De ce „Mami e fericită”

Astăzi copilaşul nostru împlineşte 5 luni minunate. Mă bucur că a venit în viaţa noastră neplanificat, că ne-a ales pe noi de părinţi, că e foarte curios, activ, vesel …

În 2016 eram proaspăt căsătoriţi şi plănuiam ca undeva prin vara lui 2017 să ne apucăm „de treabă”. 🙂 Însă, Mihail a dorit să vină nu după planurile noastre, ci după misiunea lui în această lume. Perioada de graviditate a fost una normală: în primele 3 luni cu greaţa de rigoare, după care:

• am reuşit să mergem într-o mini-vacanţă în Budapesta,
• am dansat mult „cu burta la gură” la nunta prietenei mele, Raluca,
• am făcut o şedinţă foto de graviduţă cu Loredana Chidean,
• am făcut cumpărături minimale,
• am mers la job până în ultima lună.

Atunci eram fericită şi mândră. Mândră că voi fi mămică, deşi nu ştiam ce presupune acest fapt, astfel că perioada de început a fost aproape un şoc pentru mine.

Spun că a fost un şoc perioada de început de mămiceală pentru că născusem cu cezariană „la cald” după un travaliu de vreo 6-7 ore mai intense, când, la un moment dat, am cerut epidurală şi mi-am spus că nu vreau să mai fac copii ever. Eu, care mi-am dorit o naştere nemedicalizată şi vreo 3 copii… Nu ştiam ce înseamnă operaţia de cezariană. Durerile de după şi neputinţa de a avea grijă de mine sau de copilul meu am crezut că nu se mai termină niciodată.

N-am făcut depresie post-natală, deşi cred că am fost predispusă. M-au ajutat soţul meu, care m-a drăgălit mai mult în perioada respectivă (nu doar bebele trebuie alintat, ci şi mama) şi mama mea, care ne-a gătit mâncare bună astfel încât eu am prins puteri, iar Cosmin a pus pe el vreo 7 kg… 🙂

De câteva zile, de când ideea de blog a crecut mai tare în mine, mi-am dat seama, în încercarea de a defini acest blog, că pentru a avea un copil fericit, un soţ fericit, o familie frumoasă, trebuie mai întâi eu să fiu fericită. Să nu simt că mă sacrific şi că mă las la urmă pe mine, să fiu atentă la nevoile mele şi să le comunic soţului meu, să-mi accept noul corp (cu burtică, cu vergeturi, cu încă 5 kg în plus). Unele lucruri le voi putea schimba: kilogramele în plus, de exemplu, dar cu vergeturile de pe burtă am pierdut bătălia.

Astăzi simt că mi-am găsit un echilibru între cine ştiam că sunt şi cine descopăr că sunt. Şi sunt hotărâtă să lucrez în direcţia descoperirii şi redefinirii mele! Pentru că mai am de lucru.

La mulţi ani, Mihail,

Copil cu stil

Şi băiat agil!

„În cea mai fericită amintire a copilăriei noastre, părinţii noştri erau şi ei fericiţi.” Robert Brault

P.S. Îmi doresc ca acest blog să fie un spațiu de regăsire, de dialog și un jurnal online privind viața cu Mihail.