La o cafea cu psihologul… Florin Torjoc

Am inițiat genul acesta de discuții pentru că eu cred că în lumea în care trăim ar fi bine să vedem psihologul ca pe un doctor pentru minte și suflet în același timp. Din ceea ce văd în online, impostura în domeniul sănătății mintale este destul de mare. Și-mi doresc să creez un spațiu virtual unde specialiștii în psihologie mai puțin cunoscuți sau prezenți online să-și prezinte valorile, modul de gândire și tipurile de terapii practicate.

 

Primul invitat care a răspuns invitației mele este Florin Torjoc, absolvent al Facultății de Științe Socio-Umane, Universitatea din Oradea, specializarea Psihologie. Are și un masterat în domeniu. Lucrează ca psiholog de 15 ani și practică psihoterapia în cabinetul propriu de 4 ani.

Valori: adevăr, familie, muncă.

Motto: Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.

L-am întrebat de ce a ales psihologia, iar el mi-a răspuns:

La început am ales psihologia ca urmare a căutărilor personale, a nevoii de a mă înțelege, a unei stări de confuzie personală. Între timp a devenit o alegere conștientă, menținută ca urmare a stării de bine pe care o trăiesc atunci când practic psihoterapia în cabinet.

 

Întrebările adresate în continuare reflectă nevoia mea de a observa diferite perspective ale psihologilor acreditați, precum și dorința de a promova specialiștii din acest domeniu.

 

Care este diferența dintre psiholog – terapeut – coach – psihiatru – consilier de dezvoltare personală? Cu ce instrumente lucrează și ce „tratează” fiecare.

Psihologul este o denumire generică a persoanei atestate de Colegiul Psihologilor ca având drept de liberă practică. L-am putea asimila cu titulatura de medic. Ei bine, așa cum medicii au mai multe specializări, tot așa psihologii sunt specializați pe domenii: psihologie educațională, clinică, psihoterapie, psihologia muncii, etc. Mai degrabă aș numi terapeut psihologul ce s-a specializat într-o formă de psihoterapie. Școala de psihoterapie urmată presupune o parte de terapie personală, extrem de importantă, în opinia mea, pentru a-ți desfășura activitatea cât mai eficient. Ai mai puține șanse de a face mai degrabă rău decât bine celui ce vine în cabinet.

Coach este persoana care a parcurs un curs de coaching (destul de scurt). Diferența mare între terapeut și coach este legată de nivelul de pregătire. Coach-ul are o pregătire de câteva luni, pe când terapeutul are o formare minimă de 2 ani, apoi un proces de supervizare de alți 2-3 sau mai mulți ani. Coach-ul aplică deseori tehnici sau exerciții luate din formele de psihoterapie consacrate. Pentru unii este suficient acest ajutor. Pentru alții nu funcționează deoarece este nevoie de prezența unui terapeut, care este evident, mult mai bine pregătit, cu o viziune mai largă asupra psihicului uman. Poate înțelege mai ușor de ce nu funcționează o tehnică, o strategie, un exercițiu, și se reorientează.

Psihiatrul este medicul specializat pe partea de psihiatrie. Are deci un rezidențiat în această specializare și apoi examenele de rigoare, în funcție de treapta profesională la care dorește să ajungă – medic specialist sau principal. Psihiatrul are dreptul de a prescrie tratamente medicamentoase, pe când un psiholog nu are acest drept. Psihiatrul poate fi și terapeut dacă urmează cursurile unei școli de psihoterapie, îmbinând apoi, dacă consideră, ambele forme de intervenție.

Consilierul de dezvoltare personală este ceva similar coach-ului. Poți învăța și aplica strategii, tehnici și metode de dezvoltare personală, fără a fi psiholog. Rezultatele pe care le obține persoana care apelează la un astfel de consilier, pot însă varia semnificativ, în raport cu a apela la un terapeut, în ultimul caz rezultatele fiind mult mai bune, din punctul meu de vedere.

Cu ce fel de terapii lucrezi și care sunt diferențele/ asemănările dintre ele?

Practic două tipuri de terapie, ce se îmbină foarte frumos.

Prima formă de terapie învățată este cea de psihoterapie sistemică. Este una dintre abordările terapeutice ce ia în calcul persoana în contextele în care se află – familie, grup de prieteni, loc de muncă, locul unde trăiește, etc. Toate acestea sunt sisteme din care fiecare dintre noi facem parte, care au o influență asupra noastră și pe care le influențăm la rândul nostru. Acestea ne servesc drept medii care ne pot constrânge, ne pot ajuta, sau ne lasă extrem de multă libertate de alegere. Aici învățăm strategii de a funcționa ca persoane în diferite roluri. Uneori, ceea ce învățăm să facem în aceste roluri ca fiind firesc, devine nesănătos. Poate am învățat că trebuie să fiu mereu ascultător, dar ajung în cuplul în care mi l-am format să fie nevoie să iau și inițiativă; pot ajunge astfel într-un blocaj și am nevoie să înțeleg ce este de făcut. Poate experiența m-a învățat că este foarte rău să te cerți, dar ajung să iau contact cu persoane pentru care cearta este ceva util. Pot să fiu foarte anxios doar la gândul că voi avea contact cu o astfel de persoană. Și mai dificile devin lucrurile când acea persoană este partenerul de viață. Din nou, o situație în care pot avea nevoie de puțin ajutor. Poate un exemplu mai interesant ar fi că, în terapia sistemică, depresia unei persoane poate fi văzută ca o modalitate de a menține familia unită, cazul des întâlnit fiind cel al copiilor ajunși adulți care trebuie să plece de acasă, dar, fie ei nu pot gestiona schimbarea aceasta, fie unul dintre părinții lor.

Celălalt tip de terapie pe care îl practic este psihoterapia centrată pe emoții, o terapie a atașamentului. Deși inițial a fost gândită pentru cupluri, aplicarea ei s-a extins și la persoane sau familii. Pornește de la ideea că fiecare dintre noi, în experiența timpurie de viață, dezvoltă un anume tip de atașament: cel sigur, cel anxios, cel evitant și cel dezorganizat. Se numește centrată pe emoții deoarece emoțiile sunt cele care sunt văzute ca fiind principalul motor de schimbare. Dacă ajungem să trăim o experiență emoțională diferită, adică mai sănătoasă, într-un context asemănător celui din copilăria noastră (deoarece nu schimbăm trecutul, ci lucrăm cu prezentul), se modifică și modul în care funcționăm ca persoane, din punct de vedere al atașamentului. Această terapie este una de tip sistemic, deoarece între doi oameni de formează un tipar ce se menține datorită influenței reciproce a tipurilor de atașament ale celor doi – cu cât unul este mai anxios, și caută mai mult apropierea, cu atât mai mult cel evitant, de exemplu, va căuta distanță și independență; cu cât acesta se îndepărtează, cu atât mai mult cel anxios dorește și mai tare apropierea, iar acum evitantul se îndepărtează și mai tare, și tot așa.

 

Când știu că ar trebui să apelez la psiholog? Care sunt „semnele”?

Cel mai potrivit moment în care să începi să apelezi la psiholog este cel în care ai sesizat că te afli într-un blocaj și trăiești acest blocaj cu o emoție intensă. Blocaj poate fi faptul că nu știi ce decizie să iei, nu te poți hotărî, sau încerci în repetate rânduri să găsești soluții la ceva important și nu reușești. Mai poate fi și situația în care sesizezi că repeți aceleași experiențe de viață, întâlnești același tip de provocări, repeți aceleași moduri de desfășurare a relațiilor personale și toate acestea într-un mod care îți produce o formă de suferință. Poate fi și momentul în care ai pierdut pe cineva important și pare că suferința te copleșește. Când în relația de cuplu pare că v-ați blocat. Când ai ajuns în depresie, anxietate intensă, atacuri de panică sau alte probleme similare.

Probabil că cel mai bun indiciu este că te străduiești de unul singur să rezolvi o problemă importantă, dar fiecare încercare se lasă cu eșec și suferință. Și se tot repetă scenariul.

 

Cum îmi pot da seama dacă psihologul cu care am avut o primă ședință este potrivit sau nu pentru mine? Am câteva cunoștințe care au mers la psiholog, dar după luni de zile tot n-au văzut rezultate.

Psihologul potrivit este acela față de care te simți confortabil să vorbești despre tine orice, fără a avea senzația că ești judecată, te simți înțeleasă în problema pe care o duci în cabinet, pare că „s-a prins” repede despre ce e vorba în ceea ce te privește. Te și provoacă în povestea pe care o aduci în cabinet. Nu este prietena sau prietenul tău. Îți spune când faci ceva ce nu te ajută pe tine sau pe cei din jurul tău. Este delicat cu părțile tale sensibile. Demonstrează maturitate în relația cu tine. Nu te menajează dacă nu este nevoie. Te susține când este cazul.

Pentru asta, poate e nevoie de mai mult de o ședință totuși.

 

Atunci când rezultatele întârzie să apară, cum îmi pot da seama dacă este din vina mea sau că tipul de terapie nu mi se potrivește?

Se întâmplă des ca un anume tip de terapie să fie mai aproape de tine, să ți se potrivească mai bine. Și mie, ca oricărui terapeut, mi s-a întâmplat să vină cineva o singură dată sau de câteva ori și să ajungă la concluzia că dorește altceva.

Dacă rezultatele întârzie să apară, cred că e bine să îți pui întrebări. Să te gândești la lucrurile pe care le spuneam mai sus – oare pare mai degrabă prietenie? Oare te simți judecată? Fac ce mi se spune să fac? Am înțeles ce am de făcut și la ce îmi folosește? Omul din fața mea mă provoacă (în sens bun) sau doar îmi cântă în strună? Mă simt înțeleasă?

Dacă ceea ce ți se propune în acea terapie nu înțelegi, poate e bine să mai încerci și în altă parte. Dacă ai înțeles, dar nu faci nimic diferit, nu pui în practică ce ai descoperit nou, responsabilitatea îți aparține.

 

Cum se derulează o ședință cu tine? Și cât timp durează în medie un program de psihoterapie?

Eu le propun oamenilor ca ședința să se desfășoare într-un format destul de cunoscut – adică dacă se desfășoară cu o singură persoană, ședința durează 50-60 de minute, iar dacă este vorba despre un cuplu sau o familie, ședința este de 90 de minute. Întâlnirile sunt săptămânale de regulă, dar mă adaptez. Putem avea întâlniri și la două săptămâni. Fiind un tip de terapie mai de profunzime, și programul de psihoterapie poate fi mai lung – 6 luni, un an. Așa cum le spun însă tuturor celor ce îmi intră în cabinet, durata psihoterapiei diferă pentru fiecare situație în parte și nu le pot da o durată exactă a programului.

 

Depresie, anxietate și burnout. În spațiul public online se vorbește adesea despre aceste tulburări sau situații. Care este perspectiva ta despre ele? Cum le recunoaștem/ diferențiem? Cum putem face să nu ajungem acolo?

Cred că fiecare dintre noi le trăiește sau le-a trăit la un moment dat.

Simplu spus, depresia este atunci când suferi, ești trist și o perioadă de timp nu ai chef de nimic, și uneori nici nu vezi rostul la a face ceva.

Anxietatea se poate recunoaște atunci când ai o stare de agitație în corp și ai una sau mai multe chestii la care te tot gândești, și par că te cuprind pe neașteptate. Eviți, amâni, te decizi greu pe o variantă. Vezi doar rezultatele negative.

Burnout-ul este o stare de epuizare care uneori e greu de recunoscut. Dar când deja ai probleme de concentrare la muncă sau îți vine să eviți munca, e bine să îți pui întrebări, să vezi când te-ai odihnit cu adevărat ultima dată și care a fost cel mai lung concediu pe care ți l-ai luat.

Cred că sunt foarte des întâlnite, unii le gestionează mai bine, iar alții nu.

În opinia mea, depresia prin excelență are nevoie de o abordare complexă – atât psihoterapie, cât mai ales relații sociale constante. Să ai un sprijin din partea familiei, a prietenilor, să ieși, să te miști, să stai în natură. Să stai cu oamenii cu care îți place, cât se poate de mult. Suntem făcuți a trăi în comunitate și este ceea ce ne ajută cel mai mult în acele momente. Singurătatea și deconectarea de ceilalți se tratează cel mai eficient prin a căuta și a avea parte de prezența oamenilor plăcuți ție sau iubiți de tine. Sistemic însă, încerc să văd dacă nu are un rol mai subtil, dacă nu menține omul într-un echilibru ciudat în familie (sau în grupul din care face parte), dar care este poate singurul pe care îl cunoaște. O puteți ține la distanță prin conectarea directă cu oamenii, adică relații sociale sănătoase; evitați rețelele sociale. Ieșirile în natură, mișcarea ajută mult la a o ține departe. De asemenea regimul alimentar este foarte important – a se evita carbohidrații și zahărul.

Anxietatea o abordez altfel – intrăm încet și sigur, împreună desigur, în tot complexul acela de emoții, stări corporale și gânduri. Pe scurt, ne apropiem de ea, pentru a o înțelege cât mai bine. Pentru a vedea care este rolul ei în prezent. De ce te ferește. Sau mai bine spus, într-un mod ciudat, la ce îți folosește. O văd și ca pe ceva firesc. Într-o situație nouă, când te confrunți cu ceva necunoscut până atunci, e firesc să apară o doză de anxietate. E chiar sănătos.

Burnout-ul se previne și tratează prin odihnă. Se indică 15 zile consecutive de concediu de odihnă, tocmai din aceste motive întemeiate. Este evident că în zilele noastre rar este posibil acest lucru. Să mergem pe varianta celor 10 zile lucrătoare măcar. Unde este posibil, ajută și schimbarea mediului sau locului de muncă.

Frica și rușinea – am crescut cu ele și, de multe ori, ne blochează în inacțiune. Cum putem să le depășim ca să avem o calitate a vieții mai bună și să obținem rezultatele pe care le vrem?

Frica este într-adevăr o emoție ce ne blochează. Depășirea ei se face diferit. Uneori ajută să ne expunem puțin câte puțin la ceea ce ne provoacă frica. Dacă sunt situații foarte complexe, e bine să avem un sprijin de specialitate prin psihoterapeut – atunci când ne provoacă reacția de îngheț sau de blocaj complet.

Cele mai multe frici cotidiene cred că se pot aborda prin a fi conștientă de ele în primul rând, de ce te fac să crezi și cum acționezi când le trăiești. Dacă stai cu frica ta, încerci să o înțelegi cât mai complet, te apropii încet de ea, se diminuează și o poți gestiona tot mai bine. Dacă accepți că e ceva firesc să trăiești frică uneori și nu te străduiești să o înlături fără să înțelegi ce e cu ea, cred că poți face progrese.

Similar e cu rușinea, deși ea e o emoție care are potențialul de a bloca chiar mai mult. Poți încerca ceva similar cu ce am descris anterior pentru frică, dar dacă nu îți iese, uite că ai un semnal clar că ar fi bine să apelezi la psihoterapeut.

 

Care este perspectiva ta față de terapiile alternative/ complementare/ experiementale și terapiile utilizate de un psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor din România?

Consider că e util să te interesezi, cât de cât, despre tipul de terapie pe care ți-l propune terapeutul. Un psiholog acreditat îți va oferi una din terapiile recunoscute de Colegiul Psihologilor. Cred că e important să avem deschidere ca psihoterapeuți la terapii experimentale. Până la urmă, orice terapie recunoscută a trecut printr-un proces de validare experimentală. Dar, de la a încerca o tehnică nouă de relaxare, sau un exercițiu somatic, până la a invoca îngeri, cred că e cale lungă. Să ne păstrăm simțul realității, să alegem ceva nou care poate fi verificat într-o anumită măsură.

 

La final, lasă-ne, te rog, 3 sfaturi pe care le putem aplica în viața de zi cu zi ca să ne păstrăm sănătatea mintală.

Alegeți pe cât posibil, să vă cunoașteți emoțiile mai bine, să le vedeți ca pe ceva firesc, uman, cu un mesaj important pentru voi înșivă, care poate v-a scăpat din vedere până acum. Toate emoțiile își au rostul lor, nu căutați doar emoțiile „pozitive”.

Alegeți să cultivați relațiile. Prieteniile se întrețin. Relațiile de cuplu și de familie se întrețin, deoarece o relație implică două capete de fiecare dată. Evitați, pe cât posibil, rețelele sociale și comparațiile.

Fiți atenți pentru ce puteți fi mulțumiți în fiecare zi și alegeți să vă exprimați recunoștința zilnic, chiar dacă unele lucruri par mărunte sau de la sine înțelese.