04/07/2020

Diversificare Ștefana – meniul pentru primele 10 zile

By mamiefericita

Diversificarea lui Mihail a fost cu măr și cu banană, cu morcovi, cu mâncare la blender, adică stilul clasic. Sfaturile le-am luat de la mamele noastre, a mea și a soțului. Nu m-am informat, că nici nu prea am avut vreme și nici curiozitate (recunosc), că m-am gândit că doaar nu e mare filosofie să hrănești un copil mic. După vreo 2-3 luni m-am redresat și am ajuns de la mâncare blenduită la mâncare pasată, iar apoi, la bucăți și mâncare normală, de adulți, dar fără sare, zahăr, prăjeli sau afumătură și miere. De asemenea, după primele luni l-am lăsat să mănânce singur, așa încât nu avea 1 an, dar deja era capabil să mănânce singur. În a deveni mai relaxată cu el m-a ajutat destul de mult grupul de Facebook Măr cu biscuite (care nu promovează deloc stilul în care am fost noi divesificați).

Acum, la Ștefana, m-am gândit să merg pe autodivesificare, pe de-o parte pentru că și pediatra la care mergem ne-a sfătuit așa (ne-a spus că „se cere autodiversificată” – soțul a fost cu ea la control, așa că nu știu cum și-a dat seama, dar probabil a spus așa pentru că Ștefana mereu voia să apuce lucruri și le ducea la guriță), iar pe de altă parte pentru că m-am simțit mai încrezătoare și mai relaxată decât cu Mihail.

Ce înseamnă autodiversificarea? Autodiversificarea înseamnă, pe scurt, să-i dai copilului bucățele bine fierte (cât să le poată apuca în mână și suficient de fierte cât să le poți „pasa” cu limba de cerul gurii) și să-i dai de toate de la bun început. De asemenea, o masă sănătoasă înseamnă să combini cel puțin 3 grupe alimentare (ouă, lactate, carne, legume, fructe, cereale) – nu mereu mi-a reușit, dar mă străduiesc.

Mai jos vă prezint ce i-am oferit fetiței noastre începând cu ziua în care a împlinit 6 luni (am început diversificarea atunci la recomandarea medicului pediatru, deși nu stătea chiar bine în funduleț). După cum veți remarca, a cam lipsit carnea, situație pe care mă străduiesc s-o remediez. Pentru acest proces m-am pregătit cu o tigaie antiaderentă și sită de pus peste oale pentru a face legume la aburi. Voi respecta aceleași recomandări ale OMS: fără sare, zahăr, prăjeli, afumătură și miere până la vârsta de 1 an.

Diversificarea cu Ștefana decurge mult mai bine cu Ștefana decât cu Mihail, pentru că acum mâncăm toți la masă împreună (sau cel puțin ne străduim), iar atitudinea generală este că îi ofer mâncare, nu că îi dau mâncare. Pe mine mă interesează ca ea să guste, să experimenteze, să se bucure de mâncare. Nu contează cât mănâncă sau dacă mănâncă. Este adevărat că toată această treabă este cam murdară… Adică am mult de curățat după ce mănâncă fiindcă o las pe ea să mănânce singură. Marele plus este că după ce am trecut de aceste prime 10-15 zile, deja am observat cum plimbă mâncarea prin gură, ieri, practic, a mestecat îmbucătura. Astfel că, o ajut să-și dezvolte acest reflex de a mesteca.

În principiu, la început i-am oferit micul dejun, prânzul și câte o gustare (uneori i-am oferit și cina). Practic, aproape de fiecare dată când mâncam și noi i-am oferit și ei de mâncare.

 

Ziua 1 – 18 iunie

Omletă cu legume: ceapă, ardei, dovlecel, mărar, pătrunjel, curry, piper și ricotta 

Clătită cu banane, ricotta și ou + broccoli și morcov la abur

Pepene roșu

Ziua 2 – 19 iunie

Banană și avocado

Broccoli și cartof dulce la abur

Clătită cu ricotta, banană și avocado

Chiftea cu legume la cuptor și usturoi, piper, rozmarin, curry, boia, mărar) 

Ziua 3 – 20 iunie

Clătită cu banane și iaurt

… Nimic (am fost la o aniversare și nu ne-am mai complicat să luăm mâncare cu noi)

Ziua 4 – 21 iunie

Omletă cu mozzarella și avocado

Omletă cu mozzarella și avocado + chiftele de legume

Pepene verde

Paste spirale cu pesto

Ziua 5 – 22 iunie

Terci cu ovăz, măr și scorțișoară 

Paste spirale cu mozzarella și spanac

Iaurt cu cireșe la blender, nucă, fulgi de ovăz și scorțișoară 

Ziua 6 – 23 iunie

Gris cu lapte și scorțișoară

Paste spirale cu mozzarella și spanac

Paste spirale cu iaurt

Ziua 7 – 24 iunie

Omletă cu ardei și mozzarella 

Tocăniță de curcan și mâncare de linte

Căpșuni 

Ziua 8 – 25 iunie

Clatite cu ricotta, banană și curmale

Tocăniță de curcan și mâncare de linte

Paste spirale cu humus făcut în casa 

Ziua 9 – 26 iunie

Clatite cu ricotta, curmale și spanac

Pizza de conopidă, mozzarella și suc de rosii

Ziua 10 – 27 iunie

Budinca de chia, ricotta, fulgi ovad și banana

Cus-cus cu cartof dulce și tocăniță de curcan cu linte

Pepene galben

 

După cum observați, n-am ținut cont de regula care spune că trebuie să introduci câte un aliment nou la fiecare 3 zile (în cazul în care i-ar putea produce alergii copilului). În plus, i-am oferit fetei noastre doi alergeni chiar de la început: căpșune și nucă.

Dacă vreți și voi să autodiversificați copilul, cel mai bine este să vă sfătuiți cu medicul pediatru. Mai mult decât atât, poate ar fi bine să participați la diferite cursuri privind diversificarea sugarilor, precum și măsur de prim ajutor.