Imediat trece și a doua săptămână de când m-am întors la serviciu… Nici nu știu cum a trecut timpul. Sau știu: trezit, mâncat, cafea, jucat cu Mihail, tatăl lui îi dă de mâncare, eu mă îmbrac, mă machiez, mers la serviciu, Mihail nu reacționează mult decât, eventual, face cu mana „Pa-Pa”, serviciu pentru 6 ore, plus câte o oră pe drum la dus și la întors, schimb de mesaje și poze pe Whatsapp – ca să fiu liniștită că iubirelu` nostru manâncă, doarme, se joacă – apoi vin acasă, mâncăm, ies în părculeț la nisip (unde Mihail e all over the place, adică e foarte activ: se joacă cu tot felul de jucării, mai mănâncă nisip, ia jucăriile altor copii, vrea să se cațere, îl interesează uscăciunile din jurul părculețului îngrădit, îl dau în leagăn când mi se pare că mai obosește și este extrem de fericit pentru că se încoardă cumva de parcă iese din leagăn și chicotește), apoi o gustare, baie (a doua-a treia zi) și somn în jur de 9.30 pentru el, iar pentru mine, în jur de 11.30, după emisiunea Starea nației.

Simplu, nu? Fără plânsete, țipete, nici de o parte, nici de alta.

Și acum s-o iau cu începutul, pentru cei care nu s-au plictisit după primul paragraf. Încă de dinainte de a se naște Mihail, soțul meu și-a exprimat dorința de a rămâne și el o perioadă mai mare în concediu de paternitate. Dar la început am crezut că e un moft, că nu se va realiza, deși angajatorului meu i-am spus că mă voi întoarce mai repede, adică pe la 6 luni. Eram oarecum naivi crezând că poți lăsa un copil alăptat și abia la începutul diversificării fără mama lui…

Așa încât am mutat data întoarcerii la serviciu pentru vârsta de 1 an. Și așa a rămas. Iar pe 3 septembrie a venit și ziua aceea. În prima săptămână i-am avut pe părinții lui Cosmin la noi, a doua mea pereche de părinți, care ne-au ajutat cu ordinea și mâncarea. Când am plecat pe ușă spre serviciu, nici n-am realizat bine ce se întâmplă, pentru că nu m-am pregătit psihic cu adevărat. Mihail nu m-a vazut neaparat că plec, pentru că îi dădea Cosmin să mănânce. Mai apoi, Cosmin a ieșit la plimbare cu el și a adormit în cărucior vreo 2 ore. Apoi s-au întors în casă, s-au jucat împreună, au mâncat și au mai ieșit la plimbare, dar plimbarea aceasta era deja să mă ia pe mine de la serviciu, adică ne-am întâlnit la mijlocul drumului. Așa am stabilit noi, ca să treacă timpul mai repede, pe de-o parte, iar pe de altă parte, să aibă și Mihail să-și mai facă un somn pe după-masă. Cam așa s-au derulat toate zilele. Uneori, Mihail mă vedea că plec, alteori nu. Uneori era mai mârâit înainte să plac, alteori nu, dar mereu se liniștea plimbat pentru că adormea destul de repede și-i place afară.

Bun. Dar ve-ți întreba cum am făcut cu alăptatul? Am renunțat? Mă mulg sau cum? Ei bine, n-am renunțat la alăptat, dar nici nu mă mult. Mihail suge după-masa și noaptea. Nici când eram acasă cu el nu stătea mult la sân. Plus că mănâncă destul de bine și bea apă. Încercăm să-i dăm și lapte de vacă bio, dar nu e mare fan deocamdată.

Bun. Dar cu de acceptă să stea cu tatăl lui atâtea ore? Ei bine, Mihail și Cosmin au o relație specială, construită încă de la naștere, dar mai ales de pe la vreo 9 luni când am început să-l ducem mai des în părculeț, iar Cosmin era cel care mergea cu el. Și în plus, când îl adormeam, la sân, ca majoritatea copiilor alăptați, era prezent și Cosmin care îi vorbea, îl mângâia, îi punea muzică clasică.

Așadar, aceste zile au trecut repede, o nouă ordine s-a instalat în casă, Mihail experimentează viața fără mama 24/7, iar mama face și alte activități aducătoare de sens și recompensă.

Mă bucur că am negociat cu angajatorul să lucrez 6 ore pe zi pentru o perioadă de 3-4 luni până când, poate, Mihail mai renunță la alăptare. Vreau să mai adaug că înainte de a merge la serviciu, poate de vreo 3-4 ori am plecat de lângă Mihail, maxim 2-3 ore. Deci nu a avut parte de o pregătire ca la carte. Însă, poate nici nu avea nevoie. Copilașul nostru este destul de independent și curios de felul lui, încât dacă e stimulat cu lucruri noi, uită de mama lui. Cosmin pe de-o parte îl plimbă mult, iar pe de altă parte, se joacă cu el ori îl lasă liber să exploreze prin casă. La fel făceam și eu.

M-am întrebat ce a ajutat ca această schimbare să fie acceptată de toate părțile așa de ușor și cred că următoarele aspecte au ajutat foarte mult:

  1. Mihail petrecea încă de dinaninte mult timp cu tatăl lui;
  2. Mihail simte că eu și tatăl lui ne iubim, că suntem atenți unul cu celălalt – zâmbește și chicotește când ne îmbrățisăm sau sărutăm;
  3. Eu am fost foarte relaxată și liniștită, știind că va sta cu tatăl lui, șoțul meu, omul iubit. Nimeni n-ar putea face o treabă mai bună decât el;
  4. Cosmin îi cunoște și respectă nevoile lui Mihail, e răbdător și foarte iubitor;
  5. Întotdeauna am respectat nevoile emoționale și fiziologice ale lui Mihail! Poate cel mai important aspect. Mereu i-am dat să sugă la cerere, ne-am jucat cu el, l-am gâdilat, i-am făcut mâncare cât mai bună, n-am insistat să mănânce dacă nu mai voia chiar dacă mâncase puțin, i-am vorbit mereu frumos, într-un cuvânt: i-am arătat iubire.

Și în altă ordine de idei, vă invit să participați la Trascău Trail Run, secțiunea Family. Evenimentul este și pe Facebook. Se va întâmpla pe 29 septembrie, în localitatea Remetea, jud. Alba, iar înscriererea online se poate face până pe 21 septembrie. Mai multe detalii sigur găsiți pe site-ul lor. Dar cele mai importante lucruri mi se par următoarele:

  1. poți admira cele două răsărituri de pe Piatra Secuiului;
  2. ai ocazia să explorezi patrimoniul unic al satelor Rimetea și Colțești, Cetatea Trascăului cu donjonul secular și muntele Ardașcheia
  3. și mai ales, să fii cu familia outdoor, să creezi amintiri, să formezi caracterul copiilor tăi și să-i educi că sportul înseamnă viață.

Viața este ceea ce se întâmplă când ecranul televizorului e stins și când telefonul mobil a rămas fără baterie!