Ce simt zilele acestea
Am tot văzut pe rețelele de socializare și pe bloguri sau mass media tot felul de reacții la ceea ce se întâmplă zilele acestea:
- vai, este o conspirație mondială ca să se slăbească economiile statelor;
- vai, este un virus inventat;
- vai, de fapt acesta este primul pas spre cel mai mare stat comunist, vor să fim obedienți, să ne poată controla;
- vai, hai să vedem câte persoane infectate cunoașteți. Răspunsurile, momentan: Zero;
- uite, ce timp bun să te aduni, să privești în interiorul tău;
- uite, coronavirusul ne-a luat liniștea, dar ne-a oferit timp cu familia;
- uite, acum ai timp să faci tot ceea ce ai lăsat pe hold, tot ce era pe pauză.
Niciuna dintre variante nu este adevărată, reală sau obiectivă. Iar eu am încetat să-mi mai bat capul cu știrile și cu ceea ce se întâmplă. Le ascult fugitiv, fără să las să mă afecteze în vreun fel.
Ceea ce cred eu este că acest timp este pur și simplu timp. Nimic mai mult sau mai puțin. Adică lumea trăim este oricum mereu în continuă schimbare. Totul este oricum o necunoscută, chiar dacă nu suntem conștienți de asta. Doar fiindcă ne facem planuri și pentru că putem să ne facem programări pentru săptămâna viitoare sau peste o lună, avem impresia că avem control asupra vieții. În realitate nu este chiar așa. Avem control doar asupra a ceea ce simțim și gândim. În rest, lucrurile, uneori, nu ies așa cum le planificăm. Deci, nu le putem controla.
Pentru mine zilele acestea sunt ca oricare altele. Aproape. Le iau ca atare. Trăiesc. Mă bucur că trăiesc. Nu-mi spun: „Vai, când o să putem ieși o să mă bucur de aerul de afară” sau „Când o să putem ieși, vreau să călătorim mai mult”. Mă simt senină. Bine, liniștea îmi este tulburată de vocea lui Mihail care strigă „Mamaaaa” – ce sună a tânguire. De altfel, n-aș putea zice că o tulbură. Că el, la fel ca și Ștefana, reprezintă o constantă în viața noastră.
Cu ceea ce mă lupt eu acum este să-mi fac rost de niște timp și energie pentru mine. Să revizuiesc ce înseamnă timp pentru mine… Pentru că atât timp cât lucrează soțul meu, de la 8 la 5, cu vreo o oră și jumătate la prânz, maximum, eu stau cu copiii. Când Ștefana doarme, mă ocup de Mihail. Când Ștefana e trează, mă ocup de amândoi. Am observat că Mihail aproape nu mai vrea să iasă afară, deși pe balcon are o ladă cu nisip, dar face crize de plâns mai des și este mai mămos, deși sunt mereu în preajma lui. Referitor la crize, poate doar eu le percep că sunt mai multe, mai dese. La acest aspect, îmi propun să lucrez și voi scrie un articol pe blog despre cum încerc să le gestionez.
Iar când spun energie, seara după ce adoarme Mihail pe la 8.30 – 9.00, s-ar putea ca Ștefana să fie trează până pe la 10.00… Oricum, puținul de energie ce-l am îl folosesc ca să mai stau cu soțul meu (relația de cuplu este foarte importantă), să scriu pe blog sau să citesc. Evident, și să mă pun la somn cât de repede este o opțiune folosită de multe ori. Când mă pun la somn, mai ascult în căști tot felul de video-uri educaționale (de parenting, de dezvoltare personală, despre societatea în care trăim etc.).
Dar mi-aș dori mai mult timp… Nimic deosebit aici, pentru că și înainte îmi doream mai mult timp… În rest, nu aștept nimic. Sunt bine. Sunt foarte bine în condițiile date. Și da, mă uit mult și în interiorul meu. Și mă bucur că stau acasă cu soțul meu și cu copiii. Am o relație mai bună cu soțul meu de când stă acasă. Ne acordăm mai mult timp. Ne zâmbim mai mult. Ne vorbim mai frumos. Suntem mai puțin tensionați.
Ceea ce fac eu zilele acestea, așadar, trăiesc ca și până acum. Adică în limitele și constrângerile a ceea ce-mi oferă viața/ societatea. Poate sunt o fire mai introvertita – deși mulți n-ar spune asta – dar mie îmi place în casă. Nu simt lipsa ieșitului afară. Ceea ce mă afectează, totuși, e că sunt privați copiii mei de statul afară. Dar, pe de altă parte, lor nu le lipsește asta, pentru că sunt mereu cu noi, iar asta, cu siguranță, este cea mai mare bucurie și dorință.
Iar în loc de încheiere:
- luați vitamina D – că tot suntem privați de soare;
- trăiți, nu doar supraviețuiți. Și meditați la asta. 🙂
– – –
Sursa foto: pexels.com