E să aibă grijă de sănătatea lor, nu să le adune averi.
Am 36 de ani și am ambii părinți în viață. Soțul la fel. Au mai fost probleme de sănătate, operații, dar părinții s-au recuperat bine. În 2021, de exemplu, tatăl meu a stat la noi, pe vremea când eram la Cluj, 8 luni de zile. A mai avut o operație apoi și anul acesta când a stat iar vreo 2-3 luni la noi. La fel și tatăl soțului a avut o intervenție anul acesta și cred că vreo 2 săptămâni a stat la noi să se recupereze pentru că am ales ca operația să fie la Cluj.
Nu vreau să mă laud, ci să trag un semnal de alarmă. Am cunoștințe care și-au pierdut părinții sau care au fost nevoite să-i ducă la azil pentru că sănătatea lor se degrada foarte repede și necesita atenție constantă. Anul acesta, un prieten și-a pierdut mama care era la azil.
Dragă părinte, averea ce mi-o lași nu mă ajută prea mult nici dacă rămân fără tine, nici dacă apoi ani de zile ne chinuim și unul și celălalt cu boala ta.
E dureros să-ți vezi părintele bolnav, neputincios, imobilizat la pat. E dureros să ai părintele în depresie cronică, să nu mai ai nimic plăcut și senin de vorbit cu el. E dureros să mergi prin spitale cu părintele tău pentru că nu-i găsește nimeni cauza problemei de sănătate. E dureros să-ți vezi părintele umbra celui care a fost.
E dureros să rămâi fără părinți orice vârstă ai avea. Și cu cât se întâmplă mai repede și mai chinuitor, lipsa lor va fi mare, poate prea mare în sufletul copiilor.
Cei 200-300 de lei ce vrei să mi-i trimiți ca să mă ajuți la facultate sau să-mi plătesc o factură mai mare, mai bine păstrează-i pentru sănătatea ta. Pentru că sănătatea se întreține și cu bani.