Așa cum se spune că avem conducătorii pe care îi merităm, cred că avem și viața pe care o merităm. Sună nașpa ce-am spus, așa-i? Ba nu, aș spune că sună chiar bine. Tu, omule, ce-ți plângi de milă și aștepți să treacă virusul ăsta ca să-ți reiei viața minunată ce-o aveai înainte (când mergeai la jobul pe care îl urăști din cauza șefului sau când partenerul făcea prea multe ore suplimentare și deja te săturaseși că nu aveai ajutor în casă cu copii), să știi că ai primit cel mai mare dar de la Cel de Sus: ești responsabil pentru viața ta.
Repet, ești responsabil de viața pe care o trăiești. Da, sigur, „a fi responsabil” pentru noi are o conotație negativă, înseamnă că am făcut ceva rău de care suntem responsabili. Și mai există și ideea de a fugi de responsabilitate. Nu ne punem problema că uite, noi ne facem/ creăm viața pe care o dorim. Bine, există o serie de oameni, de coachi, de mentori, de guru de dezvoltare personală care îți spun că poți și meriți să trăiești viața pe care o dorești și te învață ei acest lucru în doi pași și trei mișcări.
Toate aceste sfaturi, idei, practici reprezintă o industrie de sute de milioane de dolari și este veche de pe la începutul secolului trecut. Dacă ar fi să ghicesc aș spune că toate aceste cărți de dezvoltare personală au ajutat doar vreo 10% dintre cei care le-au citit sau ascultat sau au fost la traininguri ori programe pe baza lor. Iar dintre acești 10% doar 1% au ajuns milionari. Restul doar și-au îmbunătățit viața cu câteva grade/ niveluri, pe câteva paliere. De ce? Uite de aia, că suntem plângăcioși, ne victimizăm și așteptăm soluții rapide. Citim doar cărți despre cum să reușești în 5 pași, cum să slăbești în 10 zile, cum să-ți crești afacerea în 7 mutări. Cine ar citi o carte care se cheamă: Cum să fii fericit în 70 de ani? sau Cum să atingi profesionalismul în 50 de ani de muncă? sau Cum să-ți găsești seninătatea în 90 de ani? Nimeni, clar!
Degeaba am tot auzit dictonul: „Rome wasn’t built in a day”, că vrem totul pe fast forward. Trăim pe repede înainte, vrem rezultate rapide, iar apoi ne plângem că viața trece pe lângă noi.
Cred, însă, că acest Coronavirus ne va mai da de furcă până anul viitor prin vară. Adică, eu mă aștept să existe tot felul de măsuri restrictive, iar multe afaceri vor trebui să se reinventeze. Nu cred că multe lucruri așa cum le știm, vor mai fi la fel. De exemplu, vă imaginați pe cineva care umblă cu mască pe stradă să bea cafea To Go? Nu spun că vor dispărea, dar cu siguranță vor avea vânzări mai mici. De asemenea, oamenii vor trebui să păstreze distanța, deși nevoia noastră de conectare va crește. Cum se va putea petrece acest lucru? Cred că oamenii vor căuta tot felul de cursuri/ programe online sau webinarii pentru a se putea conecta cu alte persoane cu interese similare. Acest lucru înseamnă că vrând-nevrând va trebui să ne adaptăm la situații noi începând cu 15 mai. Suntem pregătiți pentru asta? Unii da, alții nu. Iar aici, nu mă refer la chestii legate de spiritualitate și noua ordine mondială sau o nouă conștiință ori alte chestii similare. Mă refer, așa cum spunea Carol S. Dweck, în cartea ei Mindset, că există oameni cu o minte rigidă, iar alții au o atitudine flexibilă. Unii sunt rezistenți la schimbare, iar alții o acceptă sau chiar o caută.
Nu spun că va fi ușor să ne adaptăm, dar cred că în următoarea perioadă ar trebui să:
- ne plângem mai puțin;
- ne gândim noi rutine;
- învățăm mai mult lucruri noi, să ne perfecționăm, să ne specializăm;
- ne uităm mai mult către sinele nostru, să avem grijă de noi;
- ne întoarcem către Dumnezeu sau către spiritualitate, fiecare cum preferă;
- căutăm să-i ajutăm pe cei din jurul nostru, să ne oferim serviciile (fără profit);
- consumăm mai puțin, să risipim mai puțin resursele (financiare și materiale).
Tu cum crezi că va fi viața noastră după 15 mai? (Mie mi-a dat de gândit o întrebare de a lui Alex Baran Petrescu, autoarea meritopoveste.ro, din cadrul interviului cu mine și care se regăsește aici.)
Fotografia din headher a fost realizată cu ajutorul canva.com