Pita cea de toate zilele

Scriam zilele acestea pe Facebook despre faptul că soțul meu este foarte dornic să facem pâine în casă:

#ViataInVremeaCovidului

Îmi tot spune soțul să facem pâine în casă. Eu, nu și nu, ca sunt magazinele pline de pâine. La care el:
Hai, măi, Ana-Maria, n-ai văzut că toată lumea face?! Noi rămânem în urmă.

Eu nu prea am fost dornică. Nici acum nu sunt. Cu doi copii de care am grijă full time, numai de experiemente culinare nu-mi mai arde. Însă Cosmin a insistat și știam ce ne așteaptă: musai să facem pâine. De ceva vreme îmi trimisese o rețetă simplă, din 3 ingrediente și fără drojdie. „E perfectă pentru criza asta”, mi-a spus. Plus că aveam de toate: apă minerală, făină albă și făină de secară (cumpărată mai de mult tot de domnu` soț ca să facem clătite, dar după ce am aruncat vreo 2 aluaturi, i-am spus că eu nu mă mai ating de făina aia).

Ei și ce să vedeți, s-a apucat chiar el să facă pâinea văzând că mă tot roagă vreo 2 weekenduri la rând. Bunicică a ieșit… Adică, avea un gust bun, dar era cam nesărată. Apoi, cică trebuia să fie pufoasă, dar era cam îndesată (și necrescută, că doar nu avea drojdie). În plus, avea o coajă să spargi capul cuiva dacă o aruncai (iar eu cu dinții mei în care am investit vreo 10.000 lei – nu din nevoi estetice, ci din necesitate – nu m-am riscat să mănânc altceva decât miez). Mi-a zis că vrea s-o mai încercăm. Însă eu i-am spus că rețetă culinară de pe libertatea.ro nu vreau să încerc de 2 ori…

Așa că a căutat altă rețetă. Musai voia s-o facem în ziua aia, că și așa nu mai aveam pâine. Apoi a găsit una nefrământată de-a Jamilei.  Am spus că da, am auzit de tipa asta și că și eu am făcut din rețetele ei de pe YouTube. Și se pune domnu` soț să tot pună video-ul pe pauză ca să strângă ingredientele și apoi ca să se apuce de lucru efectiv.

„Cum”, îi spun eu, „nu asculți/ urmărești rețeta până la capăt?”

„Nu”, zice el. „Nu așa procedez eu. De ce să pierd timpul?!”.

Și a început să măsoare făina și apa. Sarea și cele 2 gr. de drojdie uscată le-a pus din ochi. Către final spune Jamila grațios: se acoperă bolul cu o folie și se lasă la dospit pentru aproximativ… 12 ore.

„12 ore?!”, repet și încep să râd în hohote. Of, el, care se gândea că la prânz mănâncă pâine proaspătă! Așa că în jur de 10 noaptea el cocea pâine. Dar mai era încă ceva cu schepsis la rețetă: trebuia pusă în nu-știu-ce oală cu capac de care, evident, nu aveam. Soluția noastră a fost s-o punem într-un vas de jena care avea și capac.

La final, pâinea a ieșit delicioasă. Dimineața a fost foarte apreciată împreună cu humusul pregătit de mine.

Morala poveștii: e bine să asculți și de sfaturile nesolicitate ale partenerului casnic, în special dacă este femeie 🙂