Redescoperire

Somnul meu cel de toate zilele

Oare câte mămici nedormite sunt pe lumea aceasta? Toate? Nu chiar, dar multe, cu siguranță. Pe mine Mihail mă trezea din oră în oră, de la naștere, până când l-am înțărcat. Ștefana se trezește cam de 2 ori pe noapte. Altă viață, da!

Dar cun-necum, chiar și cu Mihail am reușit să fiu odihnită dimineața, să pot fi productivă la birou, unde m-am întors câd el avea 1 an. Nu știu exact care este explicația, poate sunt eu mai rezistentă, dar „trucurile” mele au fost acestea:

  • am luat ca atare faptul că Mihail se trezea foarte des, adică era decizia mea să-l alăptez și am acceptat că se trezește des, chiar dacă, uneori, am vrut să renunț și să aplic metoda cry it out. Oricum, la Ștefana, este mai ușor cu alăptarea pe timp de noapte, dar voi vrea să aplic de pe la 10 luni – 1 an ceea ce am aplicat cu Mihail abia în jur de 1 an și 10 luni, anume: înțărcarea pe timp de noapte.
  • mă puneam la somn înainte de ora 10.00 și stăteam pe net sau să citesc câteva pagini maximum jumătate de oră. Uneori, când venea să doarmă și soțul după „Starea nației”, dacă mă vedea tot cu telefonul în mână, mă „certa”. Oricum, mai mult de ora 12.00 noapte, n-am stat trează, fiind conștientă că dimineața la 6.00 (dacă eram „norocoși” se trezea matinalul de Mihail).
  • îl punem pe Mihail la somn în jur de 8.00 seara, iar la maximum ora 9.00 dormea. Astfel, aveam vreme să mai petrec ceva timp și cu soțul meu 🙂 Vrem s-o obișnuim și pe Ștefana la fel. Momentan, adoarme în jur de 10.00 seara.

Referitor la somnul lui Mihail am 2 remarci:

  1. când avea în jur de 1 an și puțin, el dormea pe la 10.00-11.00 seara. Cu scandal. Cred că era prea obosit, de fapt. Într-una dintre zile, am vorbit cu o prietenă care își culca fata în jur de 8.00 seara. Brusc, am devenit invidioasă. Da, recunosc: am fost ciudoasă. Așa încât, în zilele următoare am început să-i reducem ora maximă de culcare cu câte jumătate de ora. Succes total. Copilul inclusiv „se cerea” el la somn în jur de ora 8.00.
  2. când i-am spus unei mămici cu copil mai mare de cât al nostru că îl culcăm pe la 8.30, mă întreabă dacă nu este prea devreme… Dar după ce i-am explicat că am nevoie de timpul după ce adoarme copilul ca să-l petrec cu soțul ori cu mine însămi, n-a mai zis nimic, ci a oftat… Ba nu, m-a felicitat că „îmi fac timp de petrecut cu soțul”.

Mi-am dat seama că n-are sens să-mi pierd nopțile dând scroll pe Facebook ori Instagram doar să mă frustrez că există mame mai bune decât mine, mai frumoase, mai iubite de partenerii lor, cu o viață mai glam decât a mea. Ori să citesc articole alarmante despre ce se întâmplă în lume. Sau să citesc comentarii nesfârșite pe grupurile de mămici, unde se găsesc mămici care le știu ele pe toate și le critică pe celelalte.

Mi-am dat seama că somnul meu este foarte important și că am nevoie de cel puțin 7 ore pe noapte.

De asemenea, mi-am dat seama că am nevoie de o lenjerie de pat care să-mi placă, așa că am „investit” în acest aspect. Am primit de la părinți lenjerii înflorate, dar, cu timpul, discutând și cu soțul, ne-am dat seama că nu ne mai plac. Așa că le-am schimbat. 🙂 A, și de la vreo 3-4 lenjerii de pat, am ajuns la 2. Nu folosim mai mult de atât, iar restul ocupau spațiu degeaba.

– – –

Mămici, voi cum dormiți? 🙂 M-aș bucura să primesc feedback din partea voastră la ceea ce scriu. M-ar încuraja, poate, să fiu consecventă și să rămân autentică prin scrisul meu. De asemenea, m-aș bucura să știu dacă am inspirat pe cineva sau dacă am făcut pe careva să simtă că este o mamă normală și că nu este singură în drumul către redescoperirea de sine.

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Veronica spune:

    Mie îmi e dor de un somn de o noapte întreagã. De când eram însãrcinatã cu Ştefan prin sãptãmâna 25 am început sã am insomnii, crampe, etc şi apoi trezirile lui destul de frecvente noaptea pânã l-am înţãrcat la 15 luni când eram prea epuizatã ca sã mai continui. Chiar şi dupã înţãrcare se trezea sã bea apã de vreo douã ori pe noapte DAR…doar dacã dormea lângã mine! Dacã eu dormeam în altã camerã şi rãmânea cu soţul meu, amândoi dormeau liniştiţi. Apoi au urmat trezirile pentru mers la toaletã când am scãpat de scutece, şi povestea s-a repetat cu a doua sarcinã, a doua turã de alãptat, dar de data asta muuult mai des pe timp de noapte… În concluzie, de prin iulie 2015 nu am mai dormit o noapte întreagã, şi mai urmeazã multe.
    Ceea ce scrii tu, şi modul în care îţi expui gândurile, trãirile, etc mã face sã înţeleg cã nu sunt singura care trece prin aşa ceva, dar îmi şi atrage atenţia ca nu fac suficient pentru a avea grijã de mine. Poate tot citindu-ţi articolele voi reuşi sã mã mobilizez.
    Mulţumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *