Problemele mamelor sunt similare
Și aici, în România, și în America și în alte state, cel puțin cele dezvoltate sau aflate pe calea dezvoltării. De asemenea, cred și că sunt similare cu cele de acum 10-20 de ani sau chiar 50-70-80. Femeia-mamă a trebuit și trebuie să se confrunte cu 2 lucruri:
- lupta dintre a fi mamă și a face carieră;
- sentimentul constant de vină că nu face suficient de mult sau de bine pentru propriul copil.
Citesc acum Memoriile lui Madeleine Albright, o carte scrisă cu umor, autoironie, într-un limbaj cursiv, nepretențios, cu multe detalii din viața profesională și personală a primei doamne secretar de stat din SUA. Este o carte care prezintă ideile și gândurile unei mame care a făcut carieră la cel mai înalt nivel. Evident, există multe deosebiri dintre ceea ce eu sau tu putem realiza vreodată spre deosebire de ceea ce a realizat din punct de vedere profesional Madeleine Albright. Poate că nici nu avem ambițiile și dorințele ei. Și, cu toate acestea, ne putem asemăna destul de mult cu ea.
Vă las mai jos câteva paragrafe ce mi-au plăcut:
„De două ori în doi ani a trebuit să abandonez slujbe bune,cu perspective, pentru a-mi urma soțul. Și aceasta înainte de a avea copii. Acum, chiar și pentru a avea o slujbă, ar trebui să găsesc și să angajez o bonă pe care să mă pot baza și pe care să o plătesc poate chiar mai mult decât aș câștiga eu însămi. Poate că sunt prea pesimistă. Poate că mi-aș găsi chiar mâine o slujbă de dactilografă. Următoarea întrebare ar fi însă: Merită? Îmi doresc o slujbă doar de dragul ei sau vreau să lucrez pentru a realiza ceva semnificativ?” – evident, nu toate avem opțiunea de a nu lucra. Fie chiar și pentru o bucată scurtă de timp. Dar întrebarea merităm să ne-o adresăm!
„Trebuie să recunosc că, într-un fel, mă simt ca o deschizătoare de drumuri. Nu îmi surâde ideea de a nu lucra nimic toată viața și de a reflecta doar la ordinea în care voi face curat în camere. Vreau să găsesc o soluție și cred încă în posibilitatea de a fi, în același timp, o mamă responsabilă, o bună soție și de a avea o slujbă satisfăcătoare din punct de vedere intelectual.”
Povestește la un moment dat o situație amuzantă, în care, dacă eram în locul mamei ei, m-aș fi enervat tare și n-aș fi acționat cu atâta înțelepciune. Spunde despre tatăl ei că era mai temperamental, iar într-o zi la micul dejun a spart o farfurie din cauza unui comentariu „arogant” al unuia dintre copiii săi. Seara mama lui Madeleine i-a servit cina într-o farfurie de carton. Când a întrebat de ce a primit așa mâncarea, mama ei i-a răspuns: „Nu avem suficiente farfurii pentru toți”. 🙂
„Oameni care nu îmi arătaseră niciodată un semn de simpatie, acum mă găseau încântătoare. Păreau să creadă că devenisem și mai deșteaptă. Înainte, chiar la discuțiile organizate de mine la cină, abia puteam spune un cuvânt. Acum, cei care mă ascultau dădeau aprobator din cap la fiecare silabă pe care o rosteam. Eram citată în fiecare zi în jurnale (…).”
În ultima vreme caut povești ale femeilor, de succes sau nu. Cred că suntem mai diferite de bărbați decât suntem dispuse să recunoaștem. Și cred că suntem într-un mod eronat în competiție una cu cealaltă. Într-un interviu Madeleine Albright spunea că trebuie să fie un loc special în iad pentru femeile care nu se ajută între ele. Cred și eu că da…