Mămiceală Redescoperire

A, nu, la mine n-are cum să meargă

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt o ciudoasă de felul meu. Adică, sunt invidioasă, trebuie să recunosc. Dar la modul pozitiv. Cum vine asta? Păi, dacă văd că îi merge cuiva bine, mă bucur pentru el/ ea, dar vreau să știu și eu cum face ca să pot aplica în viața mea. De aceea mereu citesc, ascult video-uri educaționale și încerc să am conversații constructive. Sunt pe principiul:

Dacă  tu ai reușit, înseamnă că pot și eu.

Am întâlnit însă și oameni care își plâng de milă sau se plâng de lucrurile care nu le merg bine, dar când le oferi o sugestie, un sfat, îți spun:

„A, nu, la mine n-are cum să meargă”.

Adică nici măcar un: „Sună interesant. Am să mă gândesc/ am să încerc.” sau „Și mai exact cum zici că ai făcut?” (adică să ceară detalii).

Mie mi se pare că acești oameni nu vor să crească, să evolueze. Se uită cu jind cum altora „le merge bine”, dar dacă le dai „rețeta”, îți spun: „A, nu, la mine n-are cum să meargă”.

Este adevărat, fiecare dintre noi suntem diferiți, același lucru care la tine merge, mie s-ar putea să nu mi se potrivească. Însă, cel puțin situația ta mai bună îmi dă speranță că și mie ar putea să-mi fie mai bine și mă face să mă gândesc cum pot adapta soluția ta la situația mea.

 

De ce am făcut introducerea asta lungă și filosofică? Pentru că de mai multe ori am fost întrebată cum reușesc să culc copiii la 9 seara și să doarmă până dimineața la 7 (exceptând Ștefana care are 7 luni și alăptată fiind, se trezește des). Dar când încep să spun că noi avem un program, o rutină și că mă țin de el, deja lumea se uită strâmb la mine.

***

„Cum adică ai program? Le dai să mănânce la program?”

„Da, am program. Sigur că da. Iar noi toți mâncăm la program. Așa ne-am obișnuit. Așa reușesc să fac mai multe lucruri, așa reușesc să mă ocup de blog sau alte proiecte.”

***

„La cât se trezește al tău?”

„La 7.00 dimineața.”

„Al meu la 9.00-10.00.”

„Dar la cât îl culci?”

„Păi, cam la 10.00-11.00, chiar 12.00 noaptea.”

„Eu culc copiii în jur de 8.30-9.00.”

„A, eu nu pot. Că am mai încercat, dar s-au trezit noaptea sau la 6 dimineața. Mie îmi convine că se trezesc mai târziu.”

***

„Și doarme singur, în patul lui, chiar dacă a dormit cu voi în pat până la 1 an? Ce bine de voi! Al meu este legat de mine. Plânge, n-am cum să-l forțez să doarmă singur.”

***

Din experiență proprie pot să spun că orice comportament nedorit poate fi modificat, respectiv orice comportament dori poate fi obținut în aproximativ 2-3 săptămâni, dacă părinții sunt consecvenți. Cheia este la noi. Copilul n-are nicio vină dacă e scăpat de sub control, dacă nu are limite. Are și Prințesa Urbană un articol interesant pe acest subiect (despre limite).

Eu nu cred că niciun copil nu trebuie traumatizat, însă cred că trebuie educat, format, disciplinat (dar nu în sensul pe care îl știm noi: educat cu forța, cu bățul…). Trebuie găsită linia de mijloc în care și copilul și părintele primesc amândoi ceea ce au nevoie din ceea ce vor, de asemenea, copilul deține și el o parte din control, poate să aibă dreptul să facă alegeri, dar și părintele simte că există o linie de demarcație între viața copilului și viața lui cu copilul în ea. Spre exemplu, pentru mine este important să adorm copiii în jur de ora 9.00 seara (iarna este chiar mai devreme). După ora 9.00 este timpul meu.

Ceea ce vreau să subliniez este că mulți părinți se așteaptă la soluții magice care se întâmplă peste noapte. Nu există așa ceva, din păcate. Munca este tot la părinte. Chiar dacă eforturile pe termen scurt sunt mai mari (pentru că presupun o schimbare), pe termen lung este pentru binele tuturor să se întâmple schimbarea dorită.

 

Sursa foto: canva.com

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *