După prima lună am încetat să le mai socotesc… Oricum, vă spun sincer, nu m-am simțit privată de multe lucruri. N-am nevoie de cafea to go ca să fiu fericită.
Este adevărat, eu și soțul meu suntem norocoși:
- veniturile noastre au rămas la fel;
- soțul lucrează de acasă, iar eu sunt în concediu de maternitate;
- suntem sănătoși cu toții;
- avem 2 copii care ne descărcă și încarcă de energie, dar care nu ne lasă pradă gândurilor negative care pot apărea în aceste timpuri (dar, de exemplu, de câte ori vorbesc cu tata, îmi dau seama că el este nostalgic și spune oftând: Oh, nu vine odată ziua aia în care să fie cum a mai fost?!).
Într-un fel mă bucur că suntem acasă cu toții. M-am simțit vinovată că l-am dus la creșă pe Mihail, spunându-mi că eu stau acasă cu Ștefana, iar el este departe de mine. Am înțeles la vremea aceea că așa trebuie să fie mersul lucrurilor și că n-aș fi putut să stau cu 2 copii pe termen lung și să am suficiente resurse pentru fiecare dintre ei… Doar că acum când suntem 100% acasă, Mihail, care are 2 ani și 8 luni, ne apasă niște butoane… Și mereu suntem într-o zonă de învățare cu el și de negociere. Dacă suntem cumva mai indulgenți cu TV-ul, atunci vrea numai TV și este agitat. Iar ca să-i oferim alternative plăcute lui, numai în clovn nu m-am costumat, că în rest cal am fost, bau-bau sunt de n ori pe zi (că nu-i e frică și râde când îl alerg prin casă), doctor sunt, la fel de n ori pe zi, pentru bubele imaginare ce le are (mai nou are o pasiune pentru ambulanțe și vrea să chemăm ambulanța la orice bubă…).
Practic, activitățile zilnice sunt, în ordine aleatorie: TV, joaca de-a doctorul, joaca de-a bau-bau, joaca lui individuală cu trenulețele sau alte jucării, cititul singur sau împreună cu unul dintre noi și mici crize (că închidem TV-ul, că nu mă joc cu el când vrea el, că nu vrea să mănânce, că ar vrea dulciuri din frigider, că să nu stau cu Ștefana și te miri ce altele). Însă, în momentul în care râde și zâmbește, ni se luminează casa! Doar că de multe ori, la finalul unei zile, sunt în postura în care caut informații pe internet (articole su video-uri) despre cum să gestionez anumite situații. Astfel, după cum vă puteți da seama, zilele noastre trec repede, parcă nu avem timp nici să respiram, sunt la fel în sensul de rutină, dar nu prea în sensul de provocări impuse de copii.
Pentru mine în această perioadă este important să accept că nu pot face chiar toate lucrurile pe care vreau să le fac. De multe ori am chiuveta plină de vase sau haine neîmpăturite în 10 locuri din casă… Aș citi mai mult, dar n-am când… La prânz când doarme Mihail, poate Ștefana e trează ori se trezește el repede ori lucrez pentru blog. Însă, de multe ori prefer să dorm dacă pot. Știu că este important fiu odihnită. Seara, deși copii dorm în jur de ora 9.00, trece repede timpul dacă mai lucrez pentru blog sau mai fac ceva prin casă.
Însă în perioada aceasta mă laud cu unul dintre cele mai mari succese pe care le poate avea un părinte: Mihail a renunțat complet la scutec de mai bine de o săptămână deja. Fără să-l ținem la oliță la program, fără să depunem efort. Totul a venit în mod natural. Într-una dintre seri am uitat să-i punem scutec și nu s-a întâmplat niciun „accident”, apoi am continuat la fel și pentru zilele următoare. Am zis să riscăm. Și a fost bine că am avut încredere în el! Mă bucur că mi-am ascultat instinctul și am lăsat lucrurile să vină de la sine…
Și ca să vedeți cât mi-e de simplă viața acum, în aplicația Presently pe care o folosesc ca jurnal de recunoștință pentru ziua de azi am notat că sunt recunoscătoare pentru că:
- Plouă frumos;
- Am spălat rufe;
- Am făcut ordine în hainele Ștefanei;
- Am făcut gogoși;
- Am curățenie în casă. 🙂