Nu prea urmăresc știrile. De fapt, nici nu mă prea uit la TV. Dar, fac scroll pe telefon destul de des (din păcate) și așa am dat zilele acestea de câteva știri legate de programul „Neuroștiința la clasă”. Mi-a atras atenția acest „caz” pentru că îl știu pe unul dintre cei trei cercetători care au criticat programul și pentru că am ascultat și eu câteva dintre podcasturile și emisiunile la care a participat dl Paul Olteanu, inițiatorul acestui program. „Bomba” cu acuzațiile a apărut vinerea trecută, dacă nu mă înșel. Așa că am așteptat cu nerăbdare să aflu și poziția Ministerului Educației, adică a organizatorilor, cum s-ar zice. Ulterior, a mai apărut și un articol cu psihologul Mircea Malița, care critică dur poziția Ministerului Educației.
Poziția Ministerului Educației a fost că Ministerul a verificat programul „din perspectiva înscrierii lor în principiile legii educației naționale și nu din perspectiva acurateței sau actualității informației științifice prezentate”. De parcă răspunsul acesta ar fi fost suficient să invalideze criticile aduse de către cei trei cercetători și cadre universitare, Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu. Mai degrabă, din perspectiva mea, acest răspuns sună ca și când „ne-am spălat pe mâini, vă descurcați”. Genul acesta de mentalitate ne demonstrează în continuare de ce țara noastră este unde e și de ce, la final, „scapă cine poate”.
Pentru că „a-ți da cu părerea” este un sport național, dar și pentru că am un doctorat făcut pe bune în Relații Internaționale și Studii Europene, am zis să scriu și eu perspectiva mea de cetățean și om care gândește. A, aș mai adăuga și faptul că am făcut debate în facultate cu inițiatorul mișcării de debate în România și fondatorul Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică, Emil Mesaroș. Așa că mai departe voi încerca să arăt de ce nicio parte n-are dreptate și de ce adevărul este undeva la mijloc.
Pentru cei care nu cunoașteți situația, v-o prezint astfel:
Paul Olteanu, coach și trainer, propune Ministerului Educației un program opțional bazat pe ceea ce face el de câțiva ani, pe multe cărți citite, pe experiențele trăite de clienții lui și de „urmăritorii” acestuia în mediul online, program care are ca scop autocunoașterea bazată pe știință aplicată din domeniile dezvoltării creierului și psihologiei. Apoi, trei oameni de știință cu studii în psihologie și neuroștiință critică programul din punctul de vedere al acurateței științifice, subliniind că programul se bazează pe informații care nu mai sunt de actualitate, unele care au devenit mituri deja. De asemenea, critică și faptul că Paul Olteanu nu are studii de specialitate în neuroștiință sau în psihologie. Poziția Ministerului Educației ați citit-o deja mai sus. Bun, și mai vine o reacție de la un renumit psiholog, Mircea Malița, care se aliniază celor trei cercetători și care arată cu degetul de data aceasta spre minister afirmând că „ignorarea acurateței informației este în contradicție cu prevederile exprese din lege (nota noastră: adică Legea educației naționale”, încălcând două articole: „Articolul 2 spune că avem o educație centrată pe valori, iar știința și adevărul sunt valori fundamentale. Articolul 3 spune că un principiu fundamental al educației este cel al calității”.
Din această situație eu mi-am extras câteva întrebări, la care mi-am dat singură și răspunsul:
- Cu bună știință, mi-aș lăsa copilul să participe la un program care nu este fundamentat științific, mai ales program de autocunoaștere? Știm cu toții cât de ineficientă este de multe ori dezvoltarea personală „obținută” prin lecturarea cărților de self help… Nu cred că aș face asta, ca părinte responsabil și implicat ce mă consider.
- Oare de ce acei trei cercetători au lansat o scrisoare deschisă și nu s-au adresat direct Ministerului Educației? Nu cred că aveau nevoie de faimă și de recunoaștere publică, dar presimt că s-au gândit că Ministerul va „pierde” scrisoarea lor. Asta ne arată ce gândim noi în mod colectiv despre transparența și promptitudinea din ministerele României.
- Oare criticând poziția Ministerului Educației ce a obținut dl Miclea? La fel, nu este vorba despre faimă și recunoaștere publică. Totuși, cred că a făcut bine că și-a exprimat public opinia, pentru că ne-a mai arătat o perspectivă de gândire, un standard la care să ne raportăm atunci când ne dăm cu părerea cu privire la această situație, standardul fiind prevederile din Legea educației naționale.
Totuși, ceva simt că ceva lipsește: un cetățean vrea să facă bine, apoi este criticat în mod argumentat, Ministerul se spală pe mâini și perpetuează situația. End of story. Sau nu. Din perspectiva mea, aici avem un exemplu concret despre ce nu merg bine lucrurile în țara asta.
- Programul trebuia verificat foarte bine, în primul rând de specialiști adevărați, nu de funcționari din minister. Puteau fi consultați 2-3 sau 5 experți: cadre didactice, cercetători. Nu cred că dacă primeau pe email vreo solicitare din partea ministerului, fie și pro bono, ar fi refuzat-o. Dar aici e problema: fiecare își vede doar de pătrățelul lui, stă în banca lui, nu gândește cu creierul lui, ci face doar ce ar face și șeful lui.
- Ministerul ar fi putut să-și recunoască greșeala și să solicite ajutorul pentru a remedia problema, pentru a corecta erorile și a îmbunătăți programul. Făcea apel chiar către cei trei cercetători pentru a colabora cu inițiatorul programului spre a obține un model de bună practică de program de neuroștiință aplicată în școală. Și uite așa le arunca mingea la fileu, juca fair play și nu ne sporea neîncrederea în educația din școli și profesionalismul din ministere!
- Profesorul Miclea avea șansa să-și ofere serviciile pentru remedierea erorilor, pentru a dezvolta programul, dar a rămas la stadiul de critică. Practic, ne-a argumentat modul viciat prin care a tratat Ministerul Educației această situație și atât. Suntem atât de obișnuiți să arătăm cu degetul, încât uităm să punem mâna sau să dăm o mână de ajutor, cu s-ar zice.
La final, consider că situația s-ar fi rezolvat mai bine prin colaborare, nu prin critică. Bravo cercetătorilor că au identificat situația problematică, dar mai ales chapeau lui Paul Olteanu care a făcut ceva mai mult decât fac eu acum pentru a schimba lucrurile în țara asta. El a propus un program educațional, eu scriu un articol de opinie.