Jurnal în vremea covidului

Jurnal în vremea covidului – Episodul 3 (Ioana Marin)

Nu știu alții cum sunt, dar se pare că pe mine această perioadă în izolare cu 2 copii sub 3 ani mă inspiră. Așa că m-am întrebat cum ar fi îți prezint sub formă de jurnal câteva povești ale unor femei obișnuite, ca mine și ca tine. Mai jos se regăsește ce a ieșit. Primul episod.

Sper să vă inspire a normalitate această rubrică. Și poate chiar să vă dea idei faine pe care să vreți să le încercați.

***

Profesie/ job: notar stagiar + ofițer bancar

Vârsta: 27 (almost) 

Pasiuni: sportul (snowboading, alergat, înot, baschet), muzică, voluntariat, citit. 

Lucrezi de acasă în aceasta perioada: Nu

Sentimentele/ gândurile majore față de această perioadă:  Nimic nu este întâmplător însă totul este trecător și depinde de fiecare dintre noi să profităm de moment, să ne bucuram, să lasam ceva frumos în urma noastră.

Îmi place să cred că sunt o persoană în continuă căutare de sine. Cred că sunt la vârsta la care încep să mă descopar tot mai mult, cine sunt, care e scopul meu, valorile mele, care sunt oamenii de care vreau să fiu înconjurată. Un lucru de care mi-am dat seama e că iubesc viața asta, cu bune, cu rele, cu greutăți, cu incertitudini… asa cum e ea, iubesc viața – pentru că îți oferă provocări și mie îmi plac mult provocările. 

Perioada covid-19 e într-adevar o provocare pentru noi toți, un anotimp al incertitudinii, al adaptării, un an în care unii am pierdut sau vom pierde persoane dragi, vom pierde job-uri sau vom fi nevoiți să ne reorientăm spre altele. 

Am norocul că nu sunt o persoană anxioasă sau panicată și nici nu stau tare mult supărată pe un lucru. Mereu încerc sa văd partea plină a paharului. Într-un moment mai greu al vieții mele, mama mi-a zis un lucru pe care l-am tot aplicat de atunci și mi s-a dovedit a fi adevărat: în totul răul este și un bine. Încerc să vad binele în toată situația asta și luminițele nu au întârziat să apară.

Cred că rămâne de văzut când se va termina și cum va arăta finalul filmului în care trăim.

Până atunci eu iubesc viața și nu-mi permit să o pierd. 

 

LUNI

Alarma suna la 6:30; cred ca subconștientului meu îi displace atâta de tare acel ringtone, încât corpul meu se trezește automat înaintea lui cam cu 3-4 minute. Da, știu, aș putea să o schimb și nu, nu știu de ce nu fac asta. Oricum, sunt acea persoană ciudată careia îi plac diminețile așa că nu îmi e tare greu cu trezitul.

Anul trecut în luna septembrie m-am inițiat încet în tainele meditației. Luna septembrie pentru mine a fost o lună grea tare în care a trebuit să găsesc o modalitate care să mă concentrez pentru super examenul ce urma. Aveam multe gânduri, dureri de alea faine de-ale sufletului, dezamăgiri adunate și am zis să încerc și treaba asta; m-a ajutat la acel moment și am decis să fac o tradiție din asta. De atunci îmi încep diminețile cu o meditație de aproximativ 10 minute. Nu o lungesc mai mult pentru că îmi pierd concentrarea și și asa, depinde tare mult de dispozitia mea din acea zi. Recunosc, am zile în care în timpul meditației mă gândesc la ce voi mânca la prânz, sau la ce mai trebuie să pun pe lista de shopping, unde mi-o fi dispărut o șoseta și lista poate continua. 

Important e să am cele 10 minute pentru mine. Sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile din viața mea, pentru cine sunt, pentru sănătate, pentru părinții mei, pentru super oamenii care mă înconjoară. Sunt de părere că energia pe care o emiți în Univers se va întoarce negreșit la tine; cele 10 minute îmi dau un vibe tare fain și astfel încep ziua pe un ton pozitiv.

Deși e vremea covid-ului și #stămacasă e în floare, stagiatura îmi e pe hold și am rămas doar cu job-ul din bancă, unde trebuie să mă deplasez fizic, așa că nu simt tare izolarea. Am momente dimineața când mă plâng că trebuie sa las pijamalele deoparte și că nu pot să stau acasă ca restul lumii, dar trebuie să recunosc că parcă îmi place mai mult varianta asta. Mai văd oameni, mai schimb o vorbă, mai o glumă, mai un debate și trece ziua. 

De la 8 la 16:30 sunt la muncă, după care acasă. Având în vedere ca am după-mesele libere, mi-am propus ca perioada asta să ma apuc de gatit. Azi am facut curry vegetarian cu cartofi dulci si orez basmati (suuuper bun, ca să mă laud puțin ). 

Chiar dacă sălile de sport sunt închise, încerc să păstrez obiceiul acesta și acasă. Sportul a fost parte din viața mea de când aveam vreo 4 ani. Îmi place super mult, dar fiind o fire competitivă (mai ales în domeniul acesta), îmi e cam greu să-mi păstrez motivația acasă, unde n-am oameni cu care “să ma întrec”. Cu greu, azi am făcut un workout de jumate de oră, suficient să-mi hrănească eul interior.

Încă puțin până la finalul zilei și mai am un pas de făcut. Ziua de luni (8 pm) e zi de ședintă. Fac parte din marea familie Rotary și țin tare mult la asta. La fel ca sportul și voluntariatul face parte din viața mea de mulți ani. Cum nu ne putem întalni fizic, ne ținem ședintele pe Zoom. Nu punem țara la cale, toate proiectele ne sunt pe hold dar avem o activitate tare faină: se numeste Spirit of Excellence. Pe scurt, având în vedere că suntem o gașcă de tineri orientați și pasionați de diverse arii, fiecare face câte o prezentare pe domeniul în care profesează. Azi două colege arhitecte, talentate tare, ne-au făcut o super prezentare despre diferenta dintre arhitect, designer interior/ exterior si decorator, plus altele.

9:30 închei ziua așa cum se cuvine: un serial bun, însoțit de un pahar de vin bineînțeles. Termin un serial drăguțel, Toy Boy se numește; e simpatic el așa, însă mai simpatici sunt actorii (don’t judge, dar fetelor, aveți cu ce să vă spălați ochii). 

E aproape ora 11 pm și mă târăsc spre dormitor. A fost zi bună. Mâine o iau de la capăt.

 

MARȚI

M-am lăudat prea repede cu trezitul ușor dimineata. Azi n-a fost cazul; ambițioasă fiind nu m-am lăsat până n-am terminat serialul aseară, drept urmare, greu fu cu trezitul azi. Hehe dar cine a visat frumos azi noapte?  Cu un ochi închis și unul semideschis, am trecut prin tot ritualul descris ieri. Am avut parte chiar și de putină acțiune; chiar înainte să ies din casă când mi se părea că pantalonii albi sunt prea albi, am zis să vărs juma’ de cană de cafea pe ei. Scos o metaforă, schimbat, plecat și totul ok. 

Nu știu cum sunteți voi, dar în ciuda faptului că trebuie să merg în fiecare zi la muncă, mai pierd rândul zilelelor, așa din când în când. Cred că visez la weekendul prelungit care vine, așa că azi am trăit cu ideea că e miercuri hihi funny me. 

Ajuns acasa, facut mâncare rapid, schimbat în echipament, făcut încălzire că dacă nu îmi zboară șuruburile din genunche și numai nu găsesc link-ul către antrenamentul de pe Zoom pentru că ziua de miercuri e zi de Spartan; bănuiesc la ce va gândiți și nu, nu de fast food-ul Spartan vorbesc (deși ar merge o shaorma cu de toate), ci de cursa de obstacole Spartan care nu știu când și dacă se va mai ține. Oricum mi-a luat cam 3 minute să realizez că postarea antrenorului făcută cu 7 ore înainte de antrenament spunea că ne veden mâine la 7

Am zis un “no bine” caracteristic și am căutat un antrenament de HIIT. Am zis să obosesc puțin dacă psihic eram pregătită. Cel care mă tenta avea doar 15 minute și am zis că e prea puțin pentru mine că nah, eu am c0ndiție fizică, așa îmi place să cred. Azi mă fac să râd singură. Fraților, gagica blondă frumușică foc care ține antrenamentul m-a cam rupt. O cheama Pamela Reif și vă las si vouă link-ul către canalul ei, poate vă tentează.

E 20:25 când scriu asta și acum, derulând filmul înpoi, sunt chiar amuzată de peripețiile de azi. Nu a mers totul perfect, dar per total a fost o zi bună. Cel puțin știu sigur că mâine este miercuri. Seară faina!

 

MIERCURI

Că vă ziceam mai sus că sunt de părere că în tot răul este și un bine. Azi am primit vestea că săptămâna viitoare voi începe modulul teoretic din stagiatură online ceea ce înseamnă că nu trebuie să părăsesc meleagurile clujene pentru următoarea perioadă. Nu m-am gândit că voi zice asta niciodată, dar mulțumesc #covid, I guess. Deși nu credeam că mutatul la București va fi o problemă, trebuie să recunosc că îmi era puțin groază să las Clujul meu drag în urmă, chiar dacă era pentru o periaodă scurtă de timp.

Perioada asta am devenit voluntar la magazinul Profi. Au implementat un program fain pentru vârstnici și persoane care din cauza diferitelor afecțiuni nu pot să își achizioneze strictul necesar. Eu sunt pe partea de cumparaturi + livrări. Azi am avut o comanda de la o doamnă singură cu scleroză multiplă. Cred că momentele acestea mă fac să apreciez și mai mult sănătatea și importanța persoanelor dragi din viața mea. Dacă vreți să faceți un bine perioada asta, vă puteți înscrie ca voluntar aici: www.vecinultau.ro.

Si un lucru de care sunt mândră. Cu carantina asta încep să devin tot mai handyman. Azi mi-am schimbat ștergătorul de la parbriz. Cred ca fost comic pentru vecinii care au asitat la proces, dar important e ca mi-a ieșit

 

JOI

Azi e zi de psihologizare; perioada asta și ședintele s-au mutat online. Nu mi-a plăcut ideea la început, însa m-am obișnuit treptat chiar dacă în continuare prefer ședințele face to face.

Merg la psiholog de de aproximativ 9 luni. Am început să merg înainte de admiterea în notariat în primul rând pentru a ma ajută să-mi gestionez emoțiile în ziua examenului ca nah, sunt o fire emotivă, deși prietenii n-ar spune asta și pentru că fără să-mi dau seama mă autosabotam; pare-se că nouă, oamenilor, ne iese destul de ușor treaba asta cu autosabotatul.

A trecut cu bine examenul și am continuat să merg. Mi-am dat seama că aștept cu drag acea oră din lună; nu pentru că sunt o persoană anxioasă, depresivă cu tendințe sinucigașe, ci pentru că am început să înțeleg tot mai multe despre mine, să învăț să zic “nu”, să-mi pun întrebări și să-mi răspund singură, să fiu mai conștientă și mai recunoscătoare pentru ceea ce sunt și ceea ce am.

Ce să zic? Mi se pare că fiecare ședință e ca o întâlnire emoționantă cu mine însămi și recomand cu drag. Oricum, având în vedere vremurile în care trăim și stresul la care suntem expuși, consider că ședințele de psihoterapie ar trebui să fie obligatorii și ar trebui să fie noua normalitate.

 

VINERI

Azi e 1 mai. Așteptam cu drag weekend-ul ăsta prelungit. Nu pentru că aveam ceva plănuit sau pentru că dorul de mici și grătare nu putea fi stăpânit, ci pentru ca aveam să petrec 3 zile în liniștea casei mele și poate pare ciudat, dar îmi place asta.

Deși mă așteptam să fie o zi ploioasă am avut o surpriză placută când m-am trezit cu Sorinel în ochi. Numai bine mi-am savurat cafeaua pe terasă, la soare, cu o carte bună. Știu ca sunt meteosensibilă tare și cu siguranță faptul că era soare a contribuit la starea mea, dar am avut un vibe tare bun dimineața asta, multă liniste sufletească. Cât de puțin ne trebuie să fim fericiți de fapt?

Cum nu avem nimic plănuit pe azi, am avut timp de gătit. Am încercat un Rissoto ochiometric cu pui, vin și ce-am avut în frigider. Bună rețeta. Atât că nu mi-a ieșit partea cu vinul. Am rămas cu tirbușonul în dop și dopul în sticlă. N-am înțeles însă dacă universul vrea să o las mai moale cu vinul perioada asta și ăsta a fost un semn, ori universul vrea să investesc într-un tirbușon mai calitativ? 

În prag de seară m-a pălit dorul de chitarisit. Îmi place mult, însa având programul pe care îl am și ajungând mereu seara acasă, nu-mi vine să-mi etalez talenetele și să le stric seara vecinilor cu zgomot de fundal. Asa ca am profitat azi. A fost un fel de hall of  fame la mine-n living si a prins bine tare

 

SÂMBĂTĂ

Nu sunt o persoană care are obiceiul să procrastineze în general, dar capitolul curățenie e o mică exceptie. Nu-mi face o deosebită plăcere, însa fac că-i casa mea și o prinde bine curățenia  

Aveam în cap de ceva vreme să-mi redecorez balconul însă niciodată nu mi-am făcut timp pentru asta. Comandasem toate lucrușoarele și erau pregătite. Mai lipseau niște ghivece aurii pe post de accesorii. Cum n-am gasit de cumpărat am zis să încerc sa le vopesc eu. Zis și făcut și surprinzator au iesit chiar drăguț  

Termin ziua cu puțin citit și un mix bun, așa chilluț de seară, numai bun să-l aducă pe Mos Ene. 

A fost o zi bună!

 

DUMINICĂ

Am prins puțin soare de dimineată, suficient cât să-mi savurez cafeaua și să încep ziua într-un ton pozitiv. Nu m-am gândit inițial, însă avea să fie o zi emotionantă.

Perioada asta s-a nimerit în acelați timp cu mutatul părinților mei. Au visat la o casuță toată viața și în anul 2020, pe verme de pandemie s-au alinitat astrele. Săptămâna viitoare vor face tranziția așa că am fost nevoită să merg și să-mi triez lucrurile care au mai  rămas la apartament.

Am dat peste o cutie cu amintiri de pe vremea când umblam cu cheia la gât și credeam în Moș Crăciun. Mama le-a pus deoparte pentru mine. Țineam în mană o pastilă din ceea ce a fost o copilărie fericită si mi-a adus un zâmbet mare pe față și bonus câteva lacrimi melancolice. Veselie, fericire, încredere, inocență, naivitate, iubire, joacă, curiozitate…toate într-o cutie.

Ultimul an mi-a adus multe schimbări, majoritatea schimbări la care am putut doar să visez până acum, toate devenite realitate însa parcă niciodată nu mi-a fost ușor sa închid capitolele dragi. 

Am tot zis că voi începe să țin un jurnal în care să-mi notez tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă însa adevărul e că greu îmi găsesc motivația și timpul să mă apuc de scris.

Dacă nu primeam provocarea asta, nu aș fi ținut nici acest jurnal. Comoditatea e mare și greu scoți un om din zona de confort. Multumesc Ana-Maria, datorită provocarii tale voi avea la ce să mă uit peste câțiva ani când toată perioada asta va fi doar o amintitre.

 

Să ne vedem sănătoși!

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine 🙂

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • LinkedIn
  • Pinterest0


S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *