copil interior rănit, băiețelul meu de 2 ani și jumătate pentru care îmi doream din suflet să nu treacă prin aceeași traumă ca mine și fetița nou-născută care nu voia deloc afară (plângea în brațe, plângea în cărucior, plângea în sistem de purtare) și atunci am fost cumva consemnată la domiciliu primele 4 luni după nașterea ei. Dar a trecut, am vindecat trauma și acum copiii mei au o relație foarte frumoasă.
Ce mici „trucuri” folosești ca să treci peste o criză emoțională de-a copilului sau cum faci să-l/ să o „constrângi” să acționeze așa cum vrei tu?
În primul rând, am avut norocul să intru în contact cu filosofia Hand in Hand Parenting și să cunosc cele 5 instrumente propuse de ei: timpul special cu fiecare copil pe rând (inclusiv cu mine – asta nu e din Hand in Hand dar m-a ajutat mult după ce l-am descoperit), ascultarea profundă, punerea limitelor, ascultarea prin joc și parteneriatele de ascultare. Folosind aceste 5 intrumente am reușit să accept și să gestionez ieșirile emoționale ale copiilor mei. Bonusul a fost când, după ceva ani ce-i drept, am descoperit că dacă îmi acord mie câteva minute zilnic, reușesc să fac față mult mai bine oricăror provocări, să am mai multă răbdare, să fiu mai bine, în general.
Legat de constrângeri, am învățat să îi ascult și să mă încred în flerul lor atâta timp cât sunt în siguranță, însă atunci când este absolut nevoie să facă lucrurile altfel decât și le doresc ei (de exemplu, să ia medicamente) atunci sunt foarte fermă și nu cedez. Și au învățat și ei asta. Nu abuzez de fermitatea asta, dar când e serioasă treaba înțeleg și ei.
Ce fel de adult ai vrea să crești?
Prima dată mi-am pus această întrebare la o conferință de-a Monicăi Reu despre comunicarea non-violentă Lista era mult mai lungă, dar fac un scurt rezumat: îmi doresc să fie încrezători în ei și în puterile lor, să fie creativi, să găsească soluții la provocările pe care le vor avea și să-și asculte corpul, intuiția și sufletul. Nici nu veau multe, așa-i?
Cum a fost cu alăptarea?
La început a fost plină de ragade, supt din oră în oră zi și noapte, cu un copil care sugea puțin și des. Cu presiuni din jur să îi dau lapte praf că nu se satură, dar cu susținerea incredibilă a soțului meu. Cu încăpățânarea că pot să alăptez exclusiv. Ceea ce am și făcut. Cu multă iubire și o relație specială cu fiecare dintre copii în parte. Am alăptat aproape 4 ani (câte 2 ani fiecare copil), iar acum am studiat mai amănunțit și am devenit consilier în alăptare și sprijin femeile atunci când mi se cere ajutorul La început eram foarte vehementă cu alăptatul, până când am înțeles că fiecare mamă are dreptul să aleagă ce consideră ea că e mai potrivit pentru ei și nu ce cred eu că e mai potrivit. Așa că îmi ofer cu drag sprijinul celor care mi-l solicită.
Cu suzetă sau fără?
Fără. Mi se pare că e ca un dop care nu rezolvă problema copilului, dar îi închide gura. Și te chinui să i-o dai (că la început nu prea o acceptă, o tot scuipă afară), iar apoi te chinui să scapi de ea. Știu că nu sună prea bine. Nu am nimic împotriva celor care aleg să le folosească, dar eu sunt pentru a păstra dezvoltarea copiilor cât mai natural, cu cât mai puține intervenții.
Cum a fost cu diversificarea?
Am ales autodiversificarea în ambele cazuri pentru că a fost cea mai firească pentru noi. Nu au fost foarte mari mâncăcioși cât timp au fost și alăptați, dar a fost distractiv, au încercat tot felul de gusturi, texturi, chiar și eu am descoperit multe alimente noi (ex: quinoa, hrișcă, avocado – atunci am mâncat și eu prima dată), și-au dezvoltat foarte bine dexteritatea, au mâncat dintotdeauna singuri, era foarte lejer când mergeam oriunde.
Aveți ajutor în creșterea copilului?
Da, din fericire, socrii sunt destul de aproape de noi și ne ajută când avem nevoie. Chiar am reușit să mergem anul trecut, după 6 ani, prima dată undeva doar eu cu soțul, iar copiii au stat cu bunicii și a fost foarte bine. Le mulțumim mult pentru tot sprijinul.
Ați călătorit cu copilul în țară sau în străinătate? Cum a fost?
Da, prima călătorie în străinătate cu Alex a fost când avea 9 luni, cu avionul și a fost chiar bine. El doar cu mersul cu mașina nu se prea împăca până pe la 1 an, dar după aceea a fost chiar ok. Am fost și cu amândoi cu mașina în Grecia (17 ore! Nu întrebați cum am reușit – ne-am rătăcit la un moment dat ) și a fost nesperat de bine. Doar că super obositor, mai ales pentru noi, că cei mici au dormit, erau odihniți.
Cum vezi rolul tatălui în viața copilului și a mamei?
Crucial și esențial Sunt foarte bucuroasă că majoritatea viitoarelor mămici vin însoțite de parteneri la cursurile prenatale sau de puericultură și am observat că acești bărbați sunt foarte implicați și ulterior în creșterea copiilor. Chiar dacă în primul an de viață, copilul este extrem de dependent de mamă, implicarea și prezența tatălui sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă pe toate planurile. Iar mamele nu se mai simt copleșite, ceea ce este extraordinar.
Cum s-a schimbat relația cu soțul tău? Cum v-ați re-echilibrat după nașterea copilului?
S-a schimbat foarte mult. Deși a fost și el implicat în creșterea lor, cumva am ajuns, după mai mulți ani în care eu m-am dedicat copiilor și proiectelor mele, iar el s-a dedicat jobului său, să ne îndepărtăm foarte tare. A fost nevoie de un efort susținut, conștient și din partea amândurora să ne reapropiem și să reaprindem scânteia. Acum suntem foarte bine, dar au fost momente tensionate în care nu mai eram foarte siguri de ce suntem sub același acoperiș. Asta aș face diferit dacă aș avea ocazia: m-aș ocupa mai mult și de relația dintre noi încă de la început, după apariția primului copil. Și asta le spun mereu și părinților care vin la cursurile mele: să își iubească și grijească copilul ca pe ochii din cap, dar să nu uite de fiecare dintre ei și de ei împreună, în cuplu.
Cum reușești să-ți faci timp și pentru tine? Ce pasiuni ai?
Așa cum ziceam, am învățat într-un moment în care eram extenuată și copleșită că dacă nu am timp pentru mine, nu reușesc să fac față provocărilor. Și așa, mi-am făcut conștient și asumat prima dată timp pentru mine de când devenisem mamă, după vreo 5 ani și 2 copii . La început l-am rugat pe soțul meu să meargă la masă cu copiii, la socri, fără mine și nu am știut ce să fac în acel timp. M-am frustrat maxim că nu mai știam ce îmi face plăcere și mă încarcă. Dar apoi, încet, încet, cu practică am reînvățat și m-am redescoperit. Cred că e foarte important să ne facem și 10 minute pe zi doar pentru noi, pentru a ne încărca, iar copiii și partenerul să știe asta. Pentru copii mi se pare o incredibilă lecție de prețuire de sine. Pentru că ei au tendința să facă ce facem și noi. Și dacă noi ne neglijăm și ne lăsăm mereu pe ultimul loc, probabil asta vor face și ei. Și eu nu vreau asta pentru copiii mei. așa că am schimbat la mine.
Îmi place să citesc, să stau în hamac, să fac yoga, să alerg (dar nu oricând), să dansez, să merg în natură, să fac goblen (dar fac extrem de rar).
Cum te descurci zilele acestea? Ce fel de activități faceți cu copilul?
Din fericire, acum au 6 ani jumate și aproape 4 ani și se joacă foarte frumos și împreună și separat (se mai și ciondănesc, nu vă speriați!) și așa mai reușesc să și lucrez câte ceva. De la grădiniță ne trimit educatoarele zilnic idei de activități și jocuri, așa că nu sunt nevoită să mai caut altele. Și avem și curte.
Primele 2 săptămâni au fost cele mai dificile, până când ne-am intrat într-un oarecare ritm și noi și copiii, dar acum ne-am obișnuit și în varianta asta.
Care crezi că este cea mai mare greșeală a mamelor în relație cu sine sau cu ceilalți?
Că se neglijează și nu își fac timp pentru ele, din preconcepțiile conștiinței colective, că așa au văzut modelul la femeile din jur, din vinovăție (inoculată toată viața sub diverse forme). Majoritatea femeilor au impresia că trebuie să se sacrifice. Că așa trebuie să fie: greu, să te lași pe tine mereu pe ultimul loc, că altfel sunt mame rele și egoiste. Nu este deloc așa. Să-ți aloci 10 minute în care să te încarci cu activități care îți fac ție plăcere arată doar că îți pasă suficient de mult de tine și de ceilalți încât să îți respecți timpul tău cu tine, pentru a fi funcțională.
Ce sfat ai avea pentru alte mămici sau proaspete mămici?
Nu îmi permit să dau sfaturi Ce pot să le transmit din toată inima mea este să treacă toate informațiile prin filtrul propriu, să nu ia nimic personal și să facă așa cum simt și rezonează cu valorile, principiile și convingerile lor. Nu există rețete universale de a crește copiii, de a fi mama perfectă, soția model și femeia fatală. Dar fiecare putem adapta ceea ce primim la ceea ce suntem deja și să obținem mereu cea mai bună variantă a noastră. Și da, o să facem greșeli, dar să ne amintim că fiecare facem ce putem mai bine, cu ceea ce știm și suntem în acel moment și când o să știm mai bine, o să facem mai bine Fiți blânde și iubitoare cu voi!