Scrisoare către bunici

Dragi bunici,

Vreau să vă spun că deși sunt încă foarte mic, iubirea mea pentru voi e foarte mare. Și că mi-ar plăcea să ne vedem mai des sau chiar zilnic.

Vă mulțumesc pentru că mi-ați luat cărți, jucării, pătuțul în care am dormit când am fost foarte mic, pantofi și că mi-aduceți carne de pui de casă și ficățel, care-mi plac așa de mult!

Mă bucur nespus că vă am pe toți patru bunicii alături și că-i iubiți pe părinții mei, asa cum îi iubesc și eu! Nu știu ce m-aș face fără ei! Deși uneori mă mai și supără … Dar îi iert pentru că știu că vor să mă protejeze de pericole. Și mă bucur că o am și pe nona alături, adică străbunica mea.

Oare de ce vă scriu această scrisoare? A, da. Mi-am amintit. Vreau să știți că nu mai vreau  jucării, că și așa am destule și oricum nu mi se par neinteresante. Anul acesta aș vrea niște cratițe, oale, linguri de lemn și furculițe de inox. Și ca să fiu mai clar, aș vrea o oală mică cu capac ca să pot să-l pun la oală singur, că deja pot și-mi place sunetul ce se aude când încerc să potrivesc capacul la oală. Mai vreau o oală mai mare în care să pot amesteca macaroane așa cum am făcut mai demult. Mi se pare că fac o treabă foarte bună. În curând, poate mă lasă mama s-o ajut când face de mâncare. Așa ne-am putea juca mai mult împreună. Și să știți că musai aș vrea o furculiță adevărată că părinții nu mă prea lasă cu ea. Nu știu de ce sunt atât de fricoși… Mie îmi place cu furculița pentru că atunci părinții se agită în jurul meu și vor s-o ia, mă aleargă prin casă, iar eu așa bine râd!

Aș vrea să-mi aduceți apă multă, multă să mă joc cu ea. Dar vreau de la chiuveta din bucătărie, nu de la baie. De cea de la baie m-am cam săturat și a devenit cam neinteresantă. Și aș mai vrea scaun ca al Antoniei ca să mă pot juca cu apa de la chiuvetă. Așa de bine m-am distrat la ea acasă! Eu aș vrea să mă lase și mami cu tati să mă joc așa cum o lasă Elena pe fetița ei. Dar mami și cu tati îmi spun că se udă pe jos și că fac mizerie, iar Elena îi spunea Antoniei „Bravo”. Eu nu înțeleg cum vine asta. Câtă nedreptate!

Și aș mai vrea multă hârtie, cartoane și creioane ca să le mănânc. Nici nu știți ce gust bun au! În plus, aș vrea să le spuneți părinților să mă lase să mă joc mai mult cu legumele, în special cu ceapa și usturoiul. Îmi place cum se cojesc. Îmi place să mă joc și cu mâncarea. Așa-mi place să dau cu ea pe mine! Mami sau tati așa ochi mari fac! Râd și ei cu mine, deși cred că nu se bucură întotdeauna… Mai ales atunci când îmi pun mâncare în părul meu lung și creț la spate.

Cam atât cred că vreau, momentan. A, vă rog să nu-i certați dacă mă lasă să fac unele lucruri, că în curând ăștia n-o să mă mai lase să fac ce vreau!

La final, vă mulțumesc și vă iubesc pentru că ați stat cu mine și mă bucur că am reușit să dorm cu voi la prânz. Cred că a fost o mare realizare, că părinții s-au bucurat tare mult.

Cu drag și dor,

Mihail

Sursa foto: pexels.com