Aș vrea să am un copil care recită cu claritate poezia la serbare

As vrea să am un copil care recită cu claritate poezia la serbare. Sau care cântă colindele în cor pe voci. Sau care dansează și se bucură de dans cu ochii și cu zâmbetul.

Dar nu, am un copil care a spus că e prea mult tărăboi la grădiniță în seara asta la serbare. Cam avea dreptate, doar că așa e la festivități. N-a vrut nici la poză să stea. Vă spun drept, m-am bucurat că măcar n-a plâns. Și că a mers în fața tuturor părinților alături de colegii și colegele lui.

Ar fi fost simplu să am un copil care știe poezia pe de rost și o învață cu plăcere. Doar că atunci eu n-aș mai fi învățat nimic. N-aș mai fi învățat nici ce este răbdarea, nici blândețea, nici să iubești necondiționat, nici să accept că suntem diferiți, nici să sprijin sau să ofer încredere și nici să mă bucur pur și simplu de copilul meu. Sau să-l admir pentru curajul și asumarea de a spune „Nu”.

Am un copil de 5 ani care n-a învățat poezia. Și mereu depășește conturul la desenat. Dar care înainte de festivitate mă întreabă: „Mami, Spania a existat pe vremea incașilor? Aveau rege pe atunci, nu-i așa?”.