Atâta critică am auzit în jurul meu între mame despre ce se face și ce nu se face cu un copil, încât nu prea îmi vine ușor să mă împrietenesc cu mamele de prin jurul blocului unde locuiesc (deși ele poate nu sunt așa)… Am auzit multă critică și tendință de a judeca pe grupurile de discuții. Eu însămi am fost criticată pentru că am întrebat ce mărci bune de ceai eco, bio recomandă mamele. Mi s-a spus că nu se dă ceai copiiilor. Știam și eu asta. Dar, ocazional i-am dat. Mai ales când mă vedea pe mine că beau și era curios. Apoi, o mamă întreba ce să facă cu bebelușa ei de vreo 2 luni la care îi tot curge un ochi. I-am spus să pună lapte de mamă în ochi, că așa sfat am primit de la un medic pediatru. Plus că la fetița mea a fost de folos. După câteva ore comentariul meu a fost șters pentru că era împotriva regulamentului. Era prea băbesc. Pe de altă parte, cică oamenii de știință studiază laptele mamă ca posibil tratament în lupta cu COVID-19.
Așa că zilele acestea când soțul îi spuse cu titlu de momeală pruncului „Mihail, hai în casă că avem cremvurști”, mi-am ținut respirația câteva secunde și-mi venea să intru în pământ de mamă degenerată sunt. La care vine foarte rapid replica unei mame care se prăpădea de râs: „Asta am avut și noi azi”. „Uf, am scăpat. Nu sunt singura mamă care dă așa ceva de mâncare copilului ei”.
Apoi, tot într-una din zilele acestea, discutam cu cineva că nimic nu mănâncă Mihail și că nu știu ce să-i mai dăm, că în afară de dulciuri pare că nu-i place nimic (la capitolul dulciuri includem și clătite sau gogoși gătiți în casă). Am recurs inclusiv la supă la plic… Știu, nu săriți cu parul, nu este ok, dar nici n-aș vrea să se trezească noaptea de foame… Ceva trebuie să aibă în burtică… La care persoana respectivă (un tătic) îmi înșiră din meniul fetiței lor: înghețată, gogoși, pufuleți, popcorn… Am răsuflat ușurată din nou. Pe de-o parte. Pe de altă parte, așa îmi vine să-mi înfometez copilul ca să mănânce cum mâncăm și noi… Iar, în familia noastră chiar că respectăm mesele la ore fixe! Și, în plus, nici nu-l lăsăm la TV când mănâncă (decât foarte rar s-a întâmplat). De asemenea, încercăm să mâncăm deodată cu el cel puțin unul dintre noi).
Nu știu cum să procedez în această speță. Mama mi-a spus că și noi (mai am un frate și două surori gemene) mâncam cartofi prăjiți, mămăligă cu lapte, orez în lapte, ou ochi și clătite. Și uite acum că mâncăm de toate! De asemenea, mă și enervează întrebarea mamei mele că oare n-ar trebui să-i dăm ceva suplimente, ceva vitamine ca să-i crească pofta de mâncare, Pe mine, cel puțin, mama mă întreba inclusiv în facultate ce am mâncat (sunt din Oradea, dar am făcut facultatea în Cluj). N-aș vrea să ajung așa. Dar de la a fi foarte relaxată, să mănânce ceea ce vrea, să mănânce atunci când îi este foame, am ajuns în situația în care i-aș dar orice, numai să mănânce. De asemenea, mi-ar plăcea, totuși să aibă o relație echilibrată cu mâncarea, să-și dezvolte niște obiceiuri sănătoase, iar ceea ce facem noi acum nu-l ajută de loc. În fine, trebuie să găsesc o soluție. Momentan, însă, solidaritatea părinților din jurul meu mă bucură.