Concluzii după o săptămână singură cu copiii

Deși n-am fost chiar singură, pentru că au stat copiii și ma mama mea. Ce bine că există bunici! Soțul meu a plecat o săptămână la Piatra Neamț, la bunica lui. Lucrează de acasă, așa că poate munci de oriunde.

Iar în tot acest timp am stat acasă cu copiii, mă rog, au mai fost și la grădiniță (băiatul, că la creșa fetiței a fost avarie la ceva conductă cu apă). Și am mai multe concluzii, după zilele petrecute împreună.

Dacă n-aș fi avut copii, aș fi pierdut vremea pe Netflix la seriale și apoi m-aș fi plâns că nu am timp să fac nimic sau sunt prea ocupată. Am avut o după-amiază liberă fără copii și am stat până la 1 noaptea la TV urmărind Emily in Paris. No, cum ar fi fost să am toate după-amiezele libere? Timp pierdut degeaba, aș zice.

Cine n-are bunici, să-i cumpere ca să stea cu copiii.

Cine n-are casă cu curte și are copii mici, vai de steaua lui. Noroc cu bunicii.

E bună și distanța față de soț. Am putut face cumpărături în liniște.

Câți bani ai, atât cheltui.

De ce te temi, nu scapi. M-am temut să nu fie nevoie să țin copiii acasă cât e soțul plecat, ca să pot continua să lucrez. Avarie la creșă 3 zile. Primele 2 zile, oricum au fost libere legal pentru cei din educație.

Dacă vrei să faci treabă și ai copiii acasă, mai bine te culci la 8 cu ei și te trezești la 4 dimineața. Mă rog, pe acolo… +1 oră.

Dacă nu scrii pe hârtie, uiți. Și apoi te scuzi: știți, am fost singură cu copiii acasă. Happy end: toată lumea te compătimește și-ți acceptă scuzele.

E mai multă liniște în casă. Nu că soțul ar fi cel gălăgios, dar când suntem toți acasă, copiii merg să se plângă de la un părinte la altul. Când e doar unul, n-au încotro, că n-au la cine merge să se plângă suplimentar. În plus, nu mai avem discuții de genul: „Dar du-te tu acum să vezi care e baiul între ei.”, „Ba du-te tu, că eu am fost mai devreme.” sau „Ce avem la masă, că deja mi-e foame.”.

Nu-s obosită de loc. Deja m-am învățat cu ritmul acesta, dar abia aștept să vină soțul acasă.