Mihail a împlinit zilele acestea 6 luni de când a venit în familia noastră. Cred că dincolo de iubirea puternică, Mihail a adus în viața mea un anume spirit jucăuș și o dorință mai mare de reușită în viață.

Mihail la 6 luni este veselia în persoană. Îi place să fie gâdilat, să îl faci să râdă prin diverse mimici sau să râzi cu el (atunci râde în hohote), îi place să fie pupat mult, rapid și pe toată fața (stă cu ochii închiși și gurița semi-deschisă, chicotind de plăcere)!

Mihail la 6 luni a spus „mama” deja și a început să silabisească. Acum când plânge îmi și comunică câteceva… în felul lui. Este adorabil cum gângurește cu atâta pasiune și seriozitate!

Mihail la 6 luni este foarte activ. Nu stă locului nicio clipă. Se dă de-abușilea tot patul, într-un stil foarte personal: se ghemuiește ușor stând pe burtică, se împinge în cap și cade într-o parte, avansând totodată. În felul acesta, de cele mai multe ori avansează pe diagonală. Astfel că, mă trec toate apele când trebuie să-i schimb scutecul 🙂

Mihail la 6 luni plânge. Ca toți copiii, de altfel. Dar, dacă îl iau în brațe, îi vorbesc, îl mângâi și mă conectez cu el, atunci se liniștește. A mă conecta cu Mihail înseamnă să fiu prezentă lângă el. Să nu-mi fugă mintea la vreo știre de la TV sau la ce am de făcut mai târziu… Înseamnă să-l privesc în ochi și să îi transmit liniște, iubire, siguranță, acceptare. Și da, am învățat să accept plânsul, să înțeleg că „și bebelușii plâng câteodată (adică de mai multe ori)”, dar că reprezintă și pentru ei, ca și pentru noi, o modalitate de a-și descărca emoțiile.

Mihail m-a învățat și mă învață cum să fiu mamă. Să mă accept așa cum sunt și să-mi doresc să mă dezvolt în continuare.

La mulți ani, Mihail.