Redescoperire

Așchia nu sare departe de trunchi

Am început azi să citesc cartea „Doamna secretar de stat”, memoriile lui Madeleine Albright. Și cum îmi place să citesc o carte pe de-a-ntregul, am început cu Prefața. Am aflat, astfel, că dna Albright și-a început cariera politică la vârsta de 39 de ani, ca voluntar care strângea banii în campaniile politice. Și așa cum afirmă „Dar dacă am avut un start tardiv, m-am și grăbit să recuperez”,  a muncit cu implicare de la acel moment.

Citind rândurile acestea din prefață, m-am întrebat de unde atâta determinare la o fată emigrantă din Cehoslovacia să ajungă într-una dintre cele mai înalte poziții ale Statelor Unite ale Americii?! Clar n-a fost visul ei de mic copil. Pentru că s-a născut în 1937, cu ceva timp înainte de a izbucni cel de-al Doilea Război Mondial. A trăit în condiții vitrege, după cum detaliază ea însăși în primul capitol. Au fugit din Cehoslovacia la scurt timp după ce Gestapo-ul a pus stăpânire pe țară. Și au fugit în Anglia, unde s-au mutat în repetate rânduri, prin diverse locuri.

Dar, revenind la întrebare: de unde atâta determinare? Mi-am găsit răspunsul repede. Tatăl ei fusese diplomat. Avusese treaba asta în familie, carevasăzică. Și atunci mi-a venit în minte proverbul: „Așchia nu sare departe de trunchi”, de obicei spus într-un context negativ. Ceva de genul: așa tată, așa fiu, așa mamă, așa fiică. De aceea nici nu băgasem de seamă acest proverb până acum, pentru că nu mi se aplica. Însă acum m-am simțit direct vizată. Și nu prin prisma părinților mei, ci ca exemplu pentru copiii mei.

Ce șanse au copiii mei să fie oameni echilibrați și responsabili pentru propria viață dacă nu văd acest lucru la noi, părinții lor?

Te invit să te gândești puțin la acest proverb, „Așchia nu sare departe de trunchi”, precum și la „moștenirea” emoțională, sprirituală și de gândire pe care o lași copiilor tăi.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *