Despre copii de Kahlil Gibran

Am auzit de mai multe ori vorbindu-se despre cartea Profetul, la mai mulți lideri de dezvoltare personală, dar și experți în alte domenii. Așa că am citit și eu cartea lui Kahlil Gibran (1883-1931), un scriitor-filosof lebanezo-american. Este o carte scurtă, scrisă într-un mod foarte poetic și plin de înțelepciune.

Vă las mai jos paragraful despre copii, care m-a impresionat cel mai mult:

Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul, dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să îi faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.

Cartea aceasta, într-adevăr, merită citită și recitită de multe ori, mai ales că s-ar putea ca ideile să sune prea filosofic și să nu le pricepem din prima.

Revin la gândurile lui despre copii ori de câte ori ajung să-mi privesc copiii doar ca pe niște copii. Adică doar prin prisma faptului că trebuie să am grijă de ei și să fiu răbdatoare.