Jurnal în vremea Covidului – Primul episod
Nu știu alții cum sunt, dar se pare că pe mine această perioadă în izolare cu 2 copii sub 3 ani mă inspiră. Așa că m-am întrebat cum ar fi îți prezint sub formă de jurnal câteva povești ale unor femei obișnuite, ca mine și ca tine. Mai jos se regăsește ce a ieșit. Primul episod.
Sper să vă inspire a normalitate această rubrică. Și poate chiar să vă dea idei faine pe care să vreți să le încercați.
***
Prenume: Teodora
Ocupație: Antreprenor
Vârstă: 32 de ani
Pasiuni: cititul, board games, ieșirile în natură
Sentimente majore pentru această perioadă: nevoia de echilibru și adaptarea la noul normal
Luni
Nu sunt deloc o persoană matinală, taică-meu obișnuia să zică că sunt ‘pasăre de noapte‘. M-am trezit la 8 și 30, după închiderea succesivă a 5 alarme. Ăsta e ritualul fiecărei dimineți.
Ziua mea începe lent. Dimineața obișnuiesc să citesc, azi continui Homo Deus – Scurta istorie a viitorului, de Yuval Noah Harari. Apoi încep lucrul, care acum cuprinde sarcini foarte diverse. E o perioadă haotică, în care ne adaptăm și cu compania la noul normal, atât ca servicii cât și ca mod de lucru.
Nu reușesc să mă concentrez la fel de bine ca la birou. Fac pauze dese, mă mai fură social media sau mă pun să gătesc ceva și dacă tot am început, mai curăț diverse prin bucătărie, prin living, poate ar fi bine să pun și haine la spălat, și așa trec ore necontorizate și la finalul zilei mă întreb de ce nu am progresat cu nimic.
Marți
M-am trezit greu, prost dispusă după o noapte fărâmițată de coșmaruri. Am citit că în perioada asta mulți pățesc la fel.
Sunt și frustrată că mi-am stabilit multe obiective de dezvoltare pentru perioada asta, știind că economisesc niște timp din drumurile la birou, ieșiri, și tot felul, dar mi se pare că nu prea avansez cu ele. Așa că mi-am pus obiective zilnice: minim 60 de minute de cursuri online (am începute cursuri de franceză, UX, scriere și well being – un curs gratuit de la Yale pe Coursera) și minim 50 de pagini de citit pe zi.
Miercuri
Trezit. Cafea. Mic-dejun. Social media. Cursul de franceză. Lucrat. Discuții cu partenerul. Gătit prânz. Mâncat prânz. Pierdut vremea. Lucrat. Cursul online de User Experience. Comandat pizza că ne-am cam săturat amândoi de gătit. Citit din Regele alb, de György Dragomán. Serial. Culcare la o oră târzie.
Joi
O zi extrem de specială: am ieșit la cumpărături. E evenimentul săptămânii. Ne-am luat tot felul de ingrediente de cocktailuri, să suplinim lipsa ieșirilor în oraș. În rest, o zi ca toate celelalte.
Pentru echilibrare, corectarea poziției de la mult lucrat pe canapea, dar și datorită acelei pizza de ieri, fac 20 de minute de Pilates. Încerc să fac măcar de 3 ori pe săptămână. Nu prea îmi iese.
Vineri
În urma unei recomandări de carte în format audio, am avut revelația cum că aș putea să îmi îndeplinesc mai ușor obiectivul de număr de cărți citite pe an (contorizat pe Goodreads), ascultându-le în timp ce fac alte treburi prin casă. Multitaksing for the win!
Dacă vreți cartea recomandată, o găsiți gratuit aici, e un SF interesant.
Sâmbătă
Oricum vorbeam cu mama la telefon zilnic, fiind fiecare în alt oraș. Facem la fel și perioada asta. Dar acum, pentru că i-am arătat cum ne putem suna video, nu știu cum să o dezobișnuiesc, să ne întoarcem și la apelurile simple, că nu aș vrea să vadă când am dezordine prin casă 😀
Duminică
Zi de board games în doi. Relaxare. Ieșit în spatele casei la soare, cu pisica în lesă. Dovada e poza din headher.