01/08/2018

Ce-am făcut când am tăcut…

By mamiefericita

Nu de Andreea Esca, ci de Ana-Maria Coatu, fostă Udrea, mămica lui Mihail 🙂

Pfuai… Au trecut deja 2 luni bune de când n-am scris pe blog… Adevărul e că deși am avut inspirație, totuși am amânat să scriu, iar pe măsură ce trecea timpul, parcă îmi era tot mai greu să scriu.

… Până azi când de ceva zile îmi tot vine o mantră în minte: „Scriu ca să nu uit. Scriu ca să nu uit. Scriu ca să nu uit…”. Mai scriu și ca să-mi fac ordine în gânduri. În plus, mă gândesc și că experiența mea poate va fi folositoare și altora.

 

Așadar, long story short: I`m back! Și tot pe scurt:

  1. am fost prima dată cu Mihail la drum lung cu mașina, 7+ ore – 9 luni
  2. am fost prima dată la mare cu Mihail – 10 luni +/- câteva zile
  3. am fost prima dată cu avionul cu același Mihail – 10 luni +/- câteva zile
  4. a făcut prima eterocolită
  5. spune mamamam, lalalizează: aba, bababa, da, ca, ga, anga, tat, mam, ama, av…
  6. arată cu degetul, imită, bagă obiecte în cutie, evident, scoate obiecte din cutii
  7. se plictisește repede de jucării, în schimb îi plac oalele, lingurile și în special furculițele cu care chiar încearcă să înțepe mâncarea
  8. merge de-a bușilea, se ridică în picioare, merge pe lângă canapea, dar, ce să-i faci, contrar așteptărilor noastre, nu umblă… 🙂 Evident, nu ne impacientăm, că încă n-am văzut copil sănătos să nu meargă în două piciorușe la grădi :))
  9. i-am introdus olița, care nu prezintă interes de fel
  10. se gâdilă, e vesel, își iubește mult tatăl (mârâie când pleacă la serviciu),
  11. adoarme cu tatăl lui, manancă de la el, se joacă împreună – ceea ce nu poate decât să mă bucure
  12. eu am terminat cu planul de afaceri pentru StartUp Air de care am vorbit aici, acum aștept rezultatul
  13. încerc să-mi finalizez teza de doctorat
  14. de la 1 septembrie mă întorc la serviciu, iar soțul meu, Cosmin, va intra în paternitate
  15. și am fost mult mai activă pe Instagram, unde mă puteți urmări aici: https://www.instagram.com/anamaria_coatu

Cam atât, până zilele viitoare.

Sursa foto:  COS Foto