Mihail este un băiețel foarte activ, așa că de pe la 3 luni i-am pregătit un spațiu de joacă pe podele. În primă fază, am improvizat ceva în living: o salteluță de burete pe o pătură. În felul acesta puteam să mă plimb prin casă fără să-mi fie teamă că poate cădea din patul nostru și puteam mereu să arunc un ochi să văd ce face. Evident, nu stătea foarte mult timp așa, poate 10-15 minute. Dar suficient cât să manânc, să merg la baie sau să pun rufe la spălat. În pătuțul lui nu l-am prea lăsat în timpul zilei pentru că este în dormitor și cartierul general pe timpul zilei este livingul. În plus, nici nu stătea foarte mult în pătut, plângea repede.

Totuși, nu prea mi-a mai plăcut improvizația aceasta după un timp pentru că strângea mult praf și era mai greu de curățat (noi de aceea am evitat să avem covoare în casă). Soluția nici nu mi-am imaginat-o, dar noroc cu o reclamă pe facebook la o pardoseală specială pentru copii. Am comandat de pe site-ul lor repede 8 bucăti, 4 culoarea cappucino și 4 culoarea caffe latte. Inițial am dorit să luăm 6 bucăți multicolore, dar apoi m-am gândit că în designul camerei se vor încadra mai bine cele două nuanțe de maro. În plus, cele două culori simple se potrivesc cu viziunea mea asupra ceea ce înseamnă filosofia educațională Montessori – utilizarea non-culorilor sau a unor culori care să stimuleze copilul, nu să-i ofere imaginea de-a gata, spre exemplu: mai bine un fluture de lemn fără a fi vopsit, decât unul de plastic foarte colorat.

Încercăm acasă să urmăm filosofia educațională Montessori cu Mihail și tocmai de aceea l-am pus pe podea cât mai repede, ca să-i oferim libertate de mișcare și posibilitatea să exploreze mediul înconjurător.

Avem această pardoseală specială, termorezistentă și ușor de curățat (cu o cârpă și Igienol la 2-3 zile), deja de pe la mijloc de februarie. Mihail a învățat să se târască pe ea la 6 luni fix (teoretic erau 6 luni fără 2 zile, practic, însă, 28 februarie însemna final de lună) și să stea în funduleț bine de pe la 6 luni și jumătate. Acum aștept ziua și când va adormi singur pe ea 🙂 Însă nu cred că a fost prevăzută cu o astfel de funcție…

Următoarele cumpărături vor fi un set de cuburi moi tot de la aceeași firmă de unde am cumpărat pardoseala pentru Mihail.

Acest articol nu este sponsorizat, nu sunt plătită să fac reclamă firmei care comercializează pardoseala aceasta pentru copii, dar vreau s-o promovez pentru beneficiile pe care le aduce părinților și în special copiilor mici. A, și firma e clujeană. Iar eu, ca viitor antreprenor, vreau să sprijin antreprenorii locali.